Domnul Valeriu Bagrii este bine cunoscut sorocenilor. Ani buni a fost profesor la Colegiul de Arte şi la Şcoala de muzică, dar viaţa l-a făcut să-şi schimbe, pentru o perioadă, domiciliul. Ceva vreme în urmă l-am întâlnit la Soroca şi i-am solicitat un mic interviu.
– Domnule Valeriu Bagrii, știu că aţi plecat peste hotare „nu de flori de cuc” şi vreau să vă întreb dacă planurile Dvs. de acasă au coincis cu realizările pe care le-aţi obţinut în Italia…
– Sincer vorbind, planurile şi aşteptările nu erau din cele mai optimiste, or ştiam că peste hotare nu mă aşteaptă cineva cu flori, pâine şi sare. În timp însă, lucrurile s-au aşezat cum trebuie şi astăzi vreau să spun că ceea ce am obţinut în Italia nu aveam cum să obţin acasă. Adică, am câştigat bani, care m-au ajutat să-mi pun la cale copiii, cum zic moldovenii, să-mi ajut părinţii şi să nu mai număr bănuţii, cum se întâmpla înainte de plecare. Ba mai mult, şi din punct de vedere profesional am „progresat”, actualmente fiind şi preşedinte al unei organizaţii multiculturale, „Dacii”, cu sediul la Milano.
– Revenind pe acasă, după o lungă perioadă de timp, aţi văzut ceva schimbări pe la noi sau totul a rămas cum a fost?
– Răspunsul la această întrebare constă din două părţi, una cu semnul plus şi alta cu semnul minus: prima — oraşul Soroca s-a schimbat foarte mult în bine, drumurile sunt mai bune şi mai curate, casele şi parcurile mai îngrijite, şi al doilea — multe persoane de la conducerea unor instituţii ale statului au rămas, cu părere de rău, la fel de birocraţi şi fără simţ cum au fost şi înainte. Mi-a plăcut, în special, starea de lucruri de la Colegiul de Arte şi de la Şcoala de muzică, unde se simte mâna de gospodar, dar nu mi-a plăcut cum am fost tratat la una din instituţiile de rang raional. De altfel, comportamentul bădărănesc cu cetăţenii în Italia este sancţionat drastic, pe când la noi se mai tolerează astfel de cazuri. În timp ce foarte multă lume care ar putea ocupa cutare sau cutare funcţie nu are un loc de muncă.
– Sunteţi în Italia de 10 ani şi văd că nu aveţi probleme cu limba română. Zic aşa, fiindcă zilele trecute am vizionat la TV un reportaj cu nişte medici moldoveni stabiliţi la Parma de 14 ani şi am rămas surprins când o asistentă medicală după doar câteva cuvinte în română a trecut la limba italiană, fiindcă… îi era greu să se exprime în limba „natală”, cum zic unii politicieni de la Chişinău. Să fie posibil aşa ceva?
– Hai să fim serioşi! Este imposibil să uiţi limba maternă şi în 100 de ani, darămite în 14. Probabil, era vorba de un personaj căruia îi este ruşine de neamul său şi de limba mamei, dar… se mai întâmplă să ne ciocnim de astfel de comportament. Este ruşinos şi incalificabil să ai în preajmă oameni de asemenea factură morală.
– Apropo, planificaţi să rămâneţi în continuare la Milano sau reveniţi acasă?
– Cu siguranţă voi reveni acasă, în Republica Moldova. Ce-i drept, acest lucru se va produce nu chiar acum, dar „la momentul oportun”, care pentru fiecare dintre noi este diferit. În Italia este bine, dar viitorul meu este legat de locurile natale, de oamenii care îmi sunt foarte dragi şi foarte aproape.
– Şi ultima întrebare. Suntem în toiul alegerilor prezidenţiale şi unul dintre candidaţi (Igor Dodon — V.C.) zice că Republica Moldova are viitor. Dvs. sunteţi de acord cu această afirmaţie?
– Îmi dau seama despre ce viitor vorbeşte candidatul cu pricina, dar nu cred că la aşa ceva visează moldovenii.
– Mulţumesc pentru interviu.
