Războiul din Ucraina: cinci copii uciși sau răniți în fiecare zi

0
74

Cel puțin 972 de copii în Ucraina au fost uciși sau răniți de la escaladarea războiului, în urmă cu șase luni, cu o medie de peste cinci copii uciși sau răniți în fiecare zi. Și acestea sunt doar cifrele pe care ONU le-a putut confirma. Credem că numărul real este mult mai mare. 

Utilizarea armelor explozive a cauzat majoritatea deceselor copiilor. Aceste arme nu fac deosebiri între civili și combatanți, mai ales atunci când sunt utilizate în zone populate, așa cum a fost cazul orașelor: Mariupol, Luhansk, Kremenciuk și Vinița din Ucraina. Lista continuă.  Încă o dată, ca în toate războaiele, deciziile nesăbuite ale adulților pun copiii în pericole extreme. Nu există operațiuni armate în care să nu aibă ca rezultat rănirea copiilor.

Între timp, dincolo de oroarea copiilor uciși sau răniți fizic în atacuri, aproape fiecare copil din Ucraina a fost expus la evenimente traumatizante, iar cei care fug de violență sunt expuși unui risc semnificativ de separare a familiei, violență, abuz, exploatare sexuală și trafic. Începutul anului școlar, este o reamintire clară, cât de mult au de pierdut copiii din Ucraina. Sistemul educațional al Ucrainei a fost devastat de escaladarea conflictelor armate din întreaga țară. Școlile au devenit țintele acestor atacuri, ceea ce a dus la faptul că familiile nu se simt în siguranță să-și trimită copiii la școală. Estimăm că 1 din 10 școli au fost avariate sau distruse.

Toți copiii trebuie să fie la școală și să învețe, inclusiv copiii care se află în situații de urgență. Copiii din Ucraina și cei care au fost nevoiți să fugă de acest război, nu sunt o excepție. UNICEF continuă să solicite o încetare imediată a focului în Ucraina și ca toți copiii să fie protejați de vătămări. Aceasta include încetarea utilizării brutale a armelor explozive în zonele populate și atacurile asupra obiectivelor și infrastructurii civile.

Copiii din Ucraina au nevoie urgent de siguranță, stabilitate, acces la învățare sigură, servicii de protecție a copilului și sprijin psihosocial. Dar mai mult decât orice, copiii Ucrainei au nevoie de pace. (SURSA: UNICEF)

 

 


Articolul precedentSpune nu violenței în familie / VIDEO
Articolul următorSe așteaptă deconectări programate ale energiei electrice în Soroca, Dărcăuți, Căinarii Vechi, Rublenița și alte localități
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.