Survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova, inclusiv pe teritoriul raionului Soroca, de-asupra satului Rudi, rămâne o temă de discuții la diferite nivele, începând cu cetățenii simpli și terminând cu reprezentanți ai autorităților.
Altfel, nici un sorocean, după cum se pare, nu a auzit/văzut acea rachetă, dar pe viitor vom fi, cu siguranță, atenți la orice vuiet. Or, astfel de cazuri ar putea să se repete.
Nu trebuie să fii expert în materia ca să înțelegi că, atacurile cu rachetă de ieri au fost un răspuns al Kremlinului la aruncarea în aer a unui tronson a podului de la Kerci, dar faptul că trei din rachete au zburat de-asupra RM denotă faptul că Rusia, pentru a câta oară!, a intimidat Republica Moldova.
Ministrul apărării, Anatolie Nosatâi, a declarat recent că, atacurile rusești au avut drept țintă infrastructura energetică a Ucrainei și că noi, populația RM, nu avem motive de panică.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naționale al României a emis un Comunicat, în care se arată că, „… din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea. Țintele aeriene nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO. Radarele de supraveghere și cercetare din cadrul Forțelor Aeriene Române fac parte din sistemul de comandă şi control naţional al României şi al NATO şi asigură informarea şi avertizarea timpurie a decidenţilor militari şi politici din România şi din Alianţă”.