Papesa Ioana a fost o femeie-Papă legendară care ar fi domnit pe scaunul pontifical vreme de doi ani, în secolul al IX-lea. Ea se deghiza în bărbat și o chema Papa Ioan al VIII-lea și Ioan Anglicus (Ioan Englezul). Potrivit altor versiuni, numele ei era Jutta, Jutte, Gilberta, Agnes și Glancia.
Povestea sa a apărut pentru prima dată în cronicile din secolul al XIII-lea și, ulterior, a fost răspândită în întreaga Europă, fiind considerată o realitate istorică în timpul Evului Mediu.
Prima menționare a Papesei Ioana apare în cronica Chronica Universalis Mettensis a lui Jean de Mailly, fiind preluată ulterior de alți istorici. Totuși, cea mai populară și influentă versiune a fost interpolată în Chronicon Pontificum et Imperatorum de Martin de Opava. Cele mai multe versiuni ale istoriei sale o descriu drept o femeie talentată și învățată care se deghiza ca un bărbat, de multe ori la cererea unui amant.
Povestea a fost răspândită la scară largă în cursul secolului al XIII-lea, mai ales de călugări și, în primul rând, prin intermediul interpolărilor făcute în multe manuscrise ale Chronicon pontificum et imperatorum („Cronica papilor și împăraților”) de către dominicanul polonez Martin de Troppau din secolul al XIII-lea.
Papesa Ioana ar fi murit la nașterea copilului său
Sprijinul pentru versiunea că ea a murit în timpul nașterii și a fost înmormântată pe loc a provenit din faptul că, mai târziu, procesiunile papale obișnuiau să evite o anumită stradă, unde se presupune că a avut loc evenimentul rușinos. Numele Joan a fost adoptat, în cele din urmă, până în secolul al XIV-lea.
Conform legendei ulterioare, în special a lui Martin (care a dat o dată alegerii ei în 855 și care a numit-o în mod specific Johannes Angelicus), Joan era o englezoaică, dar locul ei de naștere a fost dat drept orașul german Mainz — o aparentă inconsecvență pe care unii scriitori au explicat-o prin faptul că părinții ei au migrat în acel oraș. Se presupune că s-a îndrăgostit de un călugăr benedictin englez și, îmbrăcându-se în bărbat, l-a însoțit la Atena. După ce a dobândit mari învățături, s-a mutat la Roma, unde a devenit cardinal și papă. Din secolul al XIII-lea povestea apare în literatură, inclusiv în lucrările cronicarului benedictin Ranulf Higden și ale umaniștilor italieni Giovanni Boccaccio și Petrarh.
În secolul al XV-lea, existența lui Joan a fost considerată un fapt, chiar și de către Council of Constance din 1415. În timpul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, povestea a fost folosită pentru polemici protestante. Savanți precum Aeneas Silvius Piccolomini (după Papa Pius al II-lea) și cardinalul Caesar Baronius au considerat povestea ca nefondată, dar calvinistul David Blondel a fost cel care a făcut prima încercare hotărâtă de a distruge mitul, în Éclaircissement familier de la question: si une femme a été assise au siège papal de Rome (1647; „Iluminarea familiară a întrebării: dacă o femeie a fost așeza
Timp de multe secole, legenda papesei a circulat în Italia și în întreaga Europă. Strădania bisericii de a o nega cu argumente, documente și înscrisuri a fost inutilă. Povestea Papesei Ioana, femeia ajunsă în vârful ierarhiei bisericii, este, și astăzi, subiectul unor dezbateri aprinse, deși nu există dovezi evidente în sprijinul existenței sau, dimpotrivă, al inexistenței pontificatului Ioanei.
În ciuda misterului nedesluşit până astăzi, subiectul a fascinat scriitori şi regizori de film (filmul Pope Joan – 2009) Cea mai cunoscută carte pe acest subiect este “Pope Joan”, scrisă de Donna Woolfolk Cross şi publicată în 1996.
tă pe tronul papal la Roma”). Potrivit unei teorii, fabula a apărut din bârfele larg răspândite cu privire la influența exercitată de femeia romană senatoare Marozia din secolul al X-lea și de mama ei, Teodora, din puternica casă Theophylact.
sursa: playtech.ro
