Aproximativ 3200 de elevi din Republica Moldova, inclusiv copii refugiați din Ucraina, vor învăța să facă față situațiilor de criză și stres pentru a-și îmbunătăți reușita școlară. Aceștia provin din peste 10 școli din raioanele Anenii Noi, Orhei, Soroca și municipiul Chișinău și vor participa la „Programul pentru o Învățare Mai Bună 1 și 2” (BLP 1 și 2).
Acest program vine în sprijinul elevilor care au nevoie de suport emoțional și psihologic, mai ales în contextul crizei umanitare cauzate de conflictul din Ucraina. Programul BLP 1 a fost lansat în 2022 și a fost un succes, iar acum, BLP 2 va fi implementat pentru prima dată în Republica Moldova, continuând acest demers. Atât profesorii, cât și părinții vor fi implicați activ, pentru a oferi elevilor un sprijin complet în procesul de recuperare educațională.
În perioada 28-31 octombrie, aproximativ 200 de cadre didactice, directori de școli și psihologi din instituțiile participante vor participa la sesiuni de formare pentru a aplica eficient programele BLP 1 și BLP 2. Evenimentul de formare este organizat de organizația „Parteneriate pentru fiecare copil,” parte a proiectului „Asigurarea bunăstării copiilor în instituțiile de învățământ din Moldova.” Finanțarea vine din partea Agenției Italiene de Cooperare pentru Dezvoltare (AICS), Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și Consiliului Norvegian pentru Refugiați.
De la debutul programului BLP 1, lansat în iunie 2022, peste 7000 de copii din 25 de școli din Chișinău, Cahul și Bălți au beneficiat de suport psihologic și educațional, iar 365 de profesori au fost instruiți pentru a oferi elevilor metode eficiente de a face față stresului. Totodată, 16 formatori naționali au fost pregătiți în cadrul programului „Profesorii în Contexte de Criză”, sprijinind 280 de profesori să lucreze cu elevii afectați de criză.