Solicitanții de cetățenie moldovenească vor fi obligați să cunoască limba română și Constituția

0
55

Persoanele care vor să obțină cetățenia Republicii Moldova vor fi obligate să cunoască limba română și prevederile Constituției. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege examinat astăzi de membrii Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, împreună cu cei ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Inițiativa urmează să fie supusă votului în plenul Parlamentului.

Documentul prevede că cetățenia va putea fi obținută prin mai multe căi: naștere, recunoaștere, adopție, tutelă sau curatelă, redobândire și naturalizare. Autorii propun proceduri unificate pentru toate aceste categorii, în vederea asigurării unui tratament egal pentru solicitanți și eliminării oricăror privilegii sau forme de discriminare.

Un accent important este pus pe prevenirea tentativelor de fraudă, fiind introduse reguli mai stricte pentru acceptarea și verificarea documentelor, iar autoritățile vor analiza cu mai multă rigoare informațiile furnizate de solicitanți.

Totodată, se va ține cont, printre altele, de istoricul de călătorii, eventuale interdicții de intrare în alte state, situația financiară, starea de sănătate și integritatea morală a persoanei.

Menționăm că, în ultimii ani, autoritățile au identificat aproximativ 100 de tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei, pe baza unor documente false sau de proveniență incertă.

Proiectul mai reglementează și condițiile de respingere a cererilor – fie din motive tehnice, fie în lipsa îndeplinirii criteriilor legale. De asemenea, cetățenia va putea fi refuzată persoanelor aflate sub sancțiuni internaționale.

Cererea va trebui depusă personal, fiind eliminată posibilitatea transmiterii prin procură sau intermediari.

Modificările vizează și regimul aplicabil anumitor categorii de străini care pot solicita cetățenia prin naturalizare, precum și modul de calcul al duratei de ședere legală sau de domiciliere în Republica Moldova.

Potrivit autorilor proiectului – un grup de deputați PAS – inițiativa este necesară în contextul unor provocări precum migrația masivă, creșterea numărului de cetățeni cu dublă cetățenie, necesitatea protejării drepturilor diasporei, consolidarea securității naționale și armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene, în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova.

sursa: https://radiomoldova.md/


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentTemperaturile ridicate, o provocare în aceste zile. Medici: „Consumați cât mai multă apă”
Articolul următorDeliciu răcoritor pentru vară: Smoothie cu pepene roșu, sănătos și delicios
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.