De vreo 12 ani, în ultima duminică a lunii mai, marcăm Ziua Nistrului. Deși marcăm, e prea tare spus. Chiar și în această zi, am continuat să-l ignorăm și să-l poluăm la greu. Dar vechiul Tyras, după cum se numea cândva, încă mai rabdă “cadourile” oamenilor: hidrocentrale ce-l gâtuie, canalizări cu fecale, gunoiști care, odată cu ploile, ajung în apele Nistrului, hoituri de animale pe care “gospodarii” le aruncă direct în râu ș.a. Doar vreo câteva știri apărute pe ici-pe colo și un flashmob au readus în atenția opiniei publice faptul că e „ziua Nistrului”.
Pe pagina de Facebook a Consiliului Raional Soroca a fost postat un text din care aflăm că “bazinul hidrografic Nistru are o importanţă socială, istorică și culturală, dar şi un rol vital în asigurarea cu apă potabilă a populaţiei, necesităţilor în agricultură, industrie, în menţinerea balanţei ecologice şi în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova… Nistrul izvorăşte în Carpaţii… Are o lungime totală de 1350 km… repartizat asimetric faţă de axa principală a văii Nistrului…”. Și cam nimic din ce facem sau ce putem face pentru Nistru… Câți bani, fie și modești, sunt alocați anual de autoritățile raionale pentru a menține și reînvia acest râu.
Transformat într-o baltă curgătoare
Și totuși, noi, sorocenii din municipiu și din satele învecinate (dar nu numai), avem noroc că ne-am născut și legat soarta de râul care face parte din top 10 fluvii ale Europei. Datorită acestui râu și peștelui din el s-au dezvoltat localitățile noastre așezate pe mal. Tot datorită lui, oamenii au supraviețuit chiar și în timpul foametei organizate din 1947, mâncând scoicile, care erau foarte multe. Dar cei mai cu experiență spun că Nistrul nu mai este râul pe care l-au cunoscut ei. Și dacă am reușit în doar câteva decenii să-i schimbăm fața și să-l transformăm într-o baltă curgătoare, ce soartă îl așteaptă în viitorul apropiat?
“Este o mare diferență dintre Nistrul copilăriei mele și cel de astăzi. Erau foarte multe scoici”, spune cu nostalgie Pavel Cebotari, agricultor din satul Oclanda, terenurile căruia ajung chiar până aproape de fluviu. „Lumea se odihnea pe malul lui și nu făcea dezordine. Atitudinea față de Nistru era ca față de un om. Noi avem amenajat pe mal, lângă o fântână, un teren de odihnă pe care-l îngrijim, am plantat pe malul Nistrului mai mulți puieți de tei. Dar noi nu putem face ordine pe tot întinsul râului”.
Ceva mai la vale de Oclanda este situat satul Cremenciug, aflat chiar pe malul Nistrului. Sătenii au fost martori la cum se schimbă Nistrul chiar în fața lor, mai ales de când pe râu au fost construite hidrocentralele. Apa s-a răcit și e murdară, iar localnicii nu se mai scaldă ca înainte. Nici peștii nu mai sunt cei care au fost, iar între timp au început să “sufere” și fântânile. Au secat și cele care sute de ani au răcorit oamenii.
“Este și la noi această problemă – a scăzut apa în fântâni, nu știu sigur dacă este sau nu legat de Nistru, dar a scăzut apa în fântâni și izvoare, iar unele au secat cu totul”, susține Anatolie Pînzari, primarul comunei Cremenciug. În ultimii zece ani este tot mai problematic. În fântânile din sat, care sunt la 50-100 metri de la Nistru, atunci când debitul creștea, aveam mai multă apă și în fântâni, iar când scădea – scădea proporțional. Acum însă, de câțiva ani, apa a scăzut atât de mult încât, chiar dacă debitul Nistrului crește, în fântâni nivelul apei nu se ridică. Niște experți mi-au spus că pe măsură ce ne îndepărtăm de Nistru, cu atât mai multă apă potabilă este la acel nivel. Partea din vale a satului este cu vreo cinci metri mai înaltă decât nivelul Nistrului și toate fântânile de aici sunt legate de el. Și dacă unele izvoare vin dinspre râu, altele vin din partea opusă. Și iată acele fântâni cu izvoare dinspre Nistru au cam secat”.
“Mişcaţi carul din loc! Construiţi staţie de epurare la Soroca!”
Și în acest an, la inițiativa AO “Eco-Sor”, de Ziua Nistrului, pe malul râului din preajma Sorocii a fost organizat un flashmob pentru sensibilizarea autorităților și cetățenilor cu privire la impactul poluării Nistrului cu deșeurile de canalizare din municipiu. Deja de două decenii lipsa stației de epurare poluează râul și cetățenii. Cei care s-au perindat pe la conducere doar au vorbit.
Printre cei care au dus câte un bidon de apă din Nistru pentru Primăria municipiului Soroca, Consiliul Raional, Parlament și Președinție cu mesajul “Mişcaţi carul din loc, construiţi staţie de epurare la Soroca!” a fost și Elena Bodnarenco, fost primar de Soroca și deputat, actual consilier municipal.
“Pe de o parte, sunt încântată să văd interesul crescând al cetățenilor pentru problemele de mediu și implicarea societății civile în sprijinirea construcției stației de epurare în municipiul Soroca. Pe de altă parte, autoritățile centrale au lăsat, în mod traditional, această problemă „pentru mai târziu”. Ei nici nu vor să înțeleagă această problemă. Voință politică nu există. Din punct de vedere electoral, e mai „rentabilă” construirea a 100 km de drumuri în mai multe zone decât stațiile de tratare a apelor uzate. Consider că este necesară crearea imediată a unei platforme de negociere, cu participarea reprezentanților Parlamentului, Guvernului, Academiei de Științe, experților în domeniul mediului, autorităților locale și societății civile, pentru a determina tehnologia, calendarul și finanțarea construcției stației de epurare la Soroca”, susține Bodnarenco.
Până acum au fost irosite mai multe oportunități care, valorificate corect, ar fi condus la soluționarea problemei – Banca Mondială era dispusă să ofere un grant de 4,5 milioane dolari în 2009; un parteneriat cu Slovenia (proiect în valoare de 7,7 milioane de euro, dintre care 1,5 milioane de euro grant din partea Centrului pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională a Guvernului Sloven, 2015), iar în 2019 a fost realizat un studiu de prefezabilitate de o companie din România (grant de peste 10 milioane de euro cu susținerea RoAid).
Numai că discuțiile au intrat în impas, așa că noua conducere a municipiului a anunțat, la începutul acestui an, că a semnat un alt acord de colaborare cu Organizația Internațională pentru Dezvoltare Educațională cu sediul în India, reprezentată la noi de cunoscutul activist, Fiodor Ghelici. Mișcări însă nu s-au mai văzut, așa că în continuare deversăm zilnic, din Soroca, în Nistru, vreo 1000 de m3 de ape reziduale.
Iuliana Cantaragiu, director adjunct al Centrul Național de Mediu:
“Apa este una din cele mai importante resurse naturale, grație căreia noi suntem în viață. Despre acest lucru nu trebuie să uităm nici o clipă, nici oamenii și nici autoritățile. Situația însă e în felul în care nouă ne place să închidem ochii la lucrurile rele care se întâmplă lângă noi și cu noi, contemplându-ne într-o mulțime de scuze pe care le găsim pentru a ne justifica ignoranța. Și asta e doar până se întâmplă o catastrofă, o tragedie, care ne mai trezește un pic, însă nu știu pe cât timp. Societatea civilă bate alarma de ani în șir că avem o mare problemă de poluare în țară, că lipsesc sisteme de canalizare și stații de epurare, ceea ce poluează grav apele din care noi ne alimentăm. Reacția autorităților, de lungul anilor, era și încă rămâne a fi una ignorantă. Zilele trecute orașul Hâncești a trăit o tragedie, care a făcut o țară întreagă să atragă atenția asupra faptului că noi avem o lipsă acută de sisteme de canalizare, nu mai vorbesc de stații de epurare. De ce pentru a vorbi și rezolva o problemă elementară, dar esențială pentru viața și sănătatea noastră, trebuie să moară un copil? Cât timp vom tolera și accepta noi, cetățenii, superficialitățile cu care ne hrănesc autoritățile, investind banii noștri în lucruri neimportante, dar care creează aparențe, cum ar fi havuzuri, trotuare, memoriale etc., decât cele care sunt esențiale pentru sănătatea noastră și pentru ca noi să trăim mai bine, cum ar fi stații de epurare, platforme curate pentru colectarea deșeurilor, gunoiști adecvate, spații verzi etc.?”
Soroceanca Iuliana Cantaragiu, director adjunct al Centrul Național de Mediu și ex-secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, crede că totul depinde de felul cum prioritizăm lucrurile: “Nistrul este o sursă extrem de importantă de apă pentru noi. 80% din volumul apei utilizate de noi, în Republica Moldova, este din bazinul fluviului Nistru. O folosim pentru alimentarea cu apă a populației, pentru irigare, în industrie.
Cu toate acestea, încă ne mai permitem ani în șir să deversăm ape uzate neepurate direct în Nistru, în apa care ne vine la robinete. De ce se întâmplă asta? De ce tolerăm asta? Ani la rând scuza autorităților a fost: „Nu sunt bani!”. De ce sunt bani pentru a construi stații de epurare la Călărași, la Orhei, la Cantemir, la Căușeni, la Dondușeni, la Cahul, dar la Soroca – nu? Vreau ca fiecare cetățean din Soroca să-și pună această întrebare. Da, o stație de epurare costă, însă nu este un lucru imposibil de realizat. E nevoie de dorință și organizare, că toate celelalte s-ar găsi. Fiecare persoană trebuie să perceapă problema lipsei stației de epurare la Soroca ca pe o problemă personală, nu ca pe o problemă a autorităților”.
“Nistrul, o fântână orizontală de 1362 de km”
Dar dacă Soroca înseamnă și Nistru – Nistrul nu înseamnă numai Soroca, ci 1362 de kilometri. De acest lucru s-a convins și Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova. Încă acum mai bine de trei decenii, în cadrul expediției pe Nistru din 1987, a văzut cum fluviul și oamenii din localitățile riverane suferă urmare a construcției hidrocentralei de la Novodnestrovsk.
“Fluviul Nistru asigură gratis cu apă potabilă circa opt milioane de cetățeni ucraineni și moldoveni, întreținând viața și echilibrul ecologic pe un teritoriu de peste 72 de mii de km pătrați. Metaforic vorbind, Nistrul e o fântână orizontală de 1362 de km, care își poartă apele din munții Carpați până la Marea Neagră. Deși bogățiile naturale și spirituale din ținuturile străbătute de Nistru au contribuit enorm ca zonele riverane să se dezvolte, iar comunitățile locale să prospere, nu putem spune că unul dintre cele mai frumoase fluvii din Europa a fost prețuit la justa valoare și că a fost apărat de proiecte distructive. Auzisem că sovieticii au experimentat o variantă nouă de hidrocentrală, bazată pe acumulări enorme de apă. Abia atunci aveam să aflu de la Roman Didula că noul experiment a îngropat sub ape peste 70 de sate cu tot cu case, cu cimitire, drumuri, localităţi din ţinutul Hotin, din regiunea Cernăuţi, Bucovina, Podolia.
Ţăranii au fost transferaţi la blocuri în oraşele unde nu-şi puteau găsi astâmpăr şi serviciu. Nu puţini își pierdeau mințile, apucau câmpiile, iar unii îşi puneau capăt zilelor. Hidrocentrala de la Novodnestrovsk a perturbat regiuni întregi din Ucraina Apuseană. Autorităţile afirmă că dezechilibrul social nu a afectat echilibrul ecologic al Nistrului. O poveste născocită de mitologii sovietici, pentru a perpetua starea de şerbie şi indiferenţă a populaţiei. Pe atunci nu aveam nicio dovadă că Nistrul era grav bolnav şi agoniza, mai ales după catastrofa de la Stebnic din 1983. Nu ştiam că bazinul râului în regiunile Lvov, Ivano-Francovsk, Ternopol, Vinița, Cernăuți e împânzit de întreprinderi chimice foarte poluante și nici că în zona apuseană funcţionează o întreagă infrastructură industrială şi militară ce deversează zilnic cantităţi incontrolabile de toxine în apele fluviului”, scria după această expediție Alecu Reniță.
Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova:
“Totuşi, să îngăduim la un dangăt de clopot: în ultimii treizeci de ani apa Nistrului s-a împuţinat de două ori! Cea rămasă continuă să fie intens poluată. Pe unde mai ieri circulau vapoare, azi şi luntrile se împotmolesc. Topoarele răsună în preajma râului: cad bătrânii străjeri seculari. Să medităm împreună: în ultimii treizeci de ani, apa Nistrului s-a împuţinat de două ori! Ce destin va avea peste trei decenii? Oare să trăim zilele când vom vorbi de acest prim-mărgăritar al nostru doar la timpul trecut? Oare această apă, care trece prin istoria, sufletul şi osul nostru, să nu fie vrednică de mai multă iubire, compasiune şi ocrotire? Să luăm aminte: încă nu suntem săraci în monumente ale naturii. Şi nu putem fi atâta timp cât vom avea priceperea de a lăsa pământul Patriei să fie reprezentat şi tămăduit de apele Nistrului.”
În opinia sa, pe lângă latura de mediu, acest fluviu așezat la hotarul istoric al Țării are o mare importanță simbolică. Iar acest aspect tot nu trebuie neglijat. “N-avem filă de istorie de unde să nu se audă vocea Nistrului. În valea lui şi la murmurul lui ne-am plămădit firea şi le-am deprins pe rând pe toate: să păstorim mioarele şi fagurele de miere, să învârtim hora şi să doinim, să zidim cetăţi şi să îngrijim grâul, să nu credem în hărţi trunchiate şi în dreptatea străinilor. Nistrul a fost să fie stavilă pentru hoardele pofticioase şi piatră de hotar.
Dacă am izbuti să dezlegăm graiul apei, am auzi istoria Patriei de la cele mai îndepărtate evuri până în prezent, am desluşi tăria acestui bastion al latinităţii şi simbol al românismului, frontiera de est a Europei, de unde în zilele senine, dacă urci pe crenelurile Cetăţii Albe şi ai ochi – vezi Carpaţii, Dunărea, Ţara întreagă, Ceahlăul, Columna lui Traian. Încercat de destin şi nedreptăţit de marile cancelarii imperiale, Nistrul poartă povara crucii unui neam şi visele curate ale copilului care îşi aşteaptă părinţii pierduţi pe la răspântii de istorie. Cuprins între întunericul Răsăritului şi amnezia Apusului, Nistrul îşi scrie în tăcere Cartea Sfântă din care şi unii, şi alţii smulg filele pentru a-şi lustrui colecţiile şi interesele”, afirmă Alecu Reniță.
“La Soroca, atunci când am vrut să mă apropii de mal, îmi era greață să cobor piciorul în Nistru”
Printre cei care cunosc fiecare metru din Nistru este și ucraineanul Mihail Zakusilov, care, vara trecută, a mers pe râul Nistru de la izvorul acestuia până la Marea Neagră. Și dacă prima parte a călătoriei a fost una pedestră în zone unde Nistrul dintr-un fir de apă se transforma în pârău, mai la vale, unde apele acestuia aveau un debit potrivit, Mihail a urcat în caiac și a fost dus la vale de apă. Bărbatul a făcut și un film despre aventura sa, împărțit în mai multe episoade, pe care l-a încărcat pe internet.
“Mi-a plăcut faptul că râul chiar de la izvorul său și până la mare nu te lasă niciodată să te plictisești, povestește Mihail. Te surprinde cu frumusețile naturale și cu cele artificiale. Probabil, oamenii iubeau acest râu din cele mai vechi timpuri, dacă s-au așezat pe malurile lui și și-au lăsat amprenta, prin schiturile și mănăstirile rupestre. Este dificil să aleg care porțiune a fost mai frumoasă, deși aș da preferință cascadei Djurinskiy de lângă Ustechko, dar și schiturilor rupestre și cascadelor de la Saharna și Țipova. M-a dezamăgit însă atitudinea consumistă față de râu. Adesea oamenii aruncă gunoiul în râu, de parcă l-ar urî, reglează cantitatea de apă, ca și cum ar fi în baia lor”. Și Soroca l-a impresionat, doar la prima vedere. Când s-a apropiat mai tare de oraș, imaginea feerică s-a transformat într-o mare dezamăgire.
Mihail Zakusilov, pasionat de călătorii:
“De departe mi-a plăcut Soroca. Am văzut cetatea de la vreo trei kilometri și părea frumos. Dar când am vrut să mă apropii de mal, îmi era greață să cobor piciorul în Nistru. Scriu aceasta și-mi apar lacrimi în ochi. Am văzut cum se naște Nistrul, am fost alături de el când creștea tot mai mare și mă bucuram. Toți iau apă din Nistru, prind pește, produc electricitate și brusc o asemenea recunoștință a oamenilor față de fluviu. Și cum v-ați simți după ce ați dat totul omului, iar în schimb ați primit rahat? Râul ne va părăsi pe toți, va pleca la fel ca un prieten răbdător.”
“De departe mi-a plăcut Soroca. Am văzut cetatea de la vreo trei kilometri și părea frumos. Dar când am vrut să mă apropii de mal, îmi era greață să cobor piciorul în Nistru. Scriu aceasta și-mi apar lacrimi în ochi. Am văzut cum se naște Nistrul, am fost alături de el când creștea tot mai mare și mă bucuram. Toți iau apă din Nistru, prind pește, produc electricitate și brusc o asemenea recunoștință a oamenilor față de fluviu. Dar râul este viu. El nu împarte oamenii în ucraineni și moldoveni. Nistru nu este hotar, în general nu există hotare. Această prostie a fost inventată de oameni, de oameni proști. Cred că suntem cea mai stupidă civilizație dintre toate cele care au fost pe Pământ.
Și cum v-ați simți după ce ați dat totul omului, iar în schimb ați primit rahat? Râul ne va părăsi pe toți, va pleca la fel ca un prieten răbdător. Aceasta este o rușine pentru întreaga societate, și nu doar pentru Republica Moldova.” Ca să înțelegem și să prețuim valoarea Nistrului, Mihail Zakusilov ne îndeamnă să facem un lucru simplu – să nu bem apă o zi întreagă. Nici o picătură. Și atunci vom înțelege ce am putea pierde irecuperabil…
Privim Nistrul ca pe ceva firesc, ca pe un bun pe care-l merităm și ne-ar aparține, dar mai degrabă noi i-am aparține lui. Venim cu tot mai multe “cerințe” la Nistru, vrem să-i luăm totul fără a-i da nimic în schimb. Iar în ultimii ani o altă provocare pentru Nistru a fost dorința conducerii Ucrainei de a construi un complex din șase hidrocentrale pe râu, mai sus de barajele existente. Și mai că găsiseră înțelegere și la Chișinău. Acest fapt, trâmbițau ecologiști de pe ambele maluri ale Nistrului, putea duce la dispariția râului mai jos de Naslavcea. Deocamdată proiectul a fost abandonat. Dar pentru cât timp?
Și fiindcă Nistrul este principala noastră sursă de apă potabilă, poate ar fi cazul să nu fim doar martori pasivi în timp ce Nistrului i se pregătesc noi “ștreanguri”? Acum vreo trei decenii la studioul “Moldova Film” a fost realizat filmul documentar “Sunt acuzați martorii” despre Nistru și atitudinea noastră față de el, în regia lui Anatol Codru și după scenariul lui Dumitru Olărescu. Parafrazând denumirea filmului, în Republica Moldova nu doar ar putea, ci chiar ar trebui acuzați din nou și martorii.
