În satul Egoreni, într-o casă în care miroase a levănțică și cimbru uscat, tradiția nu este un cuvânt din manual. Este un gest repetat de zeci de ani, o ață prinsă între degete și o poveste spusă mai departe din mamă în fiică. De peste 40 de ani, Elena Vovc din Egoreni croșetează mărțișoare. În familia lor, toate femeile au croșetat. Mama, sora mamei, bunicile – fiecare a lăsat în urmă fețe de masă, tablouri croșetate, flori din ață, broderii pe care astăzi cu greu le mai vezi prin case.
„Am acasă niște lucruri pe care nu le are nimeni în Republica Moldova. Sunt piese păstrate din generație în generație, lucrate manual, cu migală, într-o perioadă în care casele erau împodobite cu lucruri făcute de mâna femeilor, nu cumpărate din magazine” spune Elena.
În tinerețe, Elena Vovc a croșetat mult: fețe de masă, tablouri, flori decorative. Astăzi, multe dintre ele stau așezate prin casă, ca o galerie tăcută a anilor care au trecut. Are o dragoste aparte pentru confecționarea mărțișoarelor.
Primele mărțișoare le-a făcut acum patru decenii. „Erau foarte simple”, își amintește. Exact ca cele pe care le confecționau copiii la școală. Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Doar anul acesta a creat 28 de modele diferite. Are modele simple, croșetate din fire puține, dar și variante mai complexe, cu detalii fine și combinații de texturi. Se inspiră din ce vede, inclusiv din mediul online. „Mai intrăm pe TikTok, ne uităm cum fac alții, mai copiem, mai adăugăm ceva de la noi.”
Printre cele mai originale creații ale sale sunt mărțișoarele cu buchețele parfumate. Ideea nu a venit dintr-o strategie de marketing, ci din propria casă. Într-o odaie crește levănțică, în alta cimbru. Le usucă, le păstrează, le pune în vase speciale. „Îmi place să fie aer curat în casă. Respirăm curat”, spune ea.
Mărțișorul nu mai este doar un simbol prins la piept, ci poate fi agățat de un pom, pus lângă o floare sau așezat într-o cameră, pentru a aduce primăvara și prin parfum. „Chiar dacă omul nu îl poartă la piept, e frumos să-l lași la un pom sau la o floare în casă. E o tradiție.”
Ani la rând, Elena Vovc a mers la Chișinău pentru a-și vinde mărțișoarele. Începea pe 20 februarie și rămânea până pe 8 martie – perioada în care primăvara se măsoară în ață roșie și albă. În ultimii doi ani însă, din motive de sănătate, a rămas acasă, în Soroca și în sat. Drumul până la capitală a devenit prea greu.
Astăzi, cei care vor să-i cumpere mărțișoarele nu trebuie să ajungă la Chișinău. O pot găsi lângă Liceul Teoretic „Constantin Stere”, unde vinde până pe 8 martie. Deși tradiția spune că mărțișorul se dăruiește întreaga lună martie, pentru Elena timpul este mai scurt. Sănătatea nu îi mai permite să stea mai mult.
Nu a participat la expoziții, nu are diplome înrămate pe pereți. Are însă clienți care o caută an de an. Într-o lume în care multe mărțișoare ajung pe tarabe produse în serie, importate și vândute rapid, meșteșugul autentic pare fragil.
„Veșnicia s-a născut la țară. Eu cred că așa o să fie. La țară femeile încă se ocupă cu așa veșnicii.” Nu idealizează. Știe că lumea e diferită, că unii vând, alții cumpără fără să caute povestea din spate. Dar este convinsă că, atâta timp cât există femei care țin ața în mână și își amintesc de mamele lor, tradiția nu dispare.
În dulap păstrează două ii. Prima a primit-o în clasa a cincea, cusută de mama ei. Simplă, dar „tare dragă”. A doua, mai complicată, poartă mai multă muncă și mai multă experiență.
În casa Elenei Vovc, lucrul de mână nu este hobby de sezon. Este felul ei de a rămâne ancorată în rădăcini. Pe lângă mărțișoare, iubește și lucrul la pământ. Grădina, ca și croșeta, cere răbdare, timp și credință că ceea ce pui astăzi va înflori mâine. Iar între firele roșii și albe, între levănțică și cimbru, între trecut și prezent, primăvara începe, an de an, din mâinile ei.
