Pentru unii care ajung în ţările Uniunii Europene, vizitarea muzeelor sau a zonelor de agrement sunt părţi indispensabile ale călătoriilor. Unii însă preferă menajeriile, şi nu din cauza că o astfel de destinaţie ar lipsi la Chişinău, ci pentru că una este să vezi câteva jivine după gratii ticsite în cuşti şi e cu totul alta să le admiri într-un mediu semi-sălbatic. Între timp la Ocolina se dezvoltă un parc european care încearcă să fie altceva decât grădina zoologică cu care ne-am obişnuit noi.
Eduard Revenco din oraşul Soroca iubeşte de mic copil păsările şi animalele. A început cu o colecţie de porumbei de diferite specii, apoi acum vreo zece ani a trecut la fazani şi păuni. De un an a pus bazele unui parc numit “Casa cerbului”, aflat în satul Ocolina, unde pe o suprafaţă de 30 de ari vieţuiesc în bună înţelegere căpriori, cerbi, mufloni, lebede, diverse specii de fazani, porumbei de Damasc, curcani sălbatici, găinuşe de mătase japoneze, un cocoş de munte cu femela sa, monali de Himalaya şi altele. Iar de curând a văzut lumina zilei primul pui născut aici — un muflon care deocamdată nu se desparte de mămica sa. Următorii “migranţi” care urmează să “se refugieze” la Ocolina sunt alpaca, cel mai mic reprezentat al familiei cămilelor, şi cei mai mici miniponei. Eduard doreşte să creeze un centru educaţional unde ar putea veni micuţii începând cu grădiniţele, inclusiv copiii din orfelinate şi cei cu dizabilităţi, pentru a face lecţii deschise de zoologie. “Aş vrea să vină copiii să vadă animalele nu după gratii, dar aşa cum se face acum în Europa — în ţarcuri ori să fie împrejmuite cu sticlă organică. Şi dacă un copil vede de mic ceva frumos şi netezeşte o căprioară pe năsuc, când va creşte mare el nu va putea pune mâna pe armă sau pe laţ pentru a face braconaj” zice proprietarul.
La “Casa cerbului” vin copiii curioși să cunoască mai bine păsările şi animale despre care doar au auzit sau le-au văzut la televizor ori pe internet. Gazda îi primeşte cu plăcere pe toţi fără a percepe taxe pentru aceasta, iar cine doreşte ar putea dona nişte bani pentru hrana animalelor. “Nu mă bazez pe banii strânşi în urma vizitării, ei nu acoperă nici a zecea parte din cheltuieli. Oricum o să apară un surplus de animale care nu o să mai fie necesare şi ele vor putea fi vândute”, ne spune Eduard. Şi chiar de le va vinde, colecţionarul (apropo acesta mai are colecţii de bibelouri, obiecte de patrimoniu, lacăte vechi, fiare de călcat etc. — n.a.) zice că nu le va da oricui, mai ales celor care în loc de minunatele făpturi văd doar friptură şi frigărui. “La mine a fost o persoană care se uita la lebede, păuni şi fazani întrebându-mă dacă ele pot fi mâncate. Eu am umblat o bucăţică de Europă, până la Monaco şi Marea de Nord, şi acolo vezi multe câmpuri de gâşte, raţe sau lebede. În Olanda lumea merge cu bicicleta pe lângă cuibarul de lebădă şi nimănui nu-i dă în gând să-i ia măcar un ou. Dar la noi orice vietate ce are nenorocul să se nască în Moldova este predestinat hrănii, fie că se târăşte, aleargă sau zboară — o văd ca mâncare. La noi parcă este un sindrom al foametei”, zice Eduard, care activează în calitate de inginer cinegetician la Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Soroca.
Bărbatul este susţinut în ceea ce face nu doar de fiicele Ana-Maria şi Victoria, dar şi de soţia Iulia. “Soţia este bravo, mă ajută şi mulţumesc Domnului că mi-a ajuns minte să-mi aleg o soţie deşteaptă”, afirmă soţul. Deşi locuieşte în Soroca, Eduard îşi doreşte să se stabilească la Ocolina împreună cu familia. Unele jivine le-a procurat de la menajeria din Capitală, altele de la persoane fizice, iar recent a importat o partidă din Polonia. Pentru aceasta şi-a adaptat microbuzul ca să poată transporta cu el animale vii. Eduard este membru al Asociaţiei Internaţionale “Aviornis” cu sediul în Olanda, organizaţie care se ocupă de reabilitarea şi conservarea speciilor rare şi a celor pe cale de dispariţie, obiectiv pe care îl are şi minimenajeria sa. “Acesta este şi un centru de reproducere a animalelor rare, la moment eu sunt unica persoană privată din Republica Moldova care am dreptul de a înmulţi animalele sălbatice”, mărturiseşte iubitorul naturii. Totodată, “Casa cerbului” se doreşte a fi şi un centru de reabilitare pentru animalele sălbatice traumatizate sau scoase din captivitate. Eduard este perfecţionist şi nu se lasă până nu face orice lucru ca să fie bine, şi nu doar pentru bifă. Iar “Casa cerbului” este un argument în plus că dacă îţi urmezi pasiunea, poţi face ceva frumos în orice sătuc, şi nu doar în Capitală.
