Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Slovacia vor putea beneficia de pensii

0
12

 Decretul de promulgare și Legea pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Slovacă în domeniul securității sociale au fost publicate în Monitorul Oficial, comunică moldpres.md

Astfel, cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Republica Slovacă, precum și persoanele care au desfășurat activitate profesională în ambele state, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate, prestații pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și pensii de urmaș.

Documentul prevede totalizarea perioadelor de asigurare realizate în cele două state și transferul prestațiilor în statul de domiciliu al beneficiarului.

Fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadelor de asigurare realizate pe teritoriul său, iar cetățenii care au muncit legal în Republica Slovacă vor putea valorifica drepturile sociale dobândite, inclusiv după revenirea în Republica Moldova.

Republica Moldova are semnate 23 de Acorduri de securitate socială, dintre care 18 sunt deja aplicate. În ultimii ani, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a extins semnificativ acest număr, prin încheierea acordurilor cu Italia, Grecia, Spania, Letonia, Franța, Elveția, Canada și Ucraina.

Acordul a fost semnat la 26 martie 2026, la Bratislava, și face parte din extinderea rețelei de cooperare internațională a Republicii Moldova în domeniul securității sociale.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentUltimele 24 de ore: 13 cazuri de escrocherie, cu un prejudiciu total de peste 1,5 milioane de lei.
Articolul următorTrei într-o zi: la Soroca, pe data de 14 iunie vor cânta fanfarele, se vor expune meșterii populari și vom gusta din produsele de Soroca
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.