Semnul întrebării din titlul de mai sus ar putea fi inutil, fiindcă chiar urmează, în opinia mea, o perioadă de circa jumătate de an când guvernarea se va întoarce cu toate fibrele sale și cu toate capurile spre oameni, dar sentimentul de autoasigurare mă copleșește și de data aceasta, or clasa politică moldovenească a demonstrat, în repetate rânduri, că poate întoarce lucrurile cu fundul în sus și că poate face din țânțar armăsar, și invers. Bineînțeles, cei mai atenți și mai politizați dintre Dumneavoastră ați înțeles că optimismul meu este legat de alegerile parlamentare ordinare, care vor avea loc pe data de 24 februarie 2019.
De altfel, în mod normal, alegerile cu pricina ar fi trebuit să aibă loc prin noiembrie, dar acei care au luat decizia au avut argumentele lor forte pentru a deplasa data alegerilor pentru începutul anului viitor. Chit că legea se respectă și, implicit, poate fi realizată în viață înțelepciunea populară despre lupul sătul și oaia întreagă. Adică, data scrutinului a fost numită la limită pentru a avea mai mult timp pentru… bucurii și hostropățuri. Nu de alta, dar până la iarnă se pot întâmpla multe lucruri frumoase (cele urâte pot fi excluse, fără teama de a greși), fiindcă acum în mintea omului mai stăruie evenimentele cu semnul minus, care nu se șterg din memoria colectivă atât de ușor. Cum ar fi, bunăoară, furtul miliardului, matrapazlâcurile lui Șhor, protestele de amploare sau contrele dintre politicieni. Organizatorii scrutinului mizează, așadar, și pe faptul că până în februarie se mai pot face multe lucruri populiste, pardon frumoase, și se mai pot ascunde sub preș unele rufe murdare care astăzi încă mai mozolesc ochii. Faptul că pedagogilor li s-a majorat salariul cu 8 (!!!) la sută este un exemplu elocvent, dacă închidem ochii la faptul că celor din administrația publică li s-a mărit salariul cu 50 la sută (!!!).
Adică, să nu vă mirați tare dacă în timpul apropiat se vor micșora (cât de simțitor, rămâne de văzut) facturile la serviciile comunale, prețurile la medicamente, biletele la avion și tren, tarifele la gazele naturale și curentul electric, prețul la călătoriile în transportul public. Să nu vă pară ceva neobișnuit majorarea pensiilor și burselor sau construcția și reparația de noi drumuri… ș.a.m.d. Aceste „îmbunătățiri” se vor face nu pe motiv că economia republicii a început să crească ca Făt Frumos din poveste sau pe motiv că cineva a găsit o mină de aur și a decis să se împartă cu toată lumea, dar din pricini mai prozaice — așa se întâmplă de fiecare dată în preajma alegerilor, oricum s-ar numi acestea. Și dacă ținem cont de faptul că la noi orice fel de scrutin este istoric, decisiv, extrem de vajnic și important, vă dați bine seama că efortul celor de la guvernare poate fi înțeles. De neînțeles este altceva — dacă este atât de greu să guvernezi o țară aflată în derivă, dacă trebuie să simți permanent pe propria piele furia poporului, dacă ești nevoit să-ți sacrifice viața și sănătatea pentru fericirea altora și, drept recompensă, să fii bătut și blamat, de ce atâta lume se zbate pentru a-și pune pe umeri această povară grea de deputat, de ce întrece toate limitele bunului-simț numai pentru a se vedea cu sacii în căruță? De unde pe la noi atâția Pavlici Morozovi și Alexandri Matrosovi?
Apropo, în Transnistria parcă deja au început pregătirile pentru alegerile parlamentare din februarie, deși această afirmare nu poate fi considerată decât sarcastică și ipocrită — cică, autoritățile de la Tiraspol intenționează să majoreze norma socială de gaz oferit gratuit anumitor categorii de persoane. Conform „legislaţiei” actuale a Transnistriei, norma socială pentru pensionarii singuri este de 140 de metri cubi de gaz gratuit oferit lunar în perioada sezonului de încălzire. Dacă modificările vor fi aprobate, norma va constitui 210 metri cubi. Repet, aceste măsuri vădit populiste (nu cred că în stânga Nistrului lucrurile merg mai bine decât în dreapta, ba dimpotrivă) nu pot avea ecou la Chișinău, dar… mai știi! Igor Dodon a demonstrat, la ultimele alegeri prezidențiale, că voturile transnistrenilor pot fi decisive, or Transnistria rămâne, de jure, parte componență a Republicii Moldova.
În fine, dacă cele cobite de mine mai sus vor deveni realitate, nu vă faceți nici o grijă — profitați de ieftinirile de urmează, de eventualele majorări și țineți-o tot într-un hostropăț. Măcar o dată la patru ani merităm ca cineva să-și întoarcă capul spre noi să avem și noi dreptul la un pic de sărbătoare…
