Soroca în trecut şi prezent X

„Drept scuză pentru această nesupunere, unii moldoveni ne-au obiectat cum că poporul de la ţară nu cunoaşte de loc limba rusă şi prin urmare nu înţelege serviciul divin oficiat în această limbă. Noi afirmăm că nu numai în fundul depărtat al Basarabiei, unde populaţia a rămas complect românească, dar chiar în Chişinău am întâlnit ţărani moldoveni cari nu ştiau un cuvânt rusesc.

Acest fapt nu se poate explica printr’o tendinţă separatistă, ci numai şi numai prin incapacitatea ţăranului moldovean de a învăţa şi de a se dezvolta, oricum ar fi această recunoştinţă a limbei slave nu trebue considerată ca o piedică la introducerea limbei ruseşti în biserică.

 Dacă voim ca populaţia rusă să nu se românizeze, dacă dorim ca Basarabia să nu devie obiectul dorinţelor şi agitaţiunilor românofile, ci din contra să se unească organiceşte cu Rusia, atunci trebue, prin mijlocul şcoalelor, să ne grăbim a face ca măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devie ruşi. Spre această ţintă tocmai tinde sistemul de învăţământ public, adoptat acum de ocârmuire”.

Cu acest fel de propagandă, s’a observat însă în Basarabia un indiferntism manifestat pentru biserică. Biserica rămânea deşartă şi mulţimea sectanţilor creştea. Românul din fire nu e aplicat spre schismă, cu toate acestea în jud. Soroca s’a constatat că şi ţăranii români progresau un fel de protestantism.

 Pentru a combate răspândirea printre poporaţiune a sectei eparhia întrebuinţa două mijloace: acela a misionarilor, care îmbla prin sate şi făcea predici şi acela al distribuirii unor broşuri scrise în contra ştimehei. Nici unul din aceste mijloace n’a adus rezultatele dorite, misionarii vorbind limba rusă, nu erau înţeleşi nici de români, nici de ruteni, elementul dominant în şturdă, iar cărţile: „Convorbitorul pravoslavnic” (pravoslavnai sobesedric) şi „Lectura de Duminecă” (voscresenoe ucenie) nu se puteau citi de populaţia fără carte. Azi Soroca cu toate că n’are gară, canalizare şi tramvaiuri, totuşi se resimte o undă de înviorare sub ocrotirea românească.

 Oraşul e iluminat cu electricitate. Din septembrie 1919 are o grădină publică „Bulevard”, trei biserici ortodoxe (una în mahalaua Zastânca) o biserică catolică, 19 sinagogi, un spital de stat, 3 licee, din care unul tehnic agricol, o şcoală normală de învăţători, o şcoală medie de băieţi creştină şi una izraelită, 3 scoale primare şi o baie.

 Economiceşte stă destul de înfloritor: două bănci, mai multe cooperative, o fabrică de pielărie, 4 fabrici de ulei, 6 fabrici de săpun, 2 fabrice de bere, 3 fabrici de apă gazoasă, o fabrică de bomboane şi un atelier tehnic şi agricol. Afară de „Cetate”, în Soroca se află monumentul ridicat în Octombrie 1921, în memoria bravului general Stan Poetaş, ucis de bolşevici mişeleşte, când au năvălit în nordul Basarabiei, în urma revoluţiei.

 

Ca propaganda culturală s’a făcut puţin. Singur neobositul luptător naţionalist C. Ifrim, preşedintele „Ateneului popular Tătăraşi” din Iaşi a vizitat Soroca şi după ce a dat aci o serbare admirabilă şi-a legat aci o strânsă prietenie cu căpeteniile culturale, politice şi administrative. Aceştia au ţinut să răspundă printr’un gest ce va rămâne memorabil, întorcând vizita în vechea capitală, a Moldovei, sorocenii au venit în număr mare (aproape 800 de delegaţi) cu plancarte pe târguri şi comune cu inscripţii înduişătoare: „Sorocenii aduc salut de frate ieşenilor”, „Nu am uitat vechea noastră capitală” etc.