Începând de luni, 17 decembrie, în Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Ce-i drept, această perioadă a demarat (neoficial) mult mai devreme, iar drept exemplu pot servi formațiunile politice care dau serios din coate pentru a se căpătui cu voturile alegătorilor. Ba mai mult, unele partide nu doar se află în plină perioadă electorală, dar chiar au început în trombă o ditamai campanie electorală, care urmează să fie anunțată doar cu o lună înainte de scrutin.
De altfel, ar fi bine ca toată lumea să facă diferența dintre perioada și campania electorală, fiindcă nu este vorba de „un simplu joc de cuvinte”, ci de niște rigori care trebuie respectate, iar cei care le încalcă sunt pasibili de pedepse. Așadar, începând cu ziua de luni, Comisia Electorală Centrală își ajustează cadrul normativ și începe informarea cetățenilor referitor la scrutinul din 24 februarie 2019 și începe instruirea funcționarilor electorali. În același timp, partidele politice au dreptul să accepte donaţii doar direct pe contul “Fond electoral” și este interzisă agitația. Pentru înscrierea în cursă, candidații vor putea depune actele începând cu 26 decembrie. Campania electorală va începe oficial în 25 ianuarie, cu o lună înainte de scrutin, iar până în data de 31 ianuarie va fi publicată integral lista candidaţilor înregistraţi în cursă. Decizia a fost luată de CEC după ce a fost aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor Parlamentului RM din data de 24 februarie 2019. În document se mai regăsește și faptul că alegătorii se pot înregistra până la 9 ianuarie 2019, iar până pe data de 23 februarie vor fi verificate listele cu persoanele care vor avea dreptul la vot. În program mai este stipulat că nu mai târziu de 18 ore de la închiderea urnelor de vot se întocmește procesul-verbal, iar în termen de 48 de ore se transmit toate documentele electorale către CEC. O altă prevedere stipulează că toate documentele necesare pentru validarea alegerilor vor fi transmise la Curtea Constituțională până la 4 martie 2019, iar CC are la dispoziție 5 zile pentru a confirma alegerile parlamentare.
Foarte probabil că după demararea perioadei electorale partidele politice se vor da și mai mult în spectacol și vor purcede la acțiuni demne de cascadorii râsului.
S-ar părea că totul este clar și că regulile de joc sunt scrise pentru toată lumea, dar… în RM legile sunt adoptate ca să fie încălcate. Lider în această privință este, fără îndoială, Partidul Șhor, care nu ține cont de nimeni și de nimic. La timonă cu un lider care se (auto)consideră curat ca lacrima, iar de jure este condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare în dosarul jafului din sistemul bancar, dar aflat în libertate până la pronunțarea unei decizii definitive, această formațiune face exces de zel în lupta pentru trecerea pragului electoral și scoate pe bandă rulantă inițiative și aberații una mai dihai decât alta. După ce a făcut cărări în străinătate cu concerte pentru conaționali, promițându-le acestora niște indemnizații generoase, dacă, eventual, partidul accede în legislativ și după ce a promis nostalgicilor revenirea la colhozuri (!!!), noul Mesia de la Orhei a mers mult mai departe — cică, în planurile lui mărețe este și un punctișor care presupune schimbarea capitalei de la Chișinău la… Orhei (!!!). Cu adevărat, nebănuite sunt căile unor personaje care îl fac invidios până și pe marele combinator Ostap Bender. Cu o mică, dar importantă precizare — dacă Ostap era un erou imaginar al lui Ilf și Petrov, apoi Ilan Șhor este „eroul zilelor noastre”, în carne și oase!
Ce-i drept, și celelalte partide nu sunt mai de Doamne-ajută, chiar dacă stau mai cu picioarele pe pământ și utilizează mai des frâna de mână, pentru a nu se face de râsul curcilor. Foarte probabil că după demararea perioadei electorale acestea se vor da și mai mult în spectacol și vor purcede la acțiuni demne de cascadorii râsului. Foarte probabil ca Dodon, bunăoară, care a uitat că este președinte al întregului popor, să facă lobby pentru socialiști și poze cu Putin în toate ipostazele. La rândul lor, democrații vor scoate de la naftalină fel de fel de inițiative una mai populistă decât alta, iar liberalii, după plecarea din formațiune a lui Valeriu Munteanu, își vor călca pe propriile orgolii numai pentru a-și adjudeca rolul de a șaptea roată la căruța ACUM-ului. Lucru care i-a reușit, se pare, PLDM-ului. Rămâne de văzut dacă și ACUM are nevoie de PL.
În fine, faptul că cineva a anticipat începerea perioadei electorale nu cred că este condamnabil. Dimpotrivă, ar fi foarte bine ca această perioadă să nu aibă sfârșit și să continue permanent. Îmi amintesc că în anul 2005, fiind în SUA la o stagiere, am văzut cum americanii la care locuiam au mers a doua zi după alegeri la… o întâlnire electorală pentru scrutinul care urma să aibă loc peste patru ani. Ce-i drept, comparația dintre SUA și RM nu ține deloc, dar cine ne poate interzice să visăm frumos?