Astfel, în silueta terasei inferioare a orașului, s-a pierdut dominanţa spațială a cetății de 500 de ani. Pe fundalul acestor clădiri-tip, modeste ca expresivitate arhitecturală, dar impunătoare ca volum, cetatea și-a pierdut importanța și unicitatea în cadrul peisajului urban. Reconstrucția părții centrale a orașului, împreună cu construcția complexelor masive pe teritoriile libere, caracterizează a treia etapă a dezvoltării postbelice a orașului Soroca. După 1971, arhitecții au început să acorde mai multă atenție plasticității și expresiei arhitecturale a clădirilor. Construcția în masă a unor noi cartiere rezidențiale se face în complex cu organizarea obiectivelor social-culturale și a dotărilor necesare. O mare influență asupra dezvoltării orașului a avut noul plan general al or. Soroca, elaborat în 1981 de către un grup de specialiști ai Institutului „Moldghiprostroi”, și planul de detaliu al centrului istoric, elaborat în 1982, sub conducerea arhitectului-șef de proiect Vladimir P. Bocaciov. În aceste studii erau prevăzute construcția noilor cartiere împreună cu reconstrucția centrului orașului. În jurul cetății s-a propus crearea unei zone de protecție istorică sub forma unui parc, astfel eliberând teritoriul din jur de construcții ieftine, dar accentuând valoarea dominantă a cetății istorice în lunca râului Nistru. Arhitecții evitau monotonia construcțiilor-tip folosite anterior la construirea noilor cartiere din anii 1960. Malul amenajat al Nistrului a fost presupus ca fațada principală a întregii terase inferioare a or. Soroca. Imposibilitatea de a organiza construcția complexă a cartierelor centrale după acest proiect a dus la necesitatea adoptării construcțiilor punctiforme, care a denaturat complet ideea de bază din proiectul de detaliu al centrului istoric. Drept rezultat, astăzi putem vedea amplasări haotice ale clădirilor înalte în centrul orașului, care nu sunt unite printr-o compoziție arhitecturală unică. Creșterea zonei industriale și mărirea forței de muncă a dus la creștere bruscă a populației.
Pe la mijlocul anilor 1980, populația orașului Soroca a ajuns la 40 000 oameni. Rezervele funciare ale cartierului „Soroca Nouă” au fost epuizate. În conformitate cu planul general de dezvoltare, în 1982 a fost elaborat proiectul de reconstrucție a cartierului Bujerovca pentru 17,5 mii de locuitori. Proiectul prevedea înlocuirea cartierelor rezidențiale unifamiliale cu un nivel, cu construcții multifamiliale multietajate după principiul microraionării. Erau prevăzute cartiere locative din grupuri de clădiri rezidențiale cu 5-7-10 niveluri. Dar destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, a stopat dezvoltarea orașului. Din 15 grupuri planificate rezidențiale au reușit să fie construite doar două grupuri, o grădiniță pentru 280 de locuri și o școală cu 30 de clase. Ultima tentativă de sistematizare din secolul al XX-lea a fost efectuată în anul 1985, de către institutul „KievNIIPGrad”, elaborată ca proiect-etalon al planului general pentru orașe mici. Trebuie de menționat faptul că, în această lucrare, arhitecții din Ucraina s-au apropiat de ideile și principiile arhitectului V. A. Voițehovski, în versiunea lui a planului general din februarie 1963. În secolul al XX-lea, Soroca era componentă a patru state diferite, cu diferite sisteme politice. Desigur, aceste fapte istorice, într-un anumit fel, au determinat dezvoltarea orașului. Din cauza perioadelor de tranziție de la un stat la altul și schimbării regimurilor politice, orașul putea să cadă în stagnare sau chiar în declin. Aceste fluctuații pot fi observate în graficul situației demografice a populației. Creșterea numărului populației întotdeauna a coincis cu perioada de creștere economică, și vice versa. Exact aceleași fluctuații au avut loc în dezvoltarea arhitectural-urbanistică a orașului.
Vitalie Iațiuc, ARTA (2016)
CITIȚI ȘI:
Dinamica dezvoltării arhitectural-urbanistice a oraşului Soroca în secolul al XX-lea (IV)
