Pe 8 august curent, Sala festivă a Gimnaziului „Bunescu Dumitru” din satul Chetrosu a găzduit o întâlnire memorabilă, în cadrul proiectului „Valorile europene – mai aproape de oameni”, organizată de AO „Femeia de Azi”, reunind un număr impresionant de participanți: reprezentanți ai administrației publice locale, cadre didactice, elevi, angajați IET, activiști, antreprenori, pensionari.
Evenimentul a adus în același loc oameni dornici să afle cum valorile și sprijinul european pot contribui la dezvoltarea locală. În fața celor 50 de participanți – un număr record pentru acest tip de eveniment, Diana Russu, administratoarea AO „Femeia de Azi” a salutat participanții, dezvăluind scopul și obiectivele principale și oferind o prezentare a proiectului,.
Invitații speciali ai evenimentului au vorbit despre realizările și succesele obținute, grație fondurilor europene.
Viorica Bunescu, directoarea IP Gimnaziul „Bunescu Dumitru” și gazda evenimentului, a vorbit despre implicarea școlii în proiecte educaționale, sprijinite de organizații naționale și internaționale. Ea a menționat colaborarea cu „Terre des hommes” Moldova pentru activități de incluziune și dotarea școlii cu echipamente necesare; participarea la programe de educație media și democrație, precum și parteneriate cu administrația publică locală și alți actori comunitari. Datorită acestor inițiative, instituția a reușit să îmbunătățească procesul educațional, să creeze condiții mai bune pentru elevi și să promoveze valorile europene prin cooperare și implicare civică.
Victor Fortuna, director adjunct pe educație, IP Gimnaziul „Victor Coțofană”, a subliniat sprijinul constant al Uniunii Europene în îmbunătățirea procesului educațional și a prezentat principalele proiecte implementate în instituție, precum „Ludoteca” pentru incluziunea copiilor, dotarea sălii senzoriale pentru elevii cu CES, activități de educație media și civică, dar și parteneriate cu organizații naționale și internaționale. „Ne implicăm activ în diseminarea bunelor practici și credem că o educație de calitate este cheia integrării europene”, – a menționat acesta.
Tatiana Donu, reprezentanta primăriei din localitate, delegată de doamna primară Aliona Eșanu, a povestit despre proiectele realizate în comunitate cu sprijin european și național. Printre acestea se numără: extinderea rețelei de iluminat public, modernizarea complexă a grădiniței „Izvoraș”, asfaltarea străzii Independenței, crearea zonelor verzi cu efect terapeutic, împădurirea terenurilor, amenajarea terenurilor de joacă și a zonelor de agrement, reparații la Casa de Cultură și la grădinița „Ghiocel”, instalarea indicatoarelor stradale și a hărții satului, dar și proiecte turistice și de agrement, precum cinematograful de vară și popasul turistic. Ea a subliniat că aceste inițiative au îmbunătățit semnificativ infrastructura, siguranța și calitatea vieții locuitorilor din satul Chetrosu.
După prezentările inspiratoare ale vorbitorilor, Ala Bugai și Doinița Stamati, membre AO „Femeia de Azi” au desfășurat un Quiz „Adevărat sau Fals?”- un joc interactiv de răspunsuri la întrebări, despre valorile europene. Ulterior, participanții au luat parte la un atelier de lucru în echipe „Ce aș face pentru comunitatea mea?”, prezentând idei de proiecte creative și inițiative – activitate, care a fost primită cu entuziasm și a dat rezultate excelente.
Evenimentul a demonstrat că, prin implicare, colaborare și viziune, valorile europene pot deveni realitate în viața de zi cu zi a chetroșenilor.
Daniel FURTUNĂ, corespondent VIP HTSJ, Centrul de Creație a Copiilor Drochia


































