Raionul Soroca: unde-i cod roșu, portocaliu, galben și verde?

0
1387

 Astăzi s-a întrunit Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică din raionul Soroca, care a luat hotărârea de mai jos, pe care o publicăm integral. 

COMISIA RAIONALĂ EXTRAORDINARĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

29 noiembrie   2021                                                                             mun. Soroca

 Hotărîre nr. 60

    În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, și ca urmare a analizei evoluției situației epidemiologice prin Covid-19 pe plan național și internațional, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică constată că situația epidemiologică este îngrijorătoare la nivel national, iar la nivel internațional se confruntă cu noi provocări cauzate de o variantă nouă a SARS-CoV-2, ce aparține liniei Pango B.1.1.529, cu un număr mare de mutații ale genei S în comparație cu virusul original.

 Varianta nouă a fost detectată la începutul lunii noiembrie 2021 în unele țări din regiunea de sud a continentului African, iar la 26 noiembrie 2021 a fost desemnată ca una îngrijorare și a primit denumirea de Omicron, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Varianta Omicron a fost detectată pentru prima dată în probe colectate pe 11 noiembrie 2021 în Botswana și pe 14 noiembrie 2021 în Africa de Sud. Începând cu 26 noiembrie 2021, cazuri legate de călătorii din țări sudafricane au fost detectate și în Belgia, Hong Kong, Israel, Marea Britanie, Germania și Italia. Omicron este varianta cu cele mai multe mutații detectate de la începutul pandemiei până în prezent, ceea ce prezintă îngrijorare, deoarece ar putea fi asociată cu o transmisibilitate mai înaltă și cu un risc crescut de reinfecții.

      Cu toate acestea, măsurile de prevenire, cum ar fi utilizarea măștilor de protecție, urmărirea contacților și distanțarea fizică, sunt considerate și în continuare eficiente în controlul și reducerea transmiterii infecției.

 În baza datelor disponibile și a situației la nivel internațional privind înregistrarea noii tulpini a virusului SARS-CoV-2, Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică

HOTĂRĂŞTE:

  1. Se prelungește, până la 15 ianuarie 2022 inclusiv, pe întreg teritoriul raionului Soroca, starea de urgență în sănătate publică declarată prin Hotărârea nr.61 din 9 septembrie 2021 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, cu posibilitatea de revizuire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național și teritorial.
  2. Subpunctul 3.1 din anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 48 din 23 septembrie 2021 a Comisiei raionale extraordinare de sănătate publică va avea următorul cuprins: „3.1. Instituțiile de învățământ general vor activa în regim obișnuit, cu prezență fizică, cu respectarea măsurilor de precauție în vigoare, conform instrucțiunilor aprobate prin hotărârile CNESP. Instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim online, cu excepția orelor practice care implică utilizarea de echipamente tehnice/laboratoare și a sesiunilor de examen.”
  3. Se ia act de prevederile pct.1-3 din Hotărîrea CNESP  66 din 28 noiembrie  2021, și anume :

Pct.1”Se interzice accesul pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor care, în ultimele 14 zile, au călătorit în Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia, Eswatini și Malawi.

Pct.2. Cetățenii Republicii Moldova care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova și care, în ultimele 14 zile, au călătorit în Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia, Eswatini sau Malawi vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de carantină de 14 (paisprezece) zile, în locurile declarate (în cazul minorilor până la 14 ani, fișa epidemiologică și declarația pe propria răspundere sunt completate și semnate de reprezentantul legal sau de însoțitor). Regimul de carantină se va aplica inclusiv pentru cei care au fost vaccinați sau care au suportat boala.

Pct. 3. Persoanele care se află în regim de carantină pot întrerupe acest regim după a 7- a zi, dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.

 CRESP recomandă cetățenilor să evite călătoriile în țările indicate în pct.1, dar și în alte țări care confirmă cazuri de infectare cu noua tulpină SARS-CoV-2 Omicron.

 Se stabilesc măsurile de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19 valabile pentru perioada 29 noiembrie -12 decembrie 2021

 (14 zile) pentru localitățile administrativ-teritoriale din raionul Soroca în corespundere cu pragul de alertă stabilit:

 Codurile de alertă atribuite primărilor r. Soroca la 29.11.2021

(numărul de cazuri înregistrate în perioada 22.11.2021- 28.11.2021)

 

  1. Prin derogare, până la data de 05 decembrie 2021 inclusiv, pentru localitățile din cadrul primăriilor Hristici și Vărăncău se mențin măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19 stabilite prin prag de alertă cod galben, pentru primăriile Bădiceni,Dubna,Ocolina, Șolcani,Tătărăuca – Veche, Vîsoca și Zastînca măsurile conform pragului de alertă portocaliu,
  2. 3. Pentru unitățile administrativ teritoriale pentru care e stabilit pragul de alertă VERDE se aplică măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19, conform anexei nr.1 la Hotărârea nr. 62 CNESP din 22.09.2021.
  3. Pentru unitățile administrativ teritoriale pentru care e stabilit pragul de alertă GALBEN, PORTOCALIU și ROȘU se aplică măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19, conform anexelor nr.1 și nr.2 la Hotărârea CNESP nr. 62 din 22.09.2021 și a prevederilor art.4 din Hotărârea CNESP nr. 61 din 9 septembrie 2021.
  4. Autoritățile publice vor colabora cu mass-media pentru a informa publicul despre prevederile prezentei Hotărâri și despre necesitatea respectării stricte a măsurilor restrictive și a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19.

 Hotărârile Comisiei raionale Extraordinare de Sănătate Publică sunt executorii pentru autoritățile administrației publice locale, pentru persoanele fizice și juridice, indiferent de domeniul de activitate și de forma juridică de organizare.

  1. Nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi drept temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor fizice și juridice.
  2. Se solicită autorităţilor din domeniul ordinii publice și organelor cu funcții de control să intensifice supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control al infecţiei COVID-19, în conformitate cu domeniile de competență.

 Prezenta Hotărâre intră în vigoare la momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Consiliului raional Soroca.

 

Președinte al Comisiei,                                                               Svetlana PĂUNESCU

Vicepreședinte a raionului Soroca

Vicepreședinte al Comisiei,                                                        Vladimir GUȚU

Șef CSP Soroca

  Secretar al Comisiei                                                                 Cristina MEREUȚĂ


Articolul precedentProcuratura și judecătoria Soroca au fost sesizate în privința abandonării construcției stadionului raional de la Rublenița
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Ultima lună de toamnă…
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.