Soroca în trecut şi prezent IX

Până la 1808, biserica ortodoxă din Basarabia făcea parte integrantă din biserica noastră naţională, fiind ierarhiceşte dependentă de Mitropolia Moldovei, după 1812 Mitropolitul Gavriil împreună cu vicariul său părăsi Iaşii, stabilinduse la Chişinău (Dela arh. consil. din Chişinău, p. 34). După această dată protopiile, ca şi ţinuturile, erau în Basarabia nouă, şi anume: ţinutul Orheiului, Lotrici, Hotarnic, Codrului, Greceni, Soroca, Hotin, Făleşti şi Basarabia.

 Apoi s’au desfiinţat vechile protopopii şi ţinuturi şi în locul lor s’au creat judeţe (uezde), şi anume: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akerman şi Leova; iar în 1835 din părţile celor trei judeţe de la început s’au mai format două judeţe: al Sorocei şi al Chişinăului (azi Lăpuşna); iar jud. Leova s’a numit jud. Cahul; mai târziu dintr’o parte a jud. Akerman s’a alcătuit Domeniul colonial (colonialnoe upravlenie) şi com. Izmail (Gradonacialistva) pusă sub o administraţie specială.

 

 La 1837 bisericile de dincolo de Nistru sunt alipite eparhiei Ecaterinoslav. Prin tratatul din Paris, din 1856 o parte din nordul Basarabiei s’a întors îndărăt către Moldova împreună cu 94 biserici ortodoxe. În 1864 guvernul român a creat eparhia Dunării de jos cu scaunul episcopial la Ismail ocupat P. S. Melhisedek sub care se româniza poporimea.

 Când la 1878, acea parte a Basarabiei se deslipi de România în bisericile nou înfiinţate se oficia româneşte; pe urmă aceste biserici fură ruinate, serviciul divin se efectua în ruseşte; numeroase secte se îngrămădiră aci. Biserica pentru guvernul rus a fost o armă de rusificare a poporului român subjugat.

 Punând mâna pe Basarabia, prima grijă a Imperiului Rus a fost desnaţionalizarea clerului şi rusificarea norodului prin biserică. Aşa încet cu încetul se scoaseră din bibliotecile bisericeşti şi şcolare, cărţile bisericeşti române, înlocuindule cu altele ruseşti; limba română, la început tolerată, fu interzisă în şcoli, iar sub ocârmuirea duhovnicească a Arhiepiscopului Pavel, călugării septuagenari de prin mănăstiri fură obligaţi — ca nişte copii — să înveţe limba rusească.

 

În scop de a rusifica Basarabia guvernul rus a supus’o unui regim special în ceiace priveşte învăţământul public, care era condus de Ministerul de Instrucţie şi Departamentul de Culte al Sf. Sinod. În această privinţă merită a fi menţionată părerea vestitului rusificator al Poloniei P. S. Batinşcov, însărcinat de împăratul Alexandru al III-lea să tipărească un studiu istoric referitor la Basarabia, apărut în 1892 la St. Petersburg: „Chiar după anexarea Basarabiei la 1812, scrie Batinşcov în cartea sa Basarabia, (pag. 192) cu toată ocârmuirea guvernamentală sau menţinut aci mai multe obiceiuri favorabile românizării ţării şi populaţia rusă nu se “foloseşte până acum de prerogativele unei naţiuni domnitoare.

Aceste obiceiuri trebuesc stârpite, Basarabia odată devenită o simplă gubernie”. Până la 1871, când pe scaunul episcopal veni P. S. Pavel, în unele mănăstiri şi biserici serviciul divin se oficia în limba română. P. S. Pavel, imediat ce se sui pe scaunul episcopial al Chişinăului, orândui ca în acele mănăstiri în care până atunci se oficia în limba română să se oficieze eventual în două limbi: cea slavă şi cea moldovenească; deci hotărî să se deschiză școale mănăstireşti în cari să înveţe limba rusă şi călugării români din cei neîmbătrâniţi încă. „Cu toate acestea dispoziţiuni, avem ştiri personale, scrise mai departe Batinşcov, că în multe mănăstiri serviciul divin urmează a se oficia în limba moldovenească, ruseşte nu se cânta decât Gospodi pomilui (Doamne miluieşte).