Energia regenerabilă (cunoscută și ca „energia verde”) pare un termen relativ nou pentru noi, chiar dacă aceasta a fost folosită în ținutul nostru de secole. Un exemplu ar fi morile de apă și cele de vânt, care erau cândva răsfirate prin Câmpia Sorocii, pe Nistru și pe alte râulețe. Astfel, cu energia vântului și a apei înaintașii noștri măcinau grâul și nu doar.
Din energia verde, adică cea care fie se regenerează, ori a cărei resurse sunt inepuizabile, fac parte energia solară, eoliană, hidraulică ș.a. Cu cât mai multă energie regenerabilă am folosi, cu atât mai mult vom contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dar una este teoria și cu totul alta practica. Dintr-un capăt la altul al continentului european vom vedea câmpuri cu zeci de turbine eoliene și parcuri fotovoltaice de diferite mărimi. Turbine eoliene pot fi văzute și mai la nordul republicii, mai ales în preajma Edinețului, iar parcuri fotovoltaice se văd și de la Soroca, așezate vis-a-vis de noi, pe teritoriul satului ucrainean Țekinovka.
Dar sunt exemple frumoase și la noi, care bine ar fi să fie înzecite, cum ar fi faptul că în municipiul Soroca se află cel mai ecologic transport din republică, debarcaderul de pe Nistru, care folosește doar energia apei și nu poluează mediul.
Baterii solare la Rudi
Printre gospodarii care s-a gândit să economisească pe electricitate la încălzirea apei este Mihail Marian din satul Rudi. Acum câțiva ani, după o vizită la fiica sa în Cipru, a văzut un astfel de sistem. L-a cercetat bine, și-a făcut notițe, iar când a revenit acasă, a improvizat un panou cu baterii solare pentru curtea sa. Materialele le-a procurat de la magazinul de construcții, cu vreo mie de lei, iar după ce a meșterit sistemul, l-a conectat la un vas de 200 de litri de apă, pe care îl încălzea cu ajutorul soarelui fără să cheltuie un leu pentru energia electrică.
Mihail Marian, locuitor al satului Rudi:
Noi trebuie să fim mai economicoși, pentru că resursele naturale nu sunt infinite, ele toate se termină o dată și o dată, la fel cum se termină finanțele din buzunar. Trebuie să consumăm cu precauție și apa, și electricitatea, și cărbunele, și toate resursele naturale.
Timp de mai mulți ani, l-a folosit fără probleme, până acum vreo șase luni, când o furtună i-a distrus echipamentul. “Am folosit panoul mai mulți ani, timp în care apa se încălzea de la soare. În familie suntem șase persoane și puteam să facem duș în fiecare zi, fără să cheltuim bani. Era tare bine. Când a fost furtuna cea mare pe la noi și a rupt copacii prin mahala, mi-a fărâmat tot sistemul. Este descompletat în prezent. Nu prea am timp acum, dar când mă voi elibera un pic cred că o voi reface. Celor care vor să-și instaleze pentru ei eu pot să le spun cum se face. Dă Doamne să fie așa ceva în fiecare gospodărie”, ne zice Mihail Marian.
Turbină eoliană la Bădiceni
Recent, au început lucrările pentru pregătirea terenului și instalarea primei turbine eoliene din raionul Soroca. Locul ales este dealul dintre satele Bădiceni și Grigorăuca. Cel care a venit cu inițiativa este Vitalie Cobîlaș, un lider agricol din comună.
“Ideea a venit mai înainte, ne-am gândit mult după ce am văzut ce se face prin Europa, spune Vitalie Cobîlaș. După ce am aflat mai multe despre cum folosesc energia acolo, m-am convins că cea eoliană este mai bună. Puterea turbinei pe care o vom instala la Bădiceni va fi de 1,5 megawați, cam ca acelea din zona Edinețului. Am ales cel mai înalt loc de pe terenurile pe care le avem procurate. Din câte știu, suntem primii din raionul Soroca în acest sector, energia o vom da în rețea și vom primi bani pentru ea. Planificăm instalarea turbinei pentru luna iunie. Investiția este foarte mare pentru așa utilaj, de câteva sute mii de euro, chiar dacă este la mâna a doua. Un echipament similar nou se ridică la milioane de euro. Cred că putem crea energie regenerabilă, este ecologică și ieftină, de ce să nu o facem și la noi?”
Mai pe îndelete despre energia regenerabilă
Pentru a înțelege mai bine situația din domeniu, l-am rugat să ne explice mai pe îndelete despre energia regenerabilă pe expertul în energetică Victor Parlicov. Ca să înțelegem mai bine subiectul, expertul ne-a propus să vedem mai întâi problema în ansamblu.
“În primul rând, trebuie să înțelegem că toată agenda în domeniul energiei regenerabile, precum și agenda în domeniul eficienței energetice, în prezent în cea mai mare parte, este legată de tot ce ține de agenda de climă, afirmă Victor Parlicov. Deci, atât producerea energiei din surse regenerabile, cât și reducerea consumului de energie păstrând nivelul confortului și nivelul de calitate al serviciilor, este făcută pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă. Astea sunt avantajele principale. Dacă vorbim despre ce se întâmplă la nivel global, prima încercare, în mare parte nereușită, de a aborda această problemă a fost Protocolul de la Kyoto. Dar deja începând cu anul 2015, în noiembrie, și cu intrarea în vigoare în 2016 a fost ratificat de majoritatea țărilor Acordul de la Paris, care vizează anume acest lucru — încercarea de a reduce presiunea omului pe încălzirea globală, adică la emisii. Aici s-a pus întrebarea cum ne adaptăm noi, pentru că oricum este deja cert că pe parcursul secolului XXI clima se va încălzi, și cum ne adaptăm noi la aceste încălziri globale? Energia regenerabilă este parte din această agendă în care noi încercăm să substituim o parte din energia pe care o consumăm, care până acum era exclusiv bazată pe arderea combustibililor fosili, care sunt asociați cu emisii, cum noi o substituim cu energii care nu pun presiune pe încălzirea globală.”
Ca mai tot ce este pe lumea asta, pe lângă avantaje, există și cealaltă parte a monedei cu unele dezavantaje. Deși acestea în cazul dat nu sunt atât dezavantaje, cât limite ale energiei regenerabile.
“Cea mai mare parte din energia regenerabilă, în special ne referim la energia solară și cea eoliană, are caracter necontrolabil, continuă expertul. În sensul că energia este generată atunci când este soare sau vânt, dar noi, ca oameni, ne-am deprins să utilizăm energia când vrem, dar nu când luminează soarele sau bate vântul. Acum principalele limite legate de utilizarea surselor regenerabile de energie vizează faptul că ele trebuie integrate în sistem într-așa fel ca să nu creeze un dezechilibru. Omenirea în sensul acesta face pași și progresează din perspectiva stocării energiei. Dacă observați, acum în trendul global există tehnologii de stocare a energiei, și nu vorbim doar de baterii. Este vorba de așa-numita stocare a potențialului energetic. Acum sunt în mare parte preocupări în sectorul energetic anume legate de balansarea consumului, de echilibrarea sistemului, ca să poți utiliza cât mai multă energie regenerabilă, să nu fii dependent doar de energia fosilă.”
Victor Parlicov, expert în energetică:
În prezent, consumatorul din Republica Moldova are dreptul și poate să utilizeze rețeaua electrică în calitate de acumulator. Adică, dacă el la locul lui de consum își instalează energie regenerabilă, panouri fotovoltaice sau o mică turbină eoliană, el are posibilitatea să facă schimb de energie cu rețeaua. Pentru că momentul în care el produce energie regenerabilă nu neapărat coincide cu momentul când este consumată. El instalează un contor care măsoară energia ce se duce în rețea, dar și pe cea pe care o consumă, și la finalul lunii achită doar diferența.
Între timp, Uniunea Europeană este unul din liderii de pe agenda de climă care și-a propus ca până în anul 2050 să ajungă să nu aibă emisii nete de gaze cu efect de seră. Țările din UE doresc să ajungă astfel la o economie neutră din punct de vedere climatic, să nu producă mai multe gaze cu efect de seră decât natura poate absorbi în mod normal. Dar care este situația în Republica Moldova?
“În Republica Moldova, agenda noastră este, în mare parte, aliniată la agenda Uniunii Europene, conchide Victor Parlicov. Noi ne-am asumat angajamente în cadrul Acordului de Asociere, în cadrul Tratatului Comunității Energetice, pentru a transpune în Republica Moldova practic politicile de energie și climă ale Uniunii Europene. Aici intră legislația, regulamentele, mecanismele de implementare etc. În prezent, consumatorul din Republica Moldova are dreptul și poate să utilizeze rețeaua electrică în calitate de acumulator. Adică, dacă el la locul lui de consum își instalează energie regenerabilă, panouri fotovoltaice sau o mică turbină eoliană, el are posibilitatea să facă schimb de energie cu rețeaua. Pentru că momentul în care el produce energie regenerabilă nu neapărat coincide cu momentul când este consumată. El instalează un contor care măsoară energia ce se duce în rețea, dar și pe cea pe care o consumă, și la finalul lunii achită doar diferența. La prețurile de astăzi, inclusiv a panourilor solare, și la tarifele pentru energie, în special în zona RED Nord, investițiile respective se recuperează într-un termen rezonabil, de aproximativ cinci ani. Deci, la mod practic, consumatorul, investind o dată pe panouri, evită niște costuri pe următorii 20-30 de ani pe care le-ar plăti pentru energie. Aceasta este o posibilitate absolut reală, disponibilă și accesibilă tuturor consumatorilor din Republica Moldova.”
Deși energia regenerabilă ar putea părea ceva utopic pentru mulți dintre noi, nu este așa. Și unele exemple ale concetățenilor noștri care au încercat și le-a reușit ar fi bine să fie molipsitoare.