Politica moldovenească: mincinoasă, ipocrită, cinică şi oportunistă!

0
104
Victor Cobăsneanu, vcobasneanu@gmail.com

Faptul că politicienii noştri (cu unele excepţii, bineînţeles) sunt mai mincinoşi decât toţi pescarii şi vânătorii luaţi la un loc este incontestabil, iar pentru a aduce exemple concrete „nu trebuie multă minte”. Este de-ajuns să tragi cu ochiul peste programele lor de partid sau să faci o mică incursiune asupra ceea ce se numeşte „promisiuni electorale” ca să înţelegi că Ion Creangă este un „copil mic” în ale scrisului de poveşti pentru adormit copiii. Pe lângă aceasta unii din ei mai sunt şi nişte optimişti ipocriţi şi cinici incurabili, iar dacă am organiza un campionat printre acei care sunt cu capul în nori şi mereu visează mălai, atunci democraţii, în speţă Marian Lupu şi Adrian Candu, ar fi în afara oricărei concurenţe. Or, după ce au măturat pe jos cu PLDM-iştii, după ce s-au lansat în nişte critici şi ameninţări fără precedent, după ce au ars toate podurile şi după ce au scos la iveală fel de fel de filmuleţe interzise minorilor şi bătrânilor, având în roluri principale personaje exponente din rândurile „colegilor de alianţă”, aceştia ne-au dat asigurări că în cel mult 15 zile (deja au mai rămas vreo 7-8) vom avea o nouă majoritate parlamentară şi, implicit, un nou guvern, la fel de democrat şi la fel de pro-european ca până acum. Ba mai mult, şi Lupu, şi Candu (probabil, împuterniciţi de colegii lor de partid) au declarat sus şi tare că rămân ferm pe poziţiile integrării în Uniunea Europeană şi că este exclusă orice alianţă cu partidele de stânga, care vor să schimbe vectorul nostru extern. Oare, domnilor democraţi? Chiar credeţi că anume aşa, prin metode aproape masochiste, când se taie firava crenguţă de sub picioarele (fostei) AIE-3 şi prin utilizarea metodelor de înjosire de dragul umilinţei se poate construi ceva trainic şi de durată? Chiar credeţi că toţi acei care au avut nenorocul să fie în alt partid decât al vostru merită să fie astăzi puşi la stâlpul infamiei, iar mâine… chemaţi la masa de negocieri? Nu de alta, dar cu excepţia celor care se fac vinovaţi de furturi, delapidări, trădare şi dezmăţ (şi care, cu siguranţă, nu s-au aciuat doar în PLDM şi care, cu siguranţă!, îşi vor primi pedeapsa pe care o merită dacă nu aici, pe Pământ, atunci în alte “instanţe”), chiar consideraţi că toţi trebuie să fie răstigniţi fără a avea vreo vină? Chiar nu vă tremură mâna şi glasul când cineva vă spune despre ceea ce se numeşte „prezumţia nevinovăţiei”? Sau, poate, staţi rău cu aritmetica şi nu înţelegeţi că fără PLDM nu poate fi încropită o altă AIE? (Şi pentru a fi înţeles corect şi a nu fi învinuit de mare dragoste faţă de liberal-democraţi, vă rog să mă credeţi pe cuvânt că niciodată şi pentru nimic în lume nu mi se va ridica mâna pentru a vota actuala garnitură a PLDM!). Şi trebuie să vă mai mire că Streleţ şi K au declarat că nu mai doresc alianţă cu democraţii şi vor merge în opoziţie? Sau, poate, este vorba doar de o mimare a ceea ce se numeşte „alianţă pro-europeană” şi cineva mare şi tare a decis că lucrurile pot merge şi în altă direcţie?

În fine, când liberalii şi „grupul Leancă” aşteaptau, democraţii urzeau nişte planuri (diabolice), iar liberal-democraţii se mai gândeau, eu mi-am desenat patru scenarii posibile, unul dintre care s-a dovedit a fi adevărat. Primul, logic: PLDM păstrează funcţia de prim-ministru. Al doilea, încă posibil: fracţiunea PLDM se destramă şi, cel puţin opt-nouă deputaţi din această formaţiune aderă la PL (dar nu la PD, fiindcă ar fi din cale-afară), ori se alătură „grupului Leancă”. Al treilea scenariu, lipsit de logică, dar (după cum s-a adeverit) posibil or, comunişti peste noapte au devenit, of Doamne!, pro-europeni. Adică, după plecarea din partid a aripei radicale, formate din Iurie Muntean, Grigore Petrenco, Mark Tcaciuc şi Alexandru Petcov, care niciodată nu şi-au ascuns ura faţă de Partidul Democrat, lui Voronin i s-au dezlegat mâinile şi această “libertate de exprimare” se poate solda cu o alianţă mai mult decât odioasă. Ce-i drept, din punct de vedere matematic acest lucru nu poate fi posibil, fiindcă 40 de mandate, cât au comuniştii şi democraţii, este puţin. iar liberalii şi “grupul Leancă” au declarat mereu că nu vor face alianţe cu acei, care au luat în derâdere vectorul european, dar…Mai ştii ce se poate întâmpla sub paravanul “grijii faţă de popor”?… Pe de altă parte, nu-mi imaginez cu cine PLDM va încropi o alianţă de dreapta, fiindcă şi Ghimpu, şi Pavlicenco nu prea agrează această formaţiune. Rămâne doar partidul. care se va naşte din Platforma DA. Al patrulea scenariu, fatal: toate „părţile beligerante” rămân pe poziţii şi se anunţă alegeri parlamentare anticipate, socialiştii şi Usatâi îşi freacă palmele, iar cel care iese ultimul din republică stinge lumina…

P.S. Apropo, cineva mi-a explicat de ce preşedintele, primul-ministru şi spicherul nu pleacă în concediu în acelaşi timp. Simplu de tot: aceştia trei nu pleacă la odihnă în acelaşi timp, pentru ca poporul să nu sesizeze că există viaţă şi fără dânşii…


Articolul precedentAccident: O maşină cu bani s-a răsturnat
Articolul următorCu o apărare slabă, „Dava” ocupă doar locul şapte
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.