Până când Partidul Democrat explică cetăţenilor ce înseamnă votul uninominal şi cât de importantă şi oportună este schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova (trebuie de menţionat faptul că, într-un timp record, satele şi oraşele noastre au fost împânzite de lozinci şi pancarte mobilizatoare în acest sens) şi aminteşte colegilor din partidele parlamentare şi extraparlamentare că şi ei cândva au optat pentru această schimbare, în societate, în general, şi în politica mare, în special, au loc evenimente şi „consolidări de forţe” demne de interesul nostru.
Nu voi face risipă de spaţiu şi nici nu vă voi distrage atenţia cu „mărunţişuri”, ci voi pune accentul pe două „chestii” mai importante şi cu bătaie mai lungă. Prima este aderarea „refugiaţilor” de la comunişti la fracţiunea din parlament a PDM şi a doua — noua vizită a preşedintelui Igor Dodon în fieful lui Vladimir Putin.
De altfel, aderarea celor 14 foşti comunişti la democraţi nicidecum nu poate fi catalogată ca o surpriză. Mai degrabă s-a întâmplat ceea ce nu mai este un secret de aproape un an de zile, adică această „alipire” (sau, cum zice liderul comunist Vladimir Voronin, ”actul de prostituţie politică”) a trecut dintr-o formă formală în una juridică. Chiar dacă niciodată nu am fost adeptul comuniştilor şi mereu mi-a fost în pălărie de metamorfozele care au loc în această formaţiune, de data aceasta nu pot să nu-i dau dreptate preşedintelui Voronin, care a fost trădat de acei pe care i-a „plămădit” cu atâta dragoste şi pricepere. În loc să-şi ducă liniştit bătrâneţile şi să se bucure de „lăstarele tinere” ale PCRM, acesta este nevoit să recunoască că a fost tras pe sfoară de fiii rătăcitori şi fiicele de moravuri politice uşoare. Cinică mi s-a părut declaraţia lui Marian Lupu despre „decizia responsabilă” luată de transfugi, or este de-a dreptul deplasat să auzi din gura acestui politician ratat cuvinte gen „responsabil”. (Să ne amintim despre lozinca lui făţarnică din campania electorală — „Aud. Ascult. Rezolv”, care a fost de o ipocrizie crasă. Până la urmă, cel care era huiduit şi împroşcat cu ouă s-a retras din cursă pentru a nu prejudicia şi mai tare imaginea partidului şi a fugit ca şobolanul de pe corabie). Ipocrită trebuie catalogată şi remarca Violetei Ivanov, una dintre favoritele lui Voronin şi una dintre cele mai bogate slugi ale poporului, care şi-a învinuit foştii colegi în „dezbinarea societăţii pentru obţinerea unor dividende politice” şi care a justificat pasul făcut de cei 14 drept unul „necesar şi în interesul ţării”. Dacă era onestă, trebuia să spună şi despre interesul cărei ţări este vorba.
Cât priveşte anunţul făcut de Igor Dodon despre o nouă vizită la Moscova, în a doua jumătate a lunii martie, nu putem trece cu atenţia două lucruri, care vin în contradicţie unul cu altul şi care ne duc cu gândul la eroii din fabula cu Racul, Broasca şi Ştiuca. Adică, înţelegem dorinţa lui Dodon de a se întâlni cu idolul său Vladimir Putin, mai cu seamă că după declaraţiile deochiate şi arderile de poduri tot mai puţină lume din afară doreşte să-l vadă şi să-l audă (pe interior, Dodon va fi întotdeauna binevenit la Ocniţa şi Briceni, de exemplu, unde poveştile cu ridicarea embargoului rusesc mai rămân la modă), dar nu era rău dacă îşi măsura dorinţele cu putinţele şi, mai ales, cu interesele Republicii Moldova, dar nu cu interesele PSRM, care lin şi obraznic a trecut din campania electorală prezidenţială în preelectorala parlamentară din 2018. Or, Dodon a ignorat cu neruşinarea care-l caracterizează Nota transmisă de Chişinău conducerii politice a Federaţiei Ruse, în care au fost semnalate o serie de abuzuri comise de partea rusă împotriva oficialii din parlamentul, guvernul, serviciile speciale şi partidele din Republica Moldova. Ba mai mult, ambasadorul rus Farid Muhametşin a fost anunţat că până la soluţionarea acestei probleme OFICIALILOR MOLDOVENI (iar din lista acestora face parte şi preşedintele) li s-a propus (trebuia să li se interzică, probabil) să se abţină de la deplasări în Federaţia Rusă. Şi când colo, hop!, şi Dodon cu aroganţa şi ignoranţa sa. Ce-i drept, nu că mi-ar fi în cot de umilinţele la care sunt supuşi unii miniștri sau deputaţi moldoveni la intrarea în Federaţia Rusă — mulţi dintre ei o merită cu prisosinţă, dar încă mai suntem şi noi o ţară şi trebuie să fim trataţi ca atare. Pe unde mai pui că nu este prima dată când „fraţii mai mari” mătură pe jos cu noi şi ne tratează ca pe nişte mazochişti sadea.
Şi încă ceva. Mai mulţi adepţi ai lui Dodon se vor supăra pe mine, fiindcă, chipurile, nu înţeleg că acesta ne vrea binele, adică doreşte să ne bage în Uniunea Vamală (sau, cum se mai numeşte aceasta). Lăsaţi-o mai moale, doamnelor şi domnilor! Ne-au băgat alţii în CSI şi tare mai suntem bogaţi şi fericiţi! Aderarea la UV ar însemna nu altceva decât…”polnâi kirdâk”. Or, nu vedeţi cât de bine convieţuiesc în acelaşi organism internaţional Ucraina şi Rusia şi cum se hârâie ca câinii printre gard Moscova cu Minskul? Avem noi oare nevoie de o astfel de „prietenie”? Şi dacă Belarusul şi Kazahstanul nu ling miere în această uniune, de ce Republica Moldova (care nici măcar nu are hotar comun cu UV!) ar putea deveni o excepţie?
