Tinerii și lumea lor din telefonul mobil: ce i-ar face să-l lase pentru o activitate în viața reală?

0
645

Tinerii din ziua de astăzi par nedespărțiți de gadgeturi. Cu telefonul mobil își fac lecțiile, cu el ascultă muzică, tot cu ajutorul lui fac cunoștință cu alți semeni și comunică. Unii se trezesc cu el în mână și tot cu el se culcă, iar viața virtuală îi ademenește tot mai mult. Am discutat cu mai mulți tineri din Soroca, pe care i-am rugat să-mi spună ce găsesc important în telefonul mobil și ce i-ar face să-l lase temporar (măcar câteva ore pe zi) pentru o activitate în viața reală?Comunicarea nu mai este ca altădată, deși stau împreună, fiecare este cufundat în lumea lui virtuală.

Comunicarea nu mai este ca altădată, deși stau împreună, fiecare este cufundat în lumea lui virtuală.Varvara Pereteatcu
Gadgeturile au devenit o dependență, inclusiv pentru tineri, deoarece practic fără ele nu poți face nimic. Telefonul mobil are foarte multe avantaje: poți găsi informația necesară ușor, poți comunica, poți cunoaște oameni noi, poți utiliza diverse aplicații care îți ușurează din munca zilnică și poți naviga pe internet, dar este important de știut că utilizarea în exces a gadgeturilor pot cauza multe daune atât fizice cât și psihice. Eu spre exemplu utilizez telefonul mobil rar, deoarece mă implic în diverse activități precum ar fi: sportul, lectura, voluntariatul, teatrul și studiile, de aceea este important ca timpul nostru să fie dedicat altor activități care ne ajută să ne dezvoltăm și care ne sustrag de la gadgeturi.

Cornelia Haric
Telefonul, în zilele de azi, a devenit o necesitate, fiind o sursă de baza de a comunica la distanță și o sursă de informare. În același timp a devenit și o poartă într-o lume virtuală, iar mulți dintre noi au început a petrece mai mult în ea decât în acea reală, recunosc și eu la fel. Pentru a lăsa telefonul temporar, cel puțin câteva ore, aș participa la activități de genul: excursii , activități de voluntariat, sesiuni informative, team-building-uri și alte activități ce ar provoca interesul de a participa la ceva mai inovativ.

Cătălin Tcaciuc
În telefonul mobil găsesc super multe lucruri importante, cu care m-am deprins și fără de care ar fi imposibil de rezistat. Nu pot spune care e cel mai important lucru din telefon, începând de la Calendar și terminând cu Instagram. Aș lăsa telefonul pentru câteva ore pe zi numai în 2 cazuri:
1. Cade un asteroid peste pământ și nu mai avem electricitate (oricum cred ca în scurt timp găsim o alternativ pentru a încărca telefoanele)
2. Nu aș mai avea interese pentru a naviga pe internet.
Afirm cu certitudine ca sunt dependent de telefon, pentru că o persoana contemporană are 2 lumi: cea socială și virtuală. Iar omul contemporan trebuie sa facă față provocărilor ambelor lumi, coordonându-și imaginea socială-socială și socială-virtuală. Adică nu ascund această dependență, deja a devenit ceva normal. Dar uneori caut ceva momente fără telefon.

Patricia Vlas
Pentru mine este foarte important să nu folosesc telefonul în timp ce mă ocup cu dezvoltarea mea personală: citesc cărți de psihologie și meditez. În același timp, îl folosesc pentru a citi acele cărți, din motiv că nu le am În formal eBook.

Olivia Fiodorciuc
Gadgeturile și tehnologia modernă aduc numeroase beneficii, avantaje și inovații în viața unui om, cum este și telefonul mobil. Cu ajutorul acestui dispozitiv poți comunica oriunde, oricând cu oricine, creezi amintiri prin intermediul pozelor, clipurilor video care sunt stocate automat, socializezi cu ajutorul mai multor aplicații și îl poți purta cu tine oriunde ai fi. Totuși, cum ar fi dacă acestea ar fi folosite într-un mod mult mai rațional? Am dispune de mai mult timp liber? Ei bine, din punctul meu de vedere, atunci când există evenimente și activități interesante, lipsa telefonului nu este o problemă, pentru că îți oferă șansa să te descoperi atât pe tine cât și pe oamenii din jur. Câteva exemple sunt întâlnirile cu prietenii, sau activitățile de voluntariat unde ai oportunitatea să îți faci noi prieteni, activitățile în cadrul școlii unde poți să te manifești activ. De aceea, telefonul are avantajul de a putea comunica cu ceilalți indiferent de locație însă unul din cele mai mari dezavantaje rămâne a fi pierderea timpului valoros din viața fiecăruia.

Ilie Svisciuc
Telefonul ne permite să preluam rapid informațiile de care avem nevoie. Aceste dispozitive devenind camerele noastre foto, sursă de muzică ,radio, ceasurile de alarma, cea mai importantă sursă de conecsiune cu familia și cu toata lumea dar și multe altele, toate într-un singur aparat. Eu foarte puțin mă despart de telefon. Uit de el numai la orele de la colegiu, la ocupațiile de dansuri, la natură, la plimbări în aer liber, dar și atunci când e descărcat (cel mai des).

Vanesa Lozan
Pentru mine telefonul mobil este o cale de a comunica cu prietenii și rudele de peste hotarele țării și la fel sursa de informare. De asemenea, fiind o amatoare de cărți am posibilitatea să lecturez online cărți pe diferite platforme online, nu pot exclude faptul că fiind eleva telefonul mă ajută cu manuale online și dicționare. Însă cu toții cunoaștem și daunele ce le provoacă telefonul, de aceea, m-aș dezice de el câteva ore pe zi pentru a face o plimbare pe cheiul Nistrului, pentru a pleca la o plimbare cu bicicleta sau a vizita o bibliotecă. Mereu trebuie să fim precauți de ceea în ce scopuri folosim telefonul mobil, și să cunoaștem oarecare limite.

Marina Negru
La ziua actuală telefonul mobil este o primă sursă de informare pentru noi toți. În toate activitățile mele zilnice întâlnesc momente în care am nevoie de informare pe care o găsesc cu ajutorul telefonului mobil, nu neg faptul că telefonul mobil este pentru mine o sursă de relaxare și comunicare cu semenii mei. Pe mine m-ar face să las telefonul pentru câteva ore, pentru o zi sau chiar câteva zile, timpul petrecut la bunica, dar și temele care cer mai multe ore pe zi pentru a fi făcute.

Daniel Baran
Trăim într-un secol în care gadgeturile joacă un rol important în viața fiecăruia dintre noi. Telefonul mobil a devenit o dependență, și mulți tineri nu își imaginează viața fără el, acesta înlocuind chiar și prietenii. Partea pozitivă a telefonului este crearea confortului, indiferent unde ne aflăm noi putem fi contactați sau putem contacta persoanele dragi aflate la depărtare, avem acces rapid la informații și suntem la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Prin intermediul telefonului putem capta și păstra cele mai importante evenimente din viața noastră. Datorită funcțiilor sale putem face toate achitările de acasă, economisind timp, în orice moment putem accesa internetul pentru a găsi cartea preferată ca să o citim. În viața profesională telefonul are un rol important datorită aplicațiilor care ne ușurează munca. Lucru care m-ar face să las telefonul pentru câteva ore pe zi este familia și prietenii. Doar timpul petrecut dincolo de gadgeturi este prețios, numai așa putem transmite adevăratele emoții și sentimente. Un alt lucru care mă face să las telefonul pe câteva ore este atunci când particip la diferite instruiri și seminare interactive, sau când am activități în care interacționez cu alți tineri făcându-mi prieteni noi.

Ionela Olari
De obicei eu nu am o atracție atât de mare față de telefon, dar nu exclud faptul că îl utilizez și eu din când în când pentru a naviga la un dicționar anume, sau pe vreo temă care m-ar cointeresa. De obicei folosesc telefonul când sunt interesată de ceva sau de unele lucruri, când vreau într-adevăr să mă conving cum ar fi date despre vreun autor anume sau careva personalități și altele. Și eu, ca și majoritatea oamenilor, acord ceva timp pe rețelele de socializare, mai mult folosesc Facebook-ul și rareori Instagramul, chiar și acum vă răspund de pe gadget, atunci când primesc vreun mesaj sau vreun sunet. Da, și folosesc telefonul fiindcă am o mulțime de chat-uri legate de activitățile școlare și cele extrașcolare.

Daniela Bulat
Telefonul mobil, pentru adolescenți, în special, este un lucru foarte important, fără de care mulți nu pot trăi în ziua de azi. Mass-media și rețelele de socializare sunt folosite de toate vârstele pentru socializare online. Școala este unul dintre lucrurile care mă face să las telefonul mult timp, dar și activitățile extra școlare, cum ar fi consiliul de tineret la DACIA, Teatrul, dansurile. Totuși cred că ar fi minunat ca tinerii obsedați de telefon să aibă mai multe locuri unde să își petreacă timpul și să se poată dezvolta.

Victoria Zabolotnîi
Personal, văd telefonul ca o sursă de inspiraţie, mereu când am nevoie de ceva, pot găsi repede şi concret informaţia. Dar şi pentru a socializa cu persoane din diferite medii, chiar şi în altă limbă, de a afla părerile lor şi de a ne contopi cu interese. Dar dacă l-aş lăsa pentru o perioadă, aş practica celelalte hobby-uri, spre exemplu pianul, tobele, training-ul (gimnastica), cântatul, organizatul, etc. sau chiar şi o plimbare fără telefon până la magazin şi înapoi nu strică.

Alexandra Mitrofan
Telefonul mobil ne oferă multe avantaje în viața și uneori chiar și ne-o ușurează, printre acestea pot enumera accesul ușor la numeroase informații, posibilitate de a comunica confortabil cu orice persoană, chiar și cunoștințe noi, prietenii. De asemenea ne scăpa de plictiseală și ne permite să ne păstrăm amintirile într-un mod mai accesibil, în asta și constă importanță telefonului mobil pentru mine. În a lăsa telefonul temporar mă determină lectura sau chiar și banalul de a face temele, pentru că uneori el distrage din aceste activități, durata lor fiind tot mai întinsă. Mai pot enumera și plimbările în aer liber, hobby-urile, călătoriile.

Daniela Rezneac
Fiiind o tânără din generația Z, vreau să menționez că gadgeturile fac parte din viața noastră. Noi suntem  foarte dependenți de ecran, de WiFi, de Instagram, Tik Tok și alte rețele de socializare. Ne găsim libertatea și dorințele, pasiunile în mediul virtual 24/24. E greu să îmi imaginez o zi fără internet, Tik tok și Instagram, fără sfaturile vlogerilor cum ar fi Katy Black, Costețchi Daniela, Terescenco Ina și alții. Dacă aș avea provocarea să renunț la rețelele de socializare, atunci aș alege voluntariatul. DE CE? Deoarece este activitatea care mă face să nu țin cont de reguli, principii, dar să fiu eu însă-mi, liberă, creativă, volitivă, dar și sensibilă.


Articolul precedentMoldovenii trăiesc, în mediu, 73,3 ani și ocupă locul 95 în lume la acest indiciu. Vezi pe ce loc se află România și Ucraina
Articolul următorPacientă în Spitalul Raional Soroca „Aici într-o seară te omoară, fiindcă e frig și nu poți rezista” / VIDEO
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.