De când Dodon a devenit președinte, iar partidul lui extremist deține în sondaje „olimpul” opțiunilor de vot și „podiumul” încrederii potențialilor votanți pentru un viitor parlament, multă lume a ajuns să-și pună câteva întrebări durute: „ De ce pe mine nu mă întreabă nimeni cu cine ași vota? De ce preferatul mulțimii este „trădătorul” Dodon? Unde este electoratul pro-european?
Jurnalistul Igor Volnițchi pretinde într-un material publicat la sfârșitul săptămânii trecute pe pagina electronică a unui ziar că a dezlegat „misterul” dispariției electoratului pro-european. L-a ajutat un „fost coleg de la Guvern, cu care a păstrat o bună relație până în prezent”, mărturisește el. Conform colegului, scrie Igor,, opțiunea pro-europeană a dispărut „ca urmare a prestației sub orice critică a partidelor ce se declarau pro-europene (în special, ca urmare a furtului miliardului din sistemul bancar). Ea a continuat să descrească ca urmare a gravelor derapaje antidemocratice la care s-au dedat cei de la putere, ce se declarau (şi se mai declară încă) pro-europeni”.
Exactă deducție. Nimic nu acționează mai puternic asupra opțiunilor cetățenilor ca faptele celor angajați solemn și de bună voie să le servească interesele. Indiferent de câtă putere politică și administrativă dețin, cât de mare este potențialul mediatic de manipulare a conștiinței electoratului, faptele reale își au efectul lor, imediat ori puțin mai târziu, indiferent de voința manipulatorilor. Este o regulă care se confirmă în două cazuri în istoria Republicii Moldova de până la 2009. Primul, este cazul Partidului Democrat Agrar alungat de la putere și în neant, în 1998 și, al doilea, celui al Partidului Comuniștilor, debarcat în 2009.
Agrarienii au pus bazele organizării pe principii mafiote a statului, dacă am admite că mafia, ca organizație criminală, are și ea principii. PDA a fost radiat din viața publică inclusiv pentru marile furturi, dar mai mult pentru caracterul lor de organizație politică antinațională, nomenclaturistă și revanșardă. Să nu uităm că în 1998 toată lumea de bună credință care, entuziasmată de șansa nesperată a libertății, a umplut piețele în anii 1988-1991, era încă pe loc, acasă, în satele și orașele lor. Măsura de penalizare a fost categorică și dezastruoasă pentru agrarieni.
Comuniștii, care i-au urmat și care au venit la guvernare după o scurtă și irelevantă sincopă de putere democratică, s-au ținut la cârmă de două ori mai mult. Ei au cizelat statul mafiot, l-au construit pe o verticală rigidă, având în cap un „naș”, în terminologia internațională, sau un „pahan”, în cea de uzanță sovietică interlopă, mai potrivită locului. Cu puterea administrativă absolută, fortificată pe toate palierele de o disciplină de partid strânsă, dispunând în proporție de 90 la sută de potențialul mediatic, comuniștii au guvernat în condiții de confort două mandate consecutive și erau cât pe ce să-l preia și pe alt treilea, la 5 aprilie 2009. Toate le-au avut de partea lor: cetățeni cu spirit critic și întreprinzător în plin proces de exod în afară; un electorat la mână, în interior, foarte dependent de mișcarea baghetei bugetar-financiare a administrației și extrem de reactiv la vibrațiile instrumentelor ei de manipulare; o opoziție politică așternută la picioarele „pahanului” comunist; o susținere occidentală consistentă obținută grație capacităților lui Voronin de a minți fără să o dea pe față și de a se preface pro-european fără să suporte democrația. Factorii contra au fost mult mai puțini și de sorginte strict subiectivă, dar s-au dovedit a fi și fatali în ceea ce s-a întâmplat după 5 aprilie și a condus la răsturnarea din vârful puterii a comuniștilor.
Noua putere democrată avea în față o sarcină pe care și-a asumat-o în deplină cunoștință de cauză – să demoleze statul mafiot încropit de agrarieni și consolidat de comuniști. Vectorul pro-european de înaintare a Republicii Moldova presupunea consolidarea pas cu pas a statului de drept. Schemele comuniste de fraudare economică și politică a statului trebuiau demontate, iar promotorii și beneficiarii lor aduși în fața justiției. Nu era ocazie ca liderii de atunci ai noii puteri pro-europene în persoana liberalului Mihai Ghimpu, în funcția de Președinte de Parlament și Președinte interimar al statului și a liberal-democratului Vlad Filat, în funcția de prim-ministru al Guvernului, să nu facă declarații că anume așa se va întâmpla. Nici democratul Marian Lupu nu făcea economie de promisiuni. Deficitul de voturi a făcut imposibilă alegerea în Parlament a lui Lupu în funcția de Președinte, dar patronul Partidului Democrat a învârtit în așa fel roata algoritmului politic, încât lui (personal) să-i revină „măcar” puterea de numire în funcție a Procurorului General al Republicii. Puțini erau cei care intuiau atunci câtă putere avea să adune Plahotniuc, având ca punct de sprijin această „modestă” recompensă – bâta Procuraturii.
Deja din primele luni de guvernare în formatul Alianței s-a văzut marea discrepanță apărută între așteptările susținătorilor opțiunii pro-europene și capacitățile de schimbare a liderilor de partide cuprinse în ea.
În loc să pună guvernarea pe o partitura a interesului național, aceasta însemnând reforme și fortificarea parcursului european, liderii partidelor Alianței și-au desenat câte o partitură a interesului personal în parte și au început să cânte din răsputeri de pe ea.
Furtul unui miliard de dolari din rezerva Băncii Naționale a unei țări bântuite de nevoi are asupra vieții cetățenilor ei cele mai grele consecințe. Ele, consecințele și nevoile, nu s-au lăsat așteptate: inflație, prețuri galopante, sărăcie, deznădejde, exod. Din 2014 până în 2017 majoritatea prețurilor la produsele de primă necesitate aproape că s-au dublat. Populația a suferit și suferă și astăzi. Nu au suferit nici măcar mustrări de conștiință autorii furtului, deși sunt cunoscuți nominal și pe funcții. Țapul ispășitor a fost declarat Filat, cel căruia complicitatea murdară cu Plahotniuc i-a fost mai atractivă ca perspectiva unei activități oneste în serviciul cauzei curate pro-europene. Ghimpu, cel care s-a bucurat mult de arestarea și condamnarea lui Filat, culege la rândul lui roadele nesăbuinței și în disperare a ajuns să se plângă direct lui Dumnezeu. Cum să nu, dacă complicitatea cu Plahotniuc nu i-a adus iertarea acestuia, deși a pus pe altarul prieteniei lor și integritatea partidului, și soarta politică a scumpului său nepot, și propriul renume. Cel rămas de-asupra și încă în libertate este Vlad Plahotniuc. Din partea dinafară a gratiilor și în genul marilor prădători de bănci și de trenuri din filmele western americane el poate doar să-i compătimească pe foștii lui parteneri-complici de Alianțe – condamnatul Filat și umilitul Ghimpu – spunându-le printre dinți, șăgalnic și cu dispreț: „Fraților, de ce v-ați apucat de furat în rând cu mine dacă nu aveți ca mine prinsă la șold… Procuratura?”.
Colegului Igor Volnițchi, de la care am pornit aceste rânduri îi putem spune că „fostul lui coleg de Guvern” nu a dezlegat niciun mister. Opțiunea europeană a electoratului moldav a fost grav deteriorată, dar nu a dispărut. Mutațiile de comportament observate prin apariția unor anomalii extreme de tipul Usatâi ori Dodon sunt o dovadă că răul făcut de cele trei alianțe toxice și de „simplul prim-ministru” Leancă este cu adevărat dezastruos. Răspunderea trebuie să și-o asume partidele care au tolerat „atotputernicia” liderilor. Răul rămas încă poziții – Partidul Democrat și liderul lui, Plahotniuc, – nu trebuie lăsați să se eschiveze de la examenul de credibilitate al cetățenilor prin schimbarea sistemului electoral, pe care insistă disperat să o facă. În competiția cu descreierați nu există premiu mai potrivit pentru ei ca dezastrul pe care l-au creat.
Valeriu Saharneanu, 18 iulie 2017
Articolul în întregime pe www.valeriusaharneanu.com
