În scopul comemorării a 700 de ani de istorie și cultură a tătarilor din Lituania și a conștientizării semnificației luptei comune a lituanienilor și tătarilor împotriva Ordinului teutonic, anul 2021 a fost declarat de către parlamentul Republicii Lituania Anul istoriei și culturii tătarilor lituanieni. Acest an a fost declarat de asemenea și Anul arhivelor. În acest context, expoziția virtuală „Tătarii lituanieni în documentele de arhivă” inaugurată cu eforturile Arhivei Istorice de Stat a Lituaniei în cooperare cu Arhiva Centrală de Stat a Lituaniei și Arhiva Specială a Lituaniei constituie un jalon deosebit de important în revenirea la izvoarele trecutului țării noastre și cunoașterea procesului de dezvoltare a culturii lituaniene multinaționale.
Expoziția prezintă o serie de documente referitoare la istoria tătarilor lituanieni începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și până în zilele noastre. Tătarii lituanieni constituie un grup etnic deosebit stabilit cu traiul în Marele Ducat al Lituaniei în urmă cu mai bine de 600 de ani – la cumpăna secolelor XIV–XV. Majoritatea covârșitoarea a tătarilor s-au strămutat pe meleagurile noastre în timpul domniei lui Vytautas cel Mare. Coloniștii au fost orânduiți să trăiască în sud-estul Lituaniei. Astfel în proximitatea orașelor Trakai și Vilnius au fost înființate satele Patruzeci de Tătari, Kolnolariai, Kozaklariai și alte câteva localități. Strămutarea tătarilor în Marele Ducat al Lituaniei era încurajată de condițiile excelente de trai oferite de autoritățile locale care garantau noilor sosiți dreptul deplin de a-și păstra credința religioasă, obiceiurile și posibilitatea de a-și construi lăcașe de cult. În subsidiar nobilii tătari beneficiau de toate drepturile de care se bucura nobilimea lituaniană.
Tătarii lituanieni erau ostași neînfricați. Mulți dintre ei au luptat vitejește în bătălia de la Žalgiris (Grunwald) înrolați mai întâi sub steagurile lituaniene, apoi în Regimentele de gardă din linia întâi din cadrul armatei Marelui Ducat al Lituaniei și Republicii celor două națiuni cu care au participat la toate războaiele purtate de acest stat până în momentul dezmembrării sale. În perioada Seimului cu mandat de patru ani pe câmpul de luptă alături de generalul Juozapas Beliakas s-au acoperit de glorie și alți tătari lituanieni, participanți la bătăliile din anii declinului Marelui Ducat al Lituaniei sau încadrați ulterior în oastea rebelilor lui Kosciușka. Un rol important în istoria confruntărilor militare revine unităților tătărești de cavaleriști ulani. Tătarii au participat activ și la luptele pentru redobândirea independenței din anii 1918–1920.
În perioada interbelică tătarii lituanieni aveau trei parohii musulmane care își desfășurau activitatea la Kaunas, Raižiai și Vinkšnupiai. În anul 1930 în capitala provizorie a Lituaniei a fost construită prima moschee de cărămidă. Aceste considerente ne fac să credem că situația comunității tătarilor lituanieni era destul de avantajoasă. Odată cu declanșarea celui de-al doilea război mondial soldat cu ocuparea Lituaniei starea lucrurilor s-a schimbat radical. În anii ocupației sovietice tătarii din Lituania au fost lipsiți de dreptul de a avea propriile publicații periodice și școli cu instruire în limba maternă, iar majoritatea covârșitoare a lăcașelor de cult au fost închise. Comunitățile tătărești și-au reluat activitățile sociale doar la sfârșitul epocii sovietice.
Astăzi în Lituania există doar câteva sate locuite de comunități tătărești cu denumirile Raižiai, Nemėžis, Patruzeci de Tătari. Reprezentanții acestui popor pot fi întâlniți de asemenea în orașele Vilnius, Alytus și Kaunas. Actualmente acest grup etnic puțin numeros constituie doar 0,1% din numărul total al locuitorilor țării noastre. În pofida faptului că și-au pierdut limba încă în secolele XVI–XVII, tătarii lituanieni au reușit să-și păstreze obiceiurile, religia și cultura.
Întrucât arhivele păstrează numeroase documente referitoare la istoria și cultura tătarilor lituanieni, expoziția „Tătarii lituanieni în documentele de arhivă” este constituită din două părți. Documentele din prima parte oglindesc istoria acestei etnii și privilegiile acordate de către voievozii Lituaniei și Poloniei sub formă de hrisoave și acte referitoare la serviciul militar prestat în oastea Marelui Ducat al Lituaniei sau armata țaristă. Acestea sunt completate de o serie de dosare privind acordarea titlurilor de noblețe, arborii genealogici ale unor familii și stemele aferente, acte referitoare la împroprietărirea noilor sosiți cu moșii în localitățile Nemežys, Kena, Patruzeci de Tătari și planurile geometrice ale acestor moșii. Documentele din secolul XX reflectă situația tătarilor lituanieni din perioada interbelică, activitatea parohiilor musulmane și imamilor din localitățile Raižiai, Kaunas și Vinkšnupiai, starea lucrurilor în comunitățile și organizațiile religioase gen Asociația tătarilor din Kaunas, muftiatul din Vilnius și altele. Tot aici sunt expuse și portretele iluștrilor ofițeri de armată de origine tătărească Aleksandras Makulavičiųs, Suleimanas Chaleckas și altor militari de vază. În Arhiva Specială a Lituaniei se păstrează printre altele și un set documente referitoare la tătarii exilați de autoritățile sovietice de ocupație în deceniul al cincilea al secolului XX.
A doua parte a expoziției prezintă documente referitoare la activitatea moscheilor tătarilor lituanieni și registrele întocmite în lăcașele de cult. Rețeaua de moschei a fost întemeiată în perioada Republicii celor două națiuni. Documentele de arhivă conțin informații despre lăcașurile de cult din localitățile Raižiai, Patruzeci de Tătari, Nemėžis, suburbia orașului Vilnius – Lukiškės, Kaunas, Kėdainiai, Vinkșnupiai, Daubutișkės, Vija Murauščizna, Naugardukas și Vidžiai. În fondurile Arhivei Istorice de Stat a Lituaniei se păstrează versiunea originală în limba arabă a Coranului și o seamă de registre întocmite în perioada interbelică în parohiile localităților Kaunas, Nemėžis, Raižiai, Vinkšnupiai, Patruzeci de Tătari, Vilnius (suburbia Lukiškės). Împreună cu registrele parohiilor Patruzeci de Tătari și Vilnius au supraviețuit și altele mai vechi datate din secolul al XIX-lea. Dosarele privind acordarea titlurilor de noblețe și registrele unor moschei întocmite la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea conțin înscrisuri referitoare la nașterea și decesele locuitorilor din satele Patruzeci de Tătari, Raižiai și suburbia Lukiškes.
Elaborate în limbile ruteană, polonă, rusă, franceză, arabă și lituaniană, documentele în cauză vor trezi neîndoios interesul cercetătorilor în domeniul sigilografiei. Actele privind originea nobilă a titularilor sunt însoțite de ștampile heraldice tătărești; documentele referitoare la arta războiului – de ștampilele Diviziei a 3-a a Armatei Marelui Ducat al Lituaniei și Regimentului tătăresc de ulani, iar actele de constituire a moscheilor sunt confirmate de ștampilele imamilor parohiilor musulmane și semnăturile de rigoare.
Documentele prezentate în cadrul prezentei expoziții mărturisesc că tătarii lituanieni au contribuit în mod semnificativ la restabilirea statalității, promovarea istoriei și culturii lituaniene, fiind o dovadă că această comunitate și-a legat îndeaproape viața de Lituania și constituie o parte integrantă a istoriei țării noastre.
Organizatorii expoziției în Republica Moldova: Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Institutul de Istorie, Ministerul Educației și Cercetării al RM, Muszeul de Istorie și Etnografie Soroca. Vernisajul expoziției va avea loc on-line pe adresa https://meet.google.com/ozf-xswj-hdf, vineri, 4 februarie 2022, ora 14.00, vineri, Muzeul de Istorie și Etnografie Soroca.
Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Soroca
