Din câte cunosc eu, Igor Dodon nu este străin fenomenului sportiv și, pe lângă faptul că a fost ales președinte al Federației moldovenești de șah, acesta este și un voleibalist înrăit — cică, șutează nemilos când cineva îi ridică mingea la fileu. Or, de la o vreme încoace acesta își manifestă aptitudinile sportive și în politică, fiindcă ar fi păcat să fie „amintrilea”, având așa servitori, pardon, parteneri de coaliție ca Maia Sandu și Andrei Năstase. De altfel, pe la sfârșitul primăverii-începutul verii, când numai începuse la Chișinău „zavarușka”, eu mă gândeam că cel mai șifonat din acel meleu politic trebuia să iasă anume Dodon — adică, orice acțiune ori inacțiune de-a lui era pasibilă de sancțiuni, fie din partea Moscovei, fie din partea lui Plahotniuc. În realitate însă acest lucru nu s-a întâmplat și pentru faptul că astăzi este pe cal alb liderul (in)formal al coaliției ACUM-PSRM trebuie să mulțumească pasagerilor de ocazie din drumul lui spre acapararea puterii supreme în Republica Moldova.
Știu că multe lume dornică de adevărata schimbare și care sincer a crezut că a venit vremea dezoligarhizării are altă părere, dar… să lăsăm emoțiile și supozițiile la o parte și să medităm asupra celor ce se întâmplă. Dar se întâmplă două lucruri evidente, pe care numai cel care nu are ochi și urechi nu le vede și nu le aude: unu — după două luni de guvernare Dodon și socialiștii lui au plecat în vacanță având toate motivele să se felicite pentru succesele obținute, fiindcă nici în cele mai roze vise nu și-au imaginat cât de bine și de ușor le va fi în promovarea propriei agende (în final, apropierea și mai mare de Moscova) și doi — componentele ACUM-ului aproape că au capitulat în fața „partenerilor” și s-au transformat din niște revoluționari sadea în niște mieluși ascultători, care iaca-iaca vor fi sacrificați (Dodon a promis că foarte curând va lua măsuri cu acei care îi stau în cale și, după ce toate organele de forță și le-a adjudecat în cel mai cinic mod, nu văd cine i-ar putea sta în cale)… Mai știu că există multă lume care justifică această stare de lucruri și chiar crede că aceasta se numește schimbare, dar eu, mai greu de cap, am câteva DE CE?-uri, la care chiar aș vrea să aflu răspuns.
De ce Maia Sandu (despre Andrei Năstase o să vorbesc mai puțin spre deloc, deoarece comportamentul lui mi se pare în parametrii (a)normali) și-a schimbat atât de brusc atitudinea față de Dodon — de la refuzul de a da mâna până la aplaudarea acțiunilor colegului de alianță? De ce ACUM nu dorește să afle din ce surse este finanțat PSRM-ul și să anihileze toate suspiciunile care planează asupra partenerului de ocazie? De ce ACUM nu dorește să afle adevărul despre implicarea sau neimplicarea Zinaidei Greceanâi în furtul miliardului? De ce ACUM, împreună cu colegii de alianță, nu infirmă zvonul răspândit de activistul Fiodor Ghelici precum că și Dodon este complice la furtul bancar? De ce, vorba lui Veaceslav Ioniță, lupta cu oligarhii a început prin lupta contra cetățeanului simplu? De ce multă lume (ziariști, activiști civici), care mai ieri erau gata să-și rupă cămașa pentru alianță, astăzi nu-și mai ascund dezamăgirea? De ce procurorul general (interimar) este o persoană apropiată fostului regim și care sunt șansele ca să avem un procuror general european? De ce s-au înghețat mai multe proiecte sociale și ce se propune în locul lor? De ce ministrul Apărării a făcut cărare bătută la Moscova și de când țara care are trupe militare pe teritoriul nostru este considerată aliat? De ce cabinetul are în componența sa și miniș(s)tre care nu au nimic comun cu integritatea și meritocrația? De ce ACUM nu apără limba română și de ce se vrea părtaș la acțiunile profund antinaționale ale socialiștilor? De ce spațiul informațional este poluat cu declarațiile și aberațiile unor condamnați la pușcărie și de ce acestora li se permite să beneficieze de audiențele din orele de vârf? De ce Maia Sandu îi consideră pe unioniști „pătura socială care dezbină”? De ce frecvențele postului de televiziune Pervâi Canal au revenit lui Dodon și nu postului de televiziune TVR sau unei televiziuni atașate ACUM-ului?… Acestea și alte întrebări deloc retorice macină mai multă lume, iar dacă cineva cunoaște răspunsul și în continuare crede în sinceritatea acestei alianțe, mie nu-mi rămâne decât să mă bucur pentru acești oameni cu viziuni mai largi ca ale mele.
Și încă ceva. Când Voronin a (fost) plecat de la putere, acesta a spus o frază memorabilă: „Nu vă bucurați că noi am pierdut alegerile. O să vedeți voi ce o să vă arate băieții care au venit în locul nostru. O să plângeți după comuniști!”. Și să nu credeți că nu a avut dreptate „babacul”. Filat, Leancă, Ghimpu, Lupu și K au făcut tot posibilul, ba chiar și imposibilul, ca să-i dea dreptate bătrânului comunist. Or, acum se creează ideea că cineva dorește cu tot dinadinsul ca noi, acei care am votat „cum trebuie” și ne-am dorit schimbarea, să plângem după Plahotniuc…
P.S. La o adică, există un răspuns la DE CE?–urile mele: chipurile, a trecut prea puțin timp pentru a pretinde la rezultate palpabile, dar… În cazul nostru nu termenele sunt importante, dar tendințele, și acestea nu sunt îmbucurătoare. Cu părere de rău…
