Un sfat util: PREGĂTIȚI TIZICUL PENTRU IARNĂ ȘI NU VĂ DIORGĂIȚI!

0
206

Clasa noastră politică, dar și instituțiile aflate în afara politicului (???) nu se pot nicidecum astâmpăra și cu o periodicitate de (ne)invidiat întreprind pași care i-ar menține în vizorul presei și care fac deliciul cârcotașilor și tuturor celor care se hrănesc din fapte și acțiuni mai mult sau mai puțin pipărate și provocatoare. Nu țin minte să fi existat vreo săptămână care să nu ne dea în cap cu tot felul de surprize și să nu ne facă să regretăm enorm că ne-am născut pe acest „colț de rai”. Nici săptămâna care pleacă în istorie nu a fost o excepție, chiar dacă suntem în preajma sărbătorilor de iarnă și lumea ar fi trebuit să fie pusă pe fapte mai bune și declarații mai mobilizatoare.

În primul rând, țin să-i felicit pe iubitorii de politică cu ocazia lansării pe piață a unui nou partid politic, al 61-lea la număr! Personal credeam că numărul celor care au decis să-și sacrifice viața pentru binele… nostru este mai mic, cel puțin de două ori, dar viața bate filmul. Este vorba, bineînțeles, despre Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic (PACCC), al cărui congres de constituire a avut loc duminică trecută. Fondatorii ultimului, dar, cu siguranță, nu cel din urmă partid, sunt ex-comuniștii Mark Tcaciuk și Iurie Muntean, cunoscuți în lumea politicii ca substanța cenușie și boxerul aflatului în derivă PCRM, care după o pauză mai mult decât generoasă au decis să iasă la rampă. Vă reamintesc că, spre deosebire de mulți colegi de-ai lor, aceștia doi nu s-au lăsat ademeniți (cumpărați?) de alte formațiuni, dar au fost excluși din partid pentru „neascultare”. De altfel, noua identitate politică care nu are (încă?) un președinte și este condusă de un comitet executiv format din 17 persoane își propune „schimbarea în mod rapid și radical a întregului sistem de relații publice, în care economia modernizată să fie pusă în serviciul dezvoltării umane continue”. Potrivit formațiunii, „acțiunea colectivă direcționată este capabilă să exercite nu doar un control eficient civil asupra autorităților, dar și să realizeze schimbări în bine, fără a aștepta până la următoarele alegeri”. Așadar, cum se întâmplă în astfel de cazuri, liderii PACCC, pe lângă faptul că promit marea și sarea, iar pentru a fi mai credibili și mai atractivi propun un document inedit — Planul de Acțiuni „Moldova 20-25”. Prin ce se deosebește acest plan de altele rămâne de văzut, dar faptul că un partid de stânga nu este în plus pare incontestabil. Or, prea îmbârzoiați sunt socialiștii, care după plecarea în anonimat a comuniștilor nu prea au concurență pe stânga. O nebuloasă totuși persistă — să fie PACCC un partid de sine stătător sau este o nouă făcătură a „prietenilor” din Est?

În al doilea rând, după alegerea (numirea) noului procuror general nu se întrezărește nici un fel de liniște și pace în terenul organelor de drept din RM. Se pare că și domnul Alexandru Stoianoglo nu este ceea ce am căutat, iar faptul că șeful de la procuratura anticorupție, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție și trimis în exil, la procuratura generală, dă de bănuit. Nu de alta, dar până când cei de la PG vor face o evaluare a procuraturii anticorupție și vor da verdictul rămâne în picioare suspiciunea că suspendarea lui Morari este rezultatul curiozității acestuia în ceea ce privește finanțarea PSRM. În loc ca Greceanâi și K să fie cointeresați în scoaterea oricăror semne de întrebare referitor la finanțare sau nefinanțare din exterior, aceștia tulbură apele. Adică, în loc să scoată procuratura din gura lumii și să-i permită să-și facă liniștit treaba, cineva dorește s-o mențină gălăgioasă și inefectivă. Or, dacă am face o comparație între justiție și fotbal (în ambele cazuri cineva judecă pe altcineva), ar fi bine să se țină cont de faptul că în jocul cu balonul rotund un arbitru bun se consideră acel care este aproape nevăzut pe teren, dar nu acel care fluieră cu și fără motive. De ce în justiția moldovenească se întâmplă altfel?

Și încă ceva. Până când unii nasc partide, iar alții reglează conturi, s-a iscat un „mărunțiș” care dă bătăi de cap și unora, și altora. Cică, la iarnă am putea rămâne fără gaze naturale și chiar fără curent electric. Nu este, Doamna ferește, o sperietoare tirajată de gurile rele, dar o realitate perfect posibilă. Lucru, bunăoară, recunoscut și de ex-premierul Maia Sandu, care a declarat de curând că „…în lipsa unui acord între Ucraina și Federația Rusă pe tranzitul gazelor naturale, există riscul să înghețăm în ianuarie”, iar Andrei Năstase a declarat că, dacă noul Guvern nu va găsi o soluție, el va pleda pentru demiterea acestuia și organizarea unor proteste masive în țară. La rândul său, însuși premierul Ion Chicu recunoștea zilele trecute că de la 1 ianuarie am putea deveni o victimă colaterală a conflictului dintre cele două țări „surori”. Ce-i drept, Chicu rămâne optimist și propune câteva soluții alternative de rezolvare a problemei, printre care și aprovizionarea cu gaze naturale în flux revers prin culoarul transbalcanic. Ba mai mult, șeful cabinetului liniștește lumea că, chipurile, Republica Moldova mai are rezerve de păcură pentru 50 de zile (!!!) și acest lucru trebuie să ne pună în gardă. Iar pentru a nu cădea pradă surprizelor neplăcute îmi permit și eu să vă dau un sfat: pregătiți, oameni buni, tizicul și nu vă diorgăiți.
Să nu ziceți că nu v-am spus…


Articolul precedentMeteo Soroca / 13-15 decembrie 2019
Articolul următorLilia Pilipețchi: Eu pun accent pe profesionalismul oamenilor, pentru mine contează activitatea primăriei, care trebuie să demonstreze oamenilor că lucrează pentru ei.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.