ÎN TIMP CE IGOR DODON …

0
45

… “NE-A PUS ÎN CAP” 40.000.000 DE UCRAINENI, MAIA SANDU ESTE ÎNVINUITĂ CĂ A ADUS ÎN REPUBLICA MOLDOVA 30.000 DE SIRIENI

Tableta de joi

Faptul că mulţi concetăţeni de-ai noştri nu trăiesc bine cu bunul simţ şi cad pradă unor aberaţii de-a dreptul fariseice este incontestabil. Or, acest petic de pământ niciodată nu a dus lipsă de prooroci duşi cu pluta şi de haimanale bolnave de schizofrenie. Acest flagel se acutizează mai cu seamă în perioada campaniilor electorale, iar minţile bolnave nu au, se pare, limite. Bunăoară, am avut astăzi o altercaţie cu o persoană care s-a dovedit foarte supărată pe faptul că…Maia Sandu a adus în Republica Moldova 30.000 de sirieni (!!!). Încercările mele de a coborî această votantă a lui Dodon cu picioarele pe pământ şi de a-i explica că nu este în competenţa unui candidat la preşedinţie, indiferent cum s-ar numi acesta, să îmbunătăţească, prin aceste metode, starea demografică din Basarabia (nu de alta, dar ce altceva ar putea să facă în sărăcia noastră arabii?) nu s-au soldat cu succes, fiindcă aşa a spus „mama, care munceşte la Moscova”. Şi basta!
Altfel, această „acuzaţie” nu este unica adusă doamnei Maia Sandu şi, cum ar fi zis bunica mea „să le rămâne de cap celor care răspândesc astfel de zvonuri”, dar…să ştiţi că la unii prinde. Şi aceasta în timp ce alt candidat, Igor Dodon, prin declaraţiile sale despre Crimeea care ar aparţine Rusiei, ne-a pus în cap 40.000.000 de ucraineni, iar ce înseamnă 40.000.000 de ucraineni supăraţi nu dea Domnul la nimeni! Adică, „până ce vin cei 30.000 de sirieni”, ce ne facem cu vecinii de peste Nistru?

Fără îndoială, astfel de matrapazlâcuri (cum ar fi loviturile sub centură, răspândirea unor minciunele, declaraţiile populiste sau informaţiile eronate) fac parte din campaniile electorale, dar n-ar strica să nu se treacă limitele. În acest context chiar vreau să cred că “bancurile cu sirieni” sunt un produs al minţilor bolnave, dar nu o metodă a socialiştilor de a se căpătui cu ceva voturi în plus.

Articolul precedentCitiţi mâine în noua apariţie a ziarului “OBSERVATORUL de NORD”!
Articolul următorEmisiunea “Observatorul” – Rezultatele alegerilor prezidențiale
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.