Ivan Zabrian, asistent social de zece ani în comuna Parcani
Fotograf – Tatiana Mitrofan
În raionul Soroca sunt 40 de asistenţi sociali, dintre care doar şase bărbaţi. Ivan Zabrian este unul din ei. De profesie Ivan Zabrian este agronom, însă de zece ani activează în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei familiei, domeniu în care a studiat de la zero, iar acum susţine cu încredere că se descurcă bine şi nu-şi doreşte altceva. „Acest lucru tot este legat de interacţiunea zilnică, comunicarea cu oamenii. Fiind în agricultură, la fel comunicam cu oamenii şi rezolvam problemele apărute, aşa fac şi acum”, susţine soroceanul.
Din agricultură — în asistenţă socială
De baştină Ivan Zabrian este din satul Voloave, comuna Parcani. După absolvirea şcolii din sat a aplicat la tehnicumul din localitatea Ţaul, iar mai apoi la Facultatea de Viticultură şi Vinificaţie a Institutului Agricol pe atunci, devenind agronom. A lucrat agronom, iar mai apoi şi preşedinte în colhozul „Biruinţa” din satul natal (1989-1992). „După desfiinţarea gospodăriei săteşti am activat în calitate de inspector superior la Inspectoratul Fiscal, în urma reformei administrativ-teritoriale, când s-a trecut de la judeţ la raioane, au fost reduşi 25 de inspectori, printre care şi eu”, îşi aminteşte soroceanul. Când s-a pomenit fără o slujbă, ca mulţi alţi concetăţeni, bărbatul a luat calea străinătăţii, revenind peste un an la baştină. După doi ani în lipsa unui loc de muncă, vestea despre concursul pentru ocuparea funcţiei nou create de asistent social în comună l-a bucurat. Deşi nu cunoştea domeniul, Ivan Zabrian s-a gândit să-şi încerce puterile. A reuşit să obţină slujba la care râvneau şi alţi trei concurenţi, după care s-a apucat de studiat, fiind conştient că între agronomie şi asistenţă socială o fi şi asemănări, dar deosebiri mai multe. „În prezent mă simt bine în profesie, dar la început îmi era foarte greu. Era un domeniu nou, cu termeni absolut noi pentru mine, legislaţie etc. Am fost la toate cursurile care se organizau pe atunci. Acum sunt mulţumit că pot oferi toată informaţia de care are nevoie cetăţeanul ca să plece mulţumit de la mine”, ne povesteşte asistentul social al comunei Parcani.
În activitate zi de zi
După ani buni de experienţă, bărbatul face o comparaţie: „Într-un fel, unele obligaţii ale asistentului social le executam şi în Italia, dar nu ştiam de asta, îşi aminteşte domnul Zabrian. Deseori întâlneam concetăţeni care nu ştiau cum şi unde să-şi perfecteze actele şi mă implicam să-i ajut. I-am ajutat pe foarte mulţi oameni care se adăposteau la biserici, am mers la ambasadă sau unde trebuia, ca să nu se piardă oamenii în ţară străină”, îşi aminteşte dânsul. Acum ştie cu siguranţă ce şi cum trebuie să facă un asistent social în comună şi ne povesteşte cum arată o zi de lucru. „Pe scurt, trebuie să ajut persoanele social vulnerabile, să-i scot din situaţiile de risc. Colaborăm în acest sens cu toate organele: procuratura, justiţia, poliţia, primăria, ONG, centre de plasament al copiilor etc. O zi de lucru începe la 8.00 şi se încheie la 17.00, dar dacă omul nu reuşeşte, mă găseşte şi acasă, pe drum, indiferent de oră. O bună parte din timpul de lucru mă aflu în birou, unde perfectez actele, tot acolo vin oamenii şi îi primesc în audienţă, discutăm. Apoi avem şi vizite în teren, or aceasta este o etapă importantă în activitatea noastră, nu poţi perfecta actele necesare în multe cazuri, dacă nu faci vizită acasă. Obligaţiile noastre presupun și verificări la domiciliu, să vezi şi să înţelegi cum trăieşte persoana dată, condiţiile, toate aspectele care pot influenţa asupra deciziei de a beneficia de ajutor pentru îmbunătăţirea situaţiei lui”. Împreună cu cei doi lucrători sociali din comună, un bărbat şi o femeie, încearcă să facă faţă obligaţiilor de serviciu spre binele beneficiarilor de diferite categorii din comună. „Eu nu mă sfiesc de specialitatea pe care o practic şi cred că mă descurc bine. Totuşi, sunt situaţii în care se adresează femei cu probleme foarte personale şi atunci o îndrept la colega mea sau la specialistul de care are nevoie. Acesta este, probabil, unicul moment în care îmi este dificil, ca bărbat. Pe de altă parte, uneori e chiar mai bine că sunt bărbat, în plus am experienţă de lucru cu oamenii şi locuitorii comunei vin cu încredere”, susţine specialistul.
„Niciodată nu am avut un cabinet aparte”
„De obicei, omul vine la asistentul social cu diverse probleme, personale, delicate uneori şi, din păcate, nu putem discuta într-o atmosferă potrivită, pentru că biroul meu se află în primărie, în acelaşi cabinet cu alţi lucrători ai autorităţilor publice locale. Astfel, cetăţeanul nu poate să-şi expună problema aşa cum ar vrea. La rândul meu, nu-i pot oferi poate toate sfaturile pe care aş putea să i le ofer, pentru că asistă prea mulţi oameni în această discuţie. Uneori pentru o comunicare mai bună ieşim cu persoana afară, discutând mai facem o tură prin jurul primăriei ori merg acasă la acea persoană ca să putem discuta deschis”, ne împărtăşeşte asistentul social.
Interesul copilului — mai presus ca toate
Întrucât obligaţiile asistentului social nu rezidă doar în depistarea şi documentarea persoanelor în situaţii de risc, deseori, specialiştii în domeniu sunt nevoiţi să ia decizii dintre cele mai drastice. Cel mai complicat este în cazurile cu copii, spune domnul Zabrian. „Copiii lăsaţi fără supraveghere este cea mai răspândită problemă. Părerea mea este că de aici se trage şi nivelul scăzut la învăţătură şi iresponsabilitatea copiilor. Părinţii, când revin acasă, nu cer de la copii nimic, se mulţumesc să-i vadă, sănătoși şi frumoşi, dar despre cunoştinţe nu-i întreabă. În virtutea obligaţiilor noi ducem evidenţa copiilor rămaşi fără supravegherea unuia sau ambilor părinţi. Şi cred că în multe cazuri atitudinea părinţilor nu-i prea corectă. Ei ştiu una: pleacă şi fac bani şi revin după trei luni cu bani, dar nu se întreabă ce a făcut copilul trei luni, cum a dormit, ce a mâncat, cum s-a îmbrăcat, a frecventat şcoala, dar ce a adus de la şcoală? Am plasat la centrul de plasament pentru copii, luna trecută, cinci copii din două familii, în baza unor sesizări. În prezent avem 19 dosare deschise în cazurile copiilor lăsaţi fără supraveghere sau neglijați de părinţi”, precizează asistentul.
− E uşor să iei aşa decizii în comună unde vă cunoaşteţi cu toţii?
− În primul rând, mă conduc de interesul copilului, ca el să fie bine, să zâmbească, atunci el se simte bine, iar ce spune părintele nu mă interesează. Eu întotdeauna mă strădui să nu se ajungă la situaţia în care părinţii trebuie să fie decăzuţi din drepturile părinteşti. S-a întâmplat în toţi aceşti ani o singură dată, dar regret acest caz. Totodată, un singur copil este plasat în serviciul de asistenţă părintească profesionistă şi alţi doi copii sunt luaţi sub tutelă de bunică, în rest lucrăm cu părinţii şi luptăm pentru aceea ca ei să se corecteze şi să-şi asume responsabilităţile de părinte. Faptul că l-ai născut nu e suficient, trebuie să ai grijă şi să-ţi asumi răspundere pentru copilul tău.
Nici volumul mare de lucru, nici salariul care, se ştie, întotdeauna se vrea a fi mai mare nu-l descurajează. Omul îşi face serviciul cu drag: „Acum un an era vorba să ne mai adauge câte un specialist, un asistent social, astfel urma să se efectueze ramificarea obligaţiilor: asistent social pe situaţii de risc pentru copii şi asistent social pe problemele adulţilor. Dar am rămas în aceeaşi componenţă, volumul de lucru mare, dar acelaşi salariu. Oricum, îmi place mult domeniul în care activez, se explică poate şi prin felul meu de a fi… Îmi place să lucrez cu oamenii”, a conchis Ivan Zabrian.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
