Opțiuni în agricultură pentru o ROADĂ mai bogată (FOTO/VIDEO)

0
61

Ieri a avut loc prezentarea lotului de pământ experimental de circa 10 ha, situat în raza satului Iorjnița, unde au fost utilizați hibrizi de floarea soarelui, dintre care șase tipuri sunt de producție autohtonă și comercializați de către o companie din Moldova.

Potrivit agricultorului Iurie Mihai Dumitraș, care este deținătorul lotului de pământ cultivat cu floarea soarelui, de la început a ținut cont de pașii tehnologiei de cultivare a semințelor, care începe cu prelucrarea solului, introducerea îngrășămintelor, semănatul, îngrijirea culturilor și se va finaliza cu recoltarea. Locuitorul satului Rublenița se așteaptă în acest an la o roadă de 3,5- 4 tone. Pe lotul său de pământ a folosit în total 12 tipuri de hibrizi de floarea soarelui.

La seminarul care s-a desfășurat pe câmp au luat parte peste 40 de participanți din diferite regiuni ale țării, precum Ialoveni, Florești, Telenești, cei mai mulți invitați fiind din raionul Soroca, inclusiv de la Direcția Agricultură și Alimentație.

Unul din organizatorii evenimentului, Octavian Cernei, a menționat că cei prezenți au fost informați atât despre hibrizii autohtoni clasici din portofoliul Agroselect Semences, cât și despre hibrizi importați din Franța. Cât despre avantajele utilizării acestora în agricultură, reprezentantul companiei din Moldova ne-a spus că cei de producție autohtonă sunt mai ieftini față de cei de import. “În plus, sunt aclimatizați, au o recoltă potențială stabilă pentru diferite regiuni ale țării. Agenții economici care au utilizat hibrizi sunt mulțumiți de recolta pe care o au”, a precizat Octavian Cernei.

Având o experiență de 25 de ani de muncă în domeniul agriculturii, domnul Iurie ne-a spus că din toți hibrizii de floarea soarelui utilizați pe lotul său de pământ, cei mai buni pentru zona aceasta s-au dovedit a fi Talmaz și Doina. Aceștia se dezvoltă în acest mediu în mod corespunzător și, în opinia agricultorului, merită investiția, care urmează a fi recompensată la recoltare.

Compania specializată în producția hibrizilor performanți de floarea soarelui activează pe piața din Republica Moldova din 1998 și propune pentru comercializare mai multe tipuri de hibrizi, care reieșind din caracteristicile lor, au o recoltă potențială, o anumită densitate și perioadă de vegetație.


Articolul precedentAu fost lansate modulele de instruire pentru APL și ONG-uri
Articolul următorPercheziții cu “surprize” la penitenciarul nr.6

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.