În incinta Centrului de sănătate al orașului Soroca, reprezentanţi din mai multe instituţii: Inspectoratul de Poliție, Centrul de Sănătate pentru Tineri (CSPT), au discutat şi au luat o decizie în scopul schimbării sociale şi comportamentale ale adoslescenţilor, în cadrul unei conferinţe.
Doina Andreev, organizatorul conferinţei, a ţinut un discurs în care a accentuat problemele importante ale adolescenţilor: accesarea limitată la serviciile de sănătate, creşterea tinerilor cu tulburări de comportament şi numărul tot mai mare al tinerilor care încep relaţiile sexuale precoce. Copii, în prezent, au acces la internet. Potrivit Dorinei Andreev, părinţii trebuie să aibă grijă ce site accesează copii, căci statul nu poate pune cenzură anumitor materiale, iar deseori, o informaţie dubioasă, îi pare tânărului ceva interesant, util.
Potrivit Doinei Petrea, Voluntară CSPT, problemele tinerilor sunt diverse. „Ne ocupăm cu sănătatea sexuală, sportul şi alimentaţie corectă. Ne mai ocupăm şi cu combaterea fumatului şi folosirea drogurilor. Iar de consecinţe, ce să zic, omul de fumat nu se mai lasă, dar sfaturile de alimentaţie corectă ni le urmează”, spune Doina Petrea.
Reprezentanții s-au adunat pentru a perfecționa planul de acțiuni alcătuit din: Activităţi pentru participanţi primari, terţiari şi intermediari. Ca organizarea în şcoală a activităţilor de grup – metode de organizare a stresului, reacţii în caz de violenţă; amenajarea unei săli de degajare; instruirea profesorilor, diriginţilor şi medicilor, chiar şi promovarea CSPT în a dirija un modului sănătos de viaţă.
În continuare, participanţii au fost împărţiţi în trei grupuri şi fiecare grup a luat partea corespunzătoare de plan și au analizat-o. Disputa s-a încheiat cu decizia de a alege persoane responsabile pentru implementarea proiectului, după care vor fi identificate resursele financiare de care este nevoie. Iar în următorii doi ani, planul de acţiuni va fi pus în aplicaţie.
Andrei Cojocaru, stagiar, student în anul 2,
Facultatea de Litere, specialitatea Jurnalism