Tableta de vineri: Trump își intră tot mai mult în rol, transnistrenii au căldură, la Chișinău apare prima alternativă, iar la Soroca consilierii își bat joc de superficie / VIDEO

0
272

Săptămâna care a trecut a fost plină de evenimente și de declarații, încât este imposibil să pui accentul pe ceva anume. Or, toate ce s-au făcut și s-au spus în ultimele zile au efecte, directe sau indirecte asupra societății în general și a fiecăruia dintre noi, în particular.

  Să zicem, pe plan extern continuă epopeea lui Donald Trump care nu dă semne că dorește să mai scadă din turații, ba dimpotrivă, în relațiile cu mai multe țări, inclusiv cu țările membre ale Uniunii Europene acesta dă dovadă de minimum toleranță, parcă dorind să demonstreze celor care l-au ales că, în mandatul său prioritari sunt americanii și că SUA nu mai dorește să fie vaca pe care au muls-o acei care au speculat la maximum slăbiciunile fostului șef de la Casa Albă. Coroborate cu frecatul de mâini a chinezilor, care se bucură că liderul american a schimbat accentele, până una-alta, și „nu le acordă atenția cuvenită”, dar și lauda venită de la Putin precum că „Trump este un lider insistent și acest lucru îi v-a ajuta să facă ordine în Europa, iar politicienii europeni foarte curând „vor sta la picioarele stăpânului și vor da din coadă” acțiunile și declarațiile care vin din exterior îl fac pe acesta să se considere invincibil și unic, în felul său. Bunăoară, într-un interviu acordat presei ruse, liderul de la Kremlin, declară că la ziua de astăzi în Europa practic nu sunt lideri de talia lui François Mitterrand sau Gerhard Schröder, care i-ar putea ține piept noului-vechi președinte american. Ca să nu mai spun de cameleonii și oportuniștii, care se bucură că SUA a înghețat mai multe programe de susținere ale democrațiilor firave și au lăsat mai multă lume nu doar fără un loc de muncă, dar și au lăsat lumea pradă propagandei rusești, care acum are mâinile dezlegate să facă ce vrea și, în lipsa oricărei alternative, poate să implementeze în mințile celor care au cap doar pentru a purta șapcă ideile care îi convin lui Putin și acoliților săi.

   Pe plan intern trebuie să menționez două lucruri care nu pot fi lăsate în umbră și care au captat atenția opiniei publice. În primul rând, criza energetică, pe ambele maluri ale Nistrului, nu fără sprijinul Uniunii Europene, s-a diminuat considerabil, deși încă nu se poate de spus că lucrurile stau roz și că autoritățile de la Tiraspol „s-au lăsat îmblânzite definitiv”. Da, liderul separatist Vadim Ktasnoselscki a mulțumit, printre dinți, autorităților de la Chișinău pentru acțiunile întreprinse, dar acesta oricum privește spre Moscova, de unde în orice moment poate să vină o comandă care să răstoarne căruța, pe unde mai pui că nu cred că acesta a este totalmente de acord cu condițiile puse de Chișinău, chiar dacă acestea sunt perfect valabile, și anume respectarea drepturilor omului or, peste Nistru stau în închisori zeci de deținuți politici, iar pluralismul politic sete o utopie, actualizarea treptată a tarifelor, achitarea de către companiile mari a prețului de piață și, nu în ultimul rând, excluderea din pachet a consumatorilor industriali, adică a principalilor sponsori ai regimului separatist… În al doilea rând, cum putea rămâne în afara atenției opiniei publice lansarea Blocului Politic „Alternativa” care, cică, are scop promovarea vectorului integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Personal îmi vine greu să cred că ceea ce își propun cei patru lideri corespunde și dorințelor lor. Nu de alta, dar trei din cei patru au votat НЕТ (NU) la referendumul cu privirea la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ce s-a întâmplat între timp, pentru ca să credem că Ion Chicu, Mark Tcaciuc și Alexandru Stoianoglo  și-au schimbat optica și se doresc alături de Paris, dar nu de Magadan? Ca să nu zic că șI Ion Ceban încă nu este perceput de toată lumea ca un om al Occidentului. Pe de altă parte, de ce în acest bloc nu se găsesc și alți pro-europeni cu ștate vechi, cum ar fi Vlad Filat sau  Renato Usatâi, care, ce-i drept, încă nu s-a decis în ceea ce privește orientarea geopolitică? Or, aceștia și alții ca dânșii vor dori să fondeze o…alternativă la această alternativă? Au, nu cumva este și acestă un proiect al Moscovei, care deja pune ouăle în diferite cuibare și care nu are alt scop decât destabilizarea situației politice din Republica Moldova și dezorientarea electoratului și așa buimăcit la culme.

   Și, în ultimul rând, nu pot trece cu vederea o decizie fără precedent luată de consilierii municipali din Soroca. În loc să acorde parohiei Sfinții Martiri Brâncoveni, prin reîncheierea unui contract de superficie (dreptul de a avea o construcție pe terenul altuia, teren asupra căruia se va avea un drept de folosință, în timp ce asupra construcției va exista un drept de proprietate veritabil) parohiei dreptul de folosință asupra terenului unde se află biserica pentru un termen de 99 de ani, la inițiativa unei consiliere (dar, în realitate, foarte probabil a unor barosani aflați în umbra) acest termen a fost redus la…doi ani. Nu știu dacă există precedente în Republica Moldova, în astfel de cazuri, dar știu că părintele Sorin Huluță, drept protest la votul consilerilor socialiști și-a depus brevetul de Cetățean de Onoare al municipiului Soroca. Ce-I drept, mai sunt încă șanse ca greșeala (rea intenția) să fie reparată și să se revină la normalitate – la urma urmei, de această palmă de pământ nu are nevoie părintele Sorin, dar Biserica, care este Casa lui Dumnezei. Iar cu Dumnezeu, vorba ceea, nu se grumește…

  Așa a fost săptămâna aceasta. Cu mai multă ranchiună și cu mai multe interese meschne, decât cu dreptate și onoare.   


Articolul precedentMeteo, 7 februarie 2025: fără precipitații, cu temperaturi peste media perioadei
Articolul următorHoroscopul zilei de 7 februarie 2025. Gemenii sunt plini de energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.