Parlamentul de la Chișinău: SE STRÂNGE FUNIA LA PAR!

După o pauză de câteva săptămâni (ne)bune, clasa politică se trezește la viață și noi cu Dumneavoastră suntem în așteptarea unui deznodământ, or această stare de „suspensie” nu poate să dureze la nesfârșit. De altfel, și în această minivacanță sufocantă, la propriu și la figurat, politicienii și acei care îi slujesc cu râvnă s-au dat în spectacol și au continuat să se piște pe unde au putut și cum au putut. 
Unii au mâncat pe îndelete hrișcă soldățească, afișându-și marea lor dragoste și respectul față de acei pe care, chipurile, îi reprezintă, alții au continuat să-și bată joc de oamenii săraci cu duhul, aruncându-le o nouă partidă de „pachete postelectorale”, în loc să bage nasul într-un loc și să spună „bogdaproste” că încă mai sunt la libertate. Unii au sărbătorit Ziua Europei din toată inima și din suflet, fiindcă viitorul european este crezul lor, alții au mers în Orașul European din centrul capitalei mai mult din complezență și din conjunctură, decât din dorința sinceră. Unii și-au pus la piept panglica bicoloră a Sfântului Gheorghe, crezând că astfel păstrează vie memoria celor care au pierit în acel nedrept război, alții aproape că s-au „gâtuit” cu această panglică, dorind parcă să demonstreze că sunt mai ruși și mai duși cu pluta decât ditamai mojicii de la Magadan sau Vorkuta. Unii s-au bucurat de sfintele sărbători de Paști, comportându-se ca adevărați creștini, cu inima și sufletul curat, alții s-au supărat, de exemplu, că pălăria unui bătrân care s-a „filmat” într-un material video marca Observatorul de Nord are steagul României, dar nu al Republicii Moldova… Într-un cuvânt, în această perioadă de lenevie în masă am avut de toate și pentru toți și personal mă bucur că toată această harababură a luat sfârșit și că viața revine la (a)normalitate. 
Cum și era de așteptat, au revenit în forță discuțiile cu privire la încropirea unei majorități parlamentare, numai că de data aceasta s-au schimbat datele problemei. Adică, aproape sută la sută nu mai poate fi vorba de o alianță PSRM-ACUM, lucru care nu trebuie să mai mire pe cineva. Ba dimpotrivă, păcat că s-a pierdut atâta amar de vreme pentru a suci mâinile lui Manda pentru a face alianță cu Tanda. Până la urmă, lucrurile au intrat în albia (a)normală și cei de la ACUM (sau, cel puțin, o parte din acest Bloc Politic) pot doar să regrete că au crezut în minuni și în instalarea unei majorități contrare logicii și bunului-simț. Or, vorba ceea, nu te poți p…a împotriva vântului și nu poți să faci din rahat dulceață. Acum se insistă pe o nouă alianță, PSRM-PDM, mult mai logică și mai aproape de realități. Probabil, de data aceasta se va merge mai departe decât declarațiile deșarte și tatonările sterile, fiindcă vine ziua X când ar putea fi anunțate alegerile anticipate și atunci unii s-ar putea trezi căzuți din căruță. Pe unde mai pui că și ultimul sondaj de opinie arată că populația, cică, chiar vrea o astfel de alianță.
Pe de altă parte, personal îmi vine greu (dar nu imposibil) să cred că este viabilă o astfel de alianță pe motiv că multă lume, din ambele tabere, mereu s-au întrecut în declarații denigratoare în adresa adversarilor politici, unii jurându-se că nu vor face alianță cu oligarhii, iar alții mai că puneau mâna în foc că nu voiesc să fie în aceeași barcă cu acei care doresc schimbarea vectorului extern. Ce să mai… prea încurcate sunt cărările politicienilor moldoveni. În acest context, aș vrea să văd cum democrații vor ceda socialiștilor ministerele-cheie, despre care ortacii lui Dodon au trâmbițat la stânga și la dreapta, și cum Filip și K vor ierta escapadele răutăcioase ale lui Țârdea sau Bătrâncea, care mereu au avut de spus un cuvânt de ocară în adresa „colegilor” și cum „socialiștii-proletari” gen Greceanâi vor merge la „contact” cu „democrații-capitaliști”, dar și cum rămâne cu Declarația comună a celor 35, semnată îndată după alegeri. Sau, poate, nici nu este nevoie de toți cei 35 de deputați socialiști pentru a face alianță, ci doar de o parte din ei, mai buni de gură, fiindcă un simplu exercițiu de aritmetică ne demonstrează că nici nu este nevoie de toți socialiștii — 30 (democrați) + 7 (șoriști) + 3 (independenți) = 40. Adică, ar fi nevoie de doar vreo 12-13 parlamentari PSRM, restul având ocazia să rămână albi la fel ca pantalonii lui Dodon când a vizitat muntele Athos…
De altfel, îmi zicea zilele acestea un cititor că nu vede nici un pericol în faptul că de atâta vreme (de vreo 80 de zile) Republica Moldova se află în amorțeală. „Mare folos că aveam înainte majoritate parlamentară și mare scârbă că azi n-o avem. Eu nu am simțit această lipsă și nu cred că îmi va fi mai bine atunci când aceasta va exista”… Filozofică constatare, nu vi se pare?