Trei în una: a furat o brățară din aur, a condus un automobil sub influența drogurilor și a încercat să inducă în eroare oamenii legii

0
121

Procuratura municipiului Chișinău informează că un tânăr de 25 de ani a fost condamnat pentru furttrei episoade de conducere a unui vehicul în stare de ebrietate și fals în declarații.

Prin sentința pronunțată, inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, și i s-a retras dreptul de a conduce mijloace de transport.

Potrivit materialelor cauzei:

La 20 ianuarie 2025, într-un garaj dintr-o cooperativă de construcții din municipiul Chișinău, tânărul a sustras o brățară de aur în valoare de 25.000 de lei, pe care ulterior a vândut-o la un magazin de amanet pentru aproximativ 20.000 de lei.

Ulterior, la 19 octombrie 2025, conducând fără permis, acesta a fost implicat într-un accident rutier în sectorul Rîșcani al capitalei. Testul alcoolscopic a indicat o concentrație de 0,51 mg/l alcool în aerul expirat, iar analizele medicale au confirmat 1,22 g/l alcool în sânge și prezența cannabinoidelor. La examinarea repetată s-a confirmat starea de ebrietate și prezența în sânge a substanțelor stupefiante.

În timpul documentării accidentului rutier, a furnizat date false, prezentând un act de identitate pe numele altei persoane, pe care l-a folosit la semnarea tichetului alcooltest și a procesului-verbal de examinare medicală.

Anterior, la 6 septembrie 2024, acesta a condus un automobil în sectorul Ciocana al municipiului Chișnău fără permis și în stare de ebrietate, cu 1,74 g/l alcool în sânge și 0,82 mg/l în aerul expirat, fiind identificate și substanțe stupefiante.

La 18 august 2024, a fost oprit de inspectorii de patrulare într-o intersecție din municipiul Chișinău, conducând fără permis și în stare de ebrietate, cu o concentrație de 1,32 g/l alcool în sânge și 0,58 mg/l în aerul expirat.

Inculpatul și-a recunoscut integral vina și a declarat că regretă cele comise. Acesta nu se află la prima abatere de lege, fiind anterior judecat pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate.

Iculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentFALS: R. Moldova a agresat militar regiunea transnistreană în 1992, iar Armata a 14-a rusă nu s-a implicat în război
Articolul următorTații rău-platnici ar putea primi interdicție de a părăsi țara – parlamentul pregătește sancțiuni mai dure pentru restanțierii la pensia alimentară
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.