Președintele Partidului Popular Românesc, Vlad Țurcanu, pleacă de la conducerea formațiunii și renunță la calitatea de membru. Decizia vine „ca urmare a diferențelor de viziune față de modul în care ar trebui să se consolideze polul românesc politic în Republica Moldova”. „În timp ce colegii mei au fost atrași de oferta Partidului Liberal, eu optez pentru colaborarea cu echipa lui Octavian Țîcu și a lui Viorel Iordăchescu, pe care îi cunosc de multă vreme și cu care împărtășesc aceleași viziuni politice și, dacă vreți, aceleași idealuri”, a declarat Vlad Țurcanu într-o conferință de presă la IPN.
Vlad Țurcanu a menționat că îi respectă pe colegii săi din PPR, însă alegerea lor nu se potrivește cu ceea ce crede el despre parcursul partidelor, care împărtășesc viziuni românești, dar și despre politicienii care doresc să rămână în politica moldovenească. Or, „ei sunt cei care au produs dezamăgiri puternice în ultimii ani și din cauza căror astăzi în Parlament nu există nicio forță politică care să reprezinte acest electorat, care optează pentru apropiere decisivă, iar apoi unirea cu România”.
Liderul Partidului spune că nu exclude că drumurile lui se vor intersecta cu ale colegilor săi, cu care a rămas în relații bune. „Cred că este cazul ca toți cei care avem ambiții politice și ceva de demonstrat în politica moldovenească să ne unim în jurul lui Octavian Țîcu, un lider puternic, determinat, implicat în procesul de refacere a parcursului european și românesc în Republica Moldova. Un lider cerebral, care poate să producă mult așteptata consolidare a forțelor pro-românești. Pentru că, și este o opinie pe care o împărtășesc și adversarii noștri politici, este cel puțin ciudat ca oamenii care au dat sens acestui stat, acestui teritoriu în 1991, să fie ținuți la marginea politicii moldovenești. Oamenii care au niște visuri pentru acest teritoriu și apropierea de România. Cred că este un prim pas spre readucerea normalității în Republica Moldova ”, a notat Vlad Țurcanu.
Politicianul susține că colegii săi din Partidul Popular Românesc sunt atrași de oferta liderului PL, Dorin Chirtoacă, pentru ca împreună cu Partidul Național Liberal, Partidul Uniunii Salvați Basarabia, să consolideze forța pro-românească. Or, în opinia sa, „politicienii care reprezintă aceste partide nu mai au nimic de demonstrat în Republica Moldova, pentru că din cauza lor s-a ajuns în situația ca cei care au viziuni pro-românești să stea pe margine”.
Întrebat dacă se va alătura Partidului Unității Naționale, condus de Octavian Țîcu, Vlad Țurcanu a declarat că încă nu a luat o decizie definitivă. Întrebat despre alegerile prezidențiale, Vlad Țurcanu a spus că Octavian Țîcu „este o candidatură care trebuie luată în seamă. „Spun asta cu un an înainte de alegerile prezidențiale, dar urmează un an decisiv, în care s-ar putea să vorbim mai mult de atât”, a mai spus Vlad Țurcanu.
SURSA: IPN