Pe 12 noiembrie curent, am trăit clipe de neuitat pe platoul emisiunii „Dora Show” de la Jurnal TV, care a vibrat în ritmurile muzicii folclorice, aduse cu drag de Ansamblul folcloric de copii „Altița”, din orașul Drochia, ghidat de conducătorul artistic Lucia Rotaru.
Fiind și eu membră a acestui minunat colectiv, am avut prilejul să trăim momente unice, aducând în fața telespectatorilor frumusețea și autenticitatea folclorului moldovenesc, impresionând publicul cu piesele „Sunt țărancă frumușică” , „Mititelul, frumușelul” și „Ileană, Ileană”. Experiența a fost una profund emoțională, care a lăsat amprente puternice și clipe de satisfacție sufletească, alături de irepetabila moderatoare a emisiunii „Dora Show”, cunoscută pentru abordarea sa directă, unică și autentică, care poate dezvălui aspecte și momente neprevăzute.
Noi, împreună cu conducătoarea ansamblului, Lucia Rotaru, am povestit cu multă însuflețire despre tradițiile folclorice, specifice locului de baștină, despre visele noastre, despre provocări și realizările pe tot parcursul. Întrebările îndrăznețe ale Dorei ne-au motivat să ne deschidem sufletul și să povestim despre dragostea noastră față de folclor, despre amintirile și impresiile trăite la spectacole și festivaluri, la care am participat.
O surpriză plăcută am oferit îndrăgitei interprete Tanya Turtureanu, pe care am întâmpinat-o cu mare drag chiar la recepția televiziunii, interpretându-i cea mai populară piesă „Iubește-mă”, care a emoționat-o profund.
Mulțumim pentru invitație Anei Danilescu, pentru ospitalitate și primirea caldă. A urmat apoi și o excursie la Tipografia „Dorința”, director Dorin Tăutu, unde am descoperit cum se „naște” o carte. La final ne-am ales cu câte o carte în dar din partea tipografiei.
Ne-am simțit cu toții fericiți, trăind din plin bucuria unei zile frumos împlinite, pline de culoare și energie pozitivă.
Elizabeta POSTOVAN, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor