Întinderea vechiului ţinut al Sorocii s-a plăzmuit datorită unei vieţi economice complexe din întregul ţinut. Pe baza condiţiilor naturale ale Câmpiei Soroca, din condiţiile economice izvorâte din bogăţia naturală şi cu grupul omenesc din câmpie 500 de ani în urmă Moldova creează o unitate administrativă destul de durabilă, care a rezistat peste veacuri ajungând până la mijlocul sec. XX, şi va trăi cît neamul moldovenesc.
Ţinutul se întindea pe o lungime de cca. 120 km pe Nistru, între Valea Săcurenilor în Nord-vest şi Valea Ciornei în Sud-est. Ambele văi sînt înguste, şi adânci canioane aproape de netrecut, prima fiind hotar cu Ţinutul Hotin, a doua cu acel al Orheiului. Exact la mijlocul distanţei dintre aceste două văi-limite este situat oraşul Soroca. Dacă am fixa pe hartă piciorul compasului la Soroca şi am duce un semicerc spre apus, plecând de la Secureni şi revenind la Nistru, la Ciorna, vom avea în figura geometrică scrisă vechiul ţinut al Sorocii. Dacă am pleca în orice direcţie de la Soroca spre marginea ţinutului distanţa va fi de 50-60 km – cale de 10-12 ceasuri vechi moldoveneşti sau de două poşte. Posibilitatea de a face drumul de la Soroca pînă la margine într-o singură zi a şi prezidat la formarea ţinutului. Desigur, că distanţele n-au fost singurul considerent de organizare teritorială.
Condiţiile economice create de sol au jucat şi ele un rol important la formarea teritorială a ţinutului Soroca. Viaţa economică a vechilor ţinuturi moldoveneşti se baza pe produsele solului: agricultura, creşterea vitelor în regiunile de câmp, albinăritul, exploatarea lemnului din păduri. Era o viaţă curat arhaică, când populaţia ţinutului se mulţumea numai cu ceea ce producea. Aceasta era tipic şi pentru ţinutul Sorocii.
În cuprinsul semicercului arătat, de-a lungul Nistrului se întinde, pe o fâşie cu lăţimi variind între 15-25 km, un platou mai ridicat cu dealuri şi măguri înalte până la 350 m. – Ciripcău, Baxani, Visoca şi cu podişuri largi, împădurite, pe care şi astăzi încă se mai păstrează păduri, dumbrăvi frumoase de stejar şi rediuri. Aici a fost în trecut şi mai este şi azi, încă acea sursă unică de aprovizionare cu lemn de construcţie pentru populaţia ţinutului. Afluenţii scurţi ai Nistrului şi Răutului mijlociu taie adânc straturile pietroase ale podişului sorocean, creând locuri prielnice pentru mori de apă, foarte numeroase în trecut, şi nici una astăzi. În luminişuri dintre păduri, la marginea dumbrăvilor, în poieniţe, pe locuri înalte, unde apa nu lipseşte nici odată, s-au aşezat din timpuri străvechi satele, cătunele şi odăile răzeşe, înconjurate de verdeaţa pomilor roditori şi a viilor. Albinăritul este o ocupaţie din vechime pe aceste meleaguri şi se mai practica şi azi pe alocuri. Agricultura are aici mari întinderi de teren arabil, pentru a se dezvolta în voie, obţinând recolte îmbelşugate şi sigure în fiecare an.
Dar ţinutul acesta cu văi adânci şi păduri a mai avut şi un alt rost în viaţa Sorocii, care timp de secole a ţinut piept invaziilor străine ducând războaie cu turcii, tătarii, polonii, şi cazacii zaporojeni. Sânt nenumărate mărturii documentare ale acelor vremuri când sorocenii se ascundeau în păduri şi-n văgăunile ascunse ale Nistrului – zona de refugiu a populaţiei băştinaşe, şi care au avut o importanţă enormă pentru rezistenţa şi păstrarea noastră peste veacuri.
Dincolo de podişul Sorocii, în cuprinsul văilor afluente ale Răutului superior, între Căinari, Cubolta, Răut, Copăceanca, se află o întinsă regiune de câmp deluros, stepic, mai coborât decât regiunea nistreană, mai sărac în umezeală şi în apă curgătoare, lipsit complet de pădure. Vechiul ţinut al Sorocii şi-a anexat, pornind de la Nistru, această regiune care mult timp – aproape până la sfârşitul sec. XIX-a fost zona de păstorit, cu herghelii de cai şi turme de vite mari cornute mari şi oi, cu sate mult mai rare decât în răsărit. Acest teritoriu era o anexă economică necesară la regiunea podişului răsăritean.
Din câteva date despre bir de la 1591 putem afla cum se repartiza din punct de vedere social populaţia ţinutului Soroca la sfârşitul sec. XVI-a. Catastihul de câşle ne dă următoarea repartizare a populaţiei ţinutului Soroca:
ţărani de istov – 1714 (după capi de familie)
săraci – 204
curteni – 114
vătaşi – 14
nemeşi – 193
preoţi – 48
Pentru a opri într-un fel haosul financiar, Petru Şchiopul, a dispus întocmirea acestui catastih privind categoriile de contribuabili. Terminat la 20 februarie 1591 acest catastih constituie cel mai vechi izvor statistic, demografic şi fiscal cunoscut până astăzi pentru istoria Moldovei.
Citește începutul AICI. Va urma.
Nicolae Bulat, fragment din cartea Județul Soroca: file de istorie (Editura ARC, 2000) publicat cu permisiunea familiei autorului și editurii.
