La Soloneţ s-a păstrat şi funcţionează o moară construită prin anii ‘20 ai secolului trecut pe moşia lui Constantin Brzozowski. Nobilul de origine poloneză îşi ridicase aici conacul cu toate acareturile, iar alături au fost puse şi bazele morii. Aceasta funcţiona iniţial pe păcură, apoi pe motorină, iar prin anii ’60 a fost conectată la energie electrică. Programul de lucru al morii este flexibil, aceasta lucrând „după necesitate”, cum scrie și pe un anunț de pe fațada morii.
Făina nu mai este ca pe timpuri
Ion Boico a lucrat un sfert de veac inginer în colhoz, după care împreună cu vreo trei sute de deținători de bonuri din satele megieșe au privatizat moara din Soloneț. Astăzi administrează moara în care funcționează utilaje de o seamă cu el, iar unele piese sunt încă de pe timpul boierului. Ion Boico lucrează împreună cu Anatol Niculiţă din Stoicani, iar ambii morari se bucură când vin țăranii cu căruțele burdușite de grâu și porumb, dar și se întristează când anii secetoși lasă hambarele tuturor aproape pustii. „În ultimul timp vine lume puţină, fiindcă oamenii primesc puţin grâu, ne spune Ion Boico. Dar şi acest grâu nu este pentru morărit şi panificaţie, ci furajer. Grâul pentru pâine iese cam trei tone la hectar, dar cel furajer ajunge la şase tone. Şi oamenii vor să ia cât mai mult grâu pe cote, dar calitatea nu-i interesează. Iar cu făina din grâu furajer nu prea poţi face nici macaroane de casă şi nici multe altele”. La făina de păpuşoi situaţia este mai bună, fiindcă gospodarii vin cu porumb din grădină sau de la cotă. Și dacă pentru făina de porumb nu contează cantitatea semințelor aduse, pentru a porni moara cea mare de grâu este necesar măcar o tonă de boabe. Așa că morarii pornesc moara cam o dată-n săptămână sau două săptămâni. Noi am avut norocul să venim la Soloneț tocmai când lucrul era în toi, iar moara măcina făină de grâu și de porumb. Gheorghe Bălan, un bărbat dintr-un sat din raionul Florești, tocmai încărca sacii cu făină pentru mămăligă în căruța “parcată” în fața morii.
„Eu sunt din satul Cerniţa și vin aici pentru că-mi place deservirea, sunt oameni cu obraz, nu ne impun să aşteptăm mult. Am venit, am făcut repede şi iată în 40 de minute am terminat. Făina iese foarte bună atât cea pentru pâine, cât şi pentru mămăligă”, zice omul.
Pâinea cea de toate zilele…
În ultimii ani, totuși, la moară vin tot mai puțini oameni, motive ar fi diverse, iar unul dintre acestea este că mulți s-au obișnuit să cumpere pâinea de la magazin. „Lumea nu prea vine, pentru că mulţi cumpără în prezent pâinea şi nu o mai coc, afirmă domnul Boico.
Oamenilor de azi le place mai tare pâinea cu chimicale. Să încerce cineva acasă care coace pâine să o umfle ca la magazin fără adaosuri chimice. Nu vor putea. Sau să încerce să strângă pâinea de casă aşa ca să se lipească deget de deget cum e cu pâinea de la magazin”. Și fiindcă unui morar i se cade să mănânce pâine din făina care este măcinată la moara sa, familia Boico asta și face. „Ar fi o ruşine să cumpăr pâine. Soţia coace în cuptoraşul electric pâine, plăcinte şi pesmeţi, rar când se întâmplă să mâncăm pâine procurată. Să ştiţi că pesmeţii făcuţi din pâinea coaptă acasă sunt mult mai buni decât din cea de la magazin. Iar eu la prânz mereu mănânc pesmeţi cu zeamă sau borş”, ne spune mândru morarul.
Excursie prin moară
Morarul a acceptat să mă ducă prin subsol și celelalte două niveluri ale morii de și să-mi lămurească despre “călătoria” grâului și transformarea acestuia în făină. O parte din utilaje sunt de prin anii ’50, altele sunt ceva mai noi, dar tot au în spate câteva decenii. Intrăm în încăperea unde grâul este deșertat din saci. Boabele sunt ridicate prin niște conducte și urmează un proces de curățire de gunoi. Iată aici alegerea grâului de neghină se întâmplă la propriu și nu doar la figurat. Apoi grâul este împins spre un buncăr rămas încă de la începuturile acestei construcţii. Aici boabele se umezesc cu ajutorul unui dozator care distribuie apa din fântână. Apoi grâul se „odihnește” între 4 și 12 ore. După măcinare urmează să treacă prin mai multe site, în total sunt peste o sută, și mai apoi continuă calea spre ieșire. Deși tehnica este cam veche, aceasta funcționează bine, iar când mai apar probleme tehnice, morarii sunt și meșterii care repară ceea ce iese din funcțiune.
Ici-colo gazda îmi arată ba o roată, ba o altă piesă și-mi spune că este încă de la deschiderea morii, de prin 1922. „Era lume deşteaptă şi înainte, chiar dacă nu erau aşa posibilităţi”, spune sigur bărbatul.
Moara, alături de conac, incluse într-o rută turistică
Multe lucruri din curtea de aici mai amintesc de prezența familiei de nobili cu origini poloneze, deși cu mult mai multe obiecte au dispărut fără urmă. Cum ar fi un cazan făcut acum aproape un secol la Uzina de Frigidere din Odessa. Acesta a fost găsit de unii consăteni în fostul conac nobiliar și dat la fier vechi. În 2016 s-au pus bazele unei rute turistice tematice cu genericul „Pe urmele polonezilor în Moldova”. Printre destinațiile incluse în acest circuit este și conacul cu beci și moară de la Soloneț. Astfel că, pe lângă valoarea funcțională pe care o mai are moara, acesta are și o valoare culturală, fiind o piesă deosebită în patrimoniul nostru arhitectural și istoric.
