Chișinăul e din nou în centrul unui scandal. Un scandal mare, de proporții, cu impact internațional. De data aceasta el nu este legat nici de spălarea miliardelor rusești și nici de furtul Miliardelor autohtone: dosarele acestea cu renume stau suspendate undeva aparte în memoria colectivă a lumii, ținând în continuare loc de brend de țară Republicii Moldova.
Acum, Guvernarea Plahotniuc-Dodon ne proslăvește pe un domeniu… „uman”: ea sechestrează, joi, 6 septembrie, șapte profesori turci de la liceul „Orizont”, îi împachetează într-un avion special arendat în acest scop și îi trimite tainic la Istanbul – cadou președintelui Erdogan.
La prima vedere acțiunea nu este pe tema banilor. SIS-ul, Candu și Comisia lui parlamentară vor să acrediteze ideea că este vorba de o treabă serioasă, una legată de lupta cu terorismul. Asta s-ar dori să fie legenda oficială a operațiunii. Dar dacă ne adâncim puțin în problemă și, mai ales, dacă ținem seama de caracterul și deprinderile Guvernării, de căutările ei de ultimă vreme, trebuie să presupunem că acțiunea ține numaidecât de această satană – banii, dar și de obiective geopolitice mult mai pragmatice care privesc afacerea „Republica Moldova – SRL”, aflată în gestiunea binomului.
De când Europa a fost lăsată perplexă de alegerea aranjată (de către Guvernarea „proeuropeană”) a antieuropeanului Dodon, ca președinte, de când Europa a fost umilită de trecerea forțată, în înțelegere cu Dodon și contrar recomandărilor partenerilor de dezvoltare, la votul mixt pentru următoarele alegeri și de când Europa a fost șocată de anularea demonstrativ obraznică a rezultatelor alegerilor în Chișinău, Guvernarea Plahotniuc-Dodon și-a cam scurtat drumurile către această destinație. Nu crede nimeni că au fost greșeli de tactică. A fost o manevră premeditată. Căci, Europa, cu regulile ei democratice strict monitorizate, nu se potrivește deloc cu strategia statului luat în captivitate, așa cum s-a statuat în Republica Moldova după 2014.
În consecință, spațiul turcesc qvasi-democratic este de preferat celui european. Cu atât mai mult, cu cât de la mijlocul lui 2016 încoace, profitând de o tentativă de lovitură de stat eșuată (ori mimată), regimul de acolo întruchipat de președintele Erdogan a instaurat o autocrație. Evident, sistemul mafiot al guvernării moldovenești, construit pe o verticală, în capul căreia stă o persoană care face legea, este mult mai apropiat ca esență de sistemul autocratic turcesc, decât de cel democratic european. De aici și înclinarea înspre modelul turcesc. Aplecarea ar putea să însemne o (re)orientare a vectorului de țară (capturată) către Orient. Așa, nedeclarată, dar reală. Pentru că în Orientul aflat ultima vreme în prospecția foarte atentă a binomului Plahotniuc-Dodon (Arabia Saudită, Dubai, Katar, Turica, Iran), toate regimurile sunt aproape identice cu cel mafiot al nostru.
Primul cu poclon la Erdogan a plecat „oponentul” Dodon, pus de Plahotniuc să țină loc de președinte de țară. Probabil, Dodon a mers la turci pentru a-l „introduce” pe Plahotniuc. La scurt timp la Erdogan s-a prezentat însuși Coordonatorul, în calitate de șef de stat, de guvern și de parlament fără portofoliu. Trei în unu, cum se strigă la bazar. Apoi nașul și-a trimis la turci finul, pe Candu, care ține loc de președinte de Parlament. Rezultatul legat de bani l-am aflat chiar atunci, pentru că Dodon a ținut să se laude ca guvernul turc i-a dat bani pentru reconstrucția sediului Președinției de la Chișinău. Plahotniuc, desigur și Candu, au tăcut aprobator ca niște complici, căzând de acord cu această tranzacție care o poate accepta doar un teritoriu ce se recunoaște de raia*, nicidecum un stat suveran și cu demnitate.
Banii nu au miros, spun snoavele, dar ei au puterea de a vinde și de a cumpăra, iar în special cei dați, chipurile, „pe degeaba”, de un regim autocrat, au și proprietatea de a-i transforma pe beneficiari în clienți și pe clienți în servitori veșnic datornici. Asta s-a întâmplat cu „beneficiarii” moldoveni ai milioanelor de euro dați pentru reparația Președinției.
Așa numita reținere și expulzare a celor șapte profesori „teroriști” este al doilea rezultat al prieteniei cu binefacere dintre binomul moldovean și noul sultan turc. Nu știm câte altele de acest fel vor urma și în care alte domenii se vor produce, pentru că nu putem ști ce s-a pus la cale cu adevăratelea între ei. Ceea ce știm cu siguranță este că Erdogan va obține de la moldoveni tot ce-și poftește, așa cum i-a poftit, și îi are deja în custodie, pe profesorii liceului de la Chișinău, iar micimea de moldoveni în persoana celor cu care s-a întâlnit, a negociat și a pus lucruri la cale Erdogan își vor extrage din afacere pitacul lor murdar, interesul lor meschin, chiar și cu prețul trădării propriului pământ și popor. Așa cum au făcut-o înaintea lor, cu doar douăzeci și ceva de ani în urmă, alți ticăloși ajunși să facă legea, plodind pe vatra strămoșească o autonomie găgăuză și dotând-o în mod special cu prevederi care să împiedice o eventuală reunire între noi, românii.
Bâlbâiala lui Candu băgat în fața presei ca să nu spună nimic este dovada în plus că extrădarea profesorilor turci fără careva acoperire juridică este răsplata pentru banii umilitori luați de la turci pentru reparația Președinției. Valul de reacții dezaprobatoare și de condamnare venite de la instituții europene și internaționale arată că de fapt tranzacția este o trădare directă, cu grave consecințe pe plan internațional, a intereselor Republicii Moldova, ca să nu mai vorbim de prejudiciul de imagine enorm provocat în mod repetat acestui stat schilodit.
Vrând să pară vajnic și uman, justițiar și ocrotitor, Candu a declamat în fața presei fraza de serviciu că autoritățile Republicii Moldova vor avea grijă ca liceul „Orizont” să nu sufere și, în mod special, va urmări ca liceul să nu se închidă și să-și continue activitatea. O ipocrizie curată, pentru că închiderea ori continuarea activității liceului nu mai depinde de autoritatea Chișinăului. Ceea ce a depins de autoritatea lui a fost să procedeze corect, uman și legal în acest caz deosebit de sensibil, să urmărească atent ca în urma nesăbuitei acțiuni să nu închidă ermetic orizontul european al Republicii Moldova, și așa foarte îngust.
*RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā.
Valeriu Saharneanu
