În anul 1992, Ștefan cel Mare a fost așezat canonic, ca un mărgăritar de mare preț, în coroana Bisericii Ortodoxe Române. Prin canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, se pecetluiește cultul pe care de secole, poporul român aduce slăvitului domnitor, se toarnă pentru eternitate untdelemnul dragostei și venerației în candela de la mormântul sfânt de la Putna.
Domnul Ștefan, deși era crunt în războaie, și îi pedepsea crunt pe dușmanii țării sale, s-a jertfit deopotrivă pentru Biserica străbună ortodoxă, și pentru apărarea gliei între hotarele moștenite. Ștefan cel Mare spunea în actele sale scrise că este ,, din mila lui Dumnezeu domn al țarii Moldovei”, cel care a zidit 44 de mănăstiri și biserici. După fiecare luptă ridica o biserică. Dumnezeu laVocrotit prin îngerul sau păzitor. Era acel care purta într- o mână sabia neiertătoare ,și în cealaltă mâna crucea sfântă. De aceea l-a ajutat Dumnezeu să- și apere țara și credința ortodoxă până la adânci bătrânețe. Țările românești au avut de a lungul istoriei mai mulți domnitori, pe care poporul i-a însemnat cu diverse calitative : cel Bun , cel Viteaz, cel Cumplit, cel Bătrân, cel Tânăr, cel Frumos, cel Rău, cel Orb. Dar numai inima i s-a zis,, cel Mare”. Lui Ștefan, domnitorul Moldovei.
Tradiția orală spune că Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani, a purtat 47 de războaie și a ctitorit 47 de biserici și mănăstiri. Viteazul domnitor a urcat pe tronul la 14 aprilie 1457 și, după ce a purtat cu destoinicie pe cap coroană de domn al Moldovei , apărându-i libertatea și integritatea vreme de 47 de ani, a închis ochii la 2 iulie 1504, găsindu-și locul de veci sub o piatră de marmură la Mănăstirea Putna din nordul Moldovei.
Raisa Chiseliță
