Producătorii de miere au fost îndemnați să beneficieze de subvenții

0
50

Ieri a avut loc o întâlnire a apicultorilor din raionul Soroca, în sala de ședințe a Consiliului Raional, în care s-a discutat despre noutățile și oportunitățile de finanțare din domeniu.

Aliona Andriuţă, șefa Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie Soroca, a prezentat situația la ora actuală și perspectivele de dezvoltare a apiculturii la nivel național și local. Astfel, anul trecut efectivul familiilor de albine din raionul Soroca s-a majorat în comparație cu 2016.

 

 

Ce ține de dinamica mierii în raionul Soroca, în ultimul an producerea acesteia a ajuns la 52,5 tone, comparativ cu 64,9 în anul precedent.

 

 

De asemenea, Valeriu Movila, șef al Oficiului Teritorial AIPA Florești, a răspuns la întrebările apicultorilor legate de subvenționare și a comunicat despre măsurile de stimulare a apiculturii din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural în anul 2018.

Pe lângă acestea, Ion Spataru, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Apicultorilor din Câmpia Soroca” a prezentat unele aspecte ale dirijării dezvoltării familiilor de albine în condițiile raionului Soroca. Cele menționate au inclus subiecte legate de perioadele de dezvoltare a familiilor de albine, calcularea resurselor și puterii familiei necesare pentru valorificare culesului principal la salcâm și altele.

Menționăm că, maxim 15% din volumul total de miere produs în Moldova este consumat la nivel local, iar circa 85% este exportat. Producătorii de miere își exportă producția în mare parte în UE, circa 90% din mierea exportată, în țări precum Italia, Germania, Franța, Slovacia și altele.

 

Exportul de miere din Republica Moldova în tone și mii USD

 

95% din sectorul apicol din Moldova este în proprietate privată și mărimea medie a unei prisăci este de 20 – 30 stupi. Cei mai mari producători dețin circa 400 de stupi.

Producerea medie locală de miere este de 24 kg pentru un stup pe an.


Articolul precedentEducaţie mediatică la Schineni
Articolul următorO nouă Declaraţie de Unire a sorocenilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.