Oameni frumoşi…

Eugenia şi Dumitru Andrieş sunt oameni care sfidează vârsta. Deşi în actele de identitate este menţionat că s-au născut în perioada interbelică, la câtă energie emană par a fi studenţi la vreo instituţie de învăţământ superior.

S-au căsătorit acum aproape 6 decenii şi de atunci formează un cuplu frumos, trecând cu demnitate prin mai multe etape ale vieţii, fiind părinţi, bunei şi străbunei. Pedagogi de viţă rară şi cu cei şapte ani de acasă, au crescut şi educat nu doar cele două fiice, cărora le-au dat viaţă, ci generaţii întregi de elevi, mulţi dintre care îşi amintesc şi astăzi cu plăcere de ei.

Dumitru Andrieş s-a născut în 1930 în satul General Poetaş, care este Cureşniţa de astăzi. Peste vreo şase ani în satul Bulboaca, actualul raion Briceni, vede lumina zilei şi doamna Eugenia, cea care avea să-i fie prietenă şi iubită pentru o viaţă întreagă. Tinerii pedagogi s-au întâlnit în satul Trinca, de pe meleagurile Edineţului, iar după un an de prietenie au pus bazele unei familii. “Din dragoste ne-am căsătorit, nu din interes, îmi spune doamna Eugenia. Nu aveam nimic ambii, căci pământurile erau date în colhoz, iar noi eram amândoi tinerei. Ne-am logodit în 1958, în august, şi peste un an ne-am înscris la sovietul sătesc din Colicăuţi. Noi nu am făcut nuntă, pe sărăcia ceea nici vorbă de nunţi”, povesteşte femeia. “Noi când ne-am logodit, eu eram deja cavaler bătrân, ea avea 22 de ani, iar eu vreo 28, intră în vorbă domnul Dumitru. Nuntă nu am făcut, că atunci oamenii veneau cu o găină, o strachină de grâu sau cinci ruble”.

La început au predat în diferite şcoli din nordul republicii, erau vremuri grele pentru oameni, iar amintirile războiului, foametei şi a deportărilor rămâneau încă vii. “Când predam la şcoala din Burlăneşti, eram diriginte la clasa a cincia şi aveam şi elevi din satul Buzdugeni, îşi aminteşte profesorul. Ca să vină şi ei la şcoală, în toată dimineaţa mă trezeam la ora 7, mă duceam 3 kilometri pe jos în satul vecin, îi strângeam şi veneam la lecţii”. Nu au fost membri de partid, deşi le mai sugerau unii că ar trebui să fie ca ceilalţi, dar ei şi-au văzut de viaţă, dragoste şi pedagogie, căreia i s-au dedicat întru totul.

“Soţul meu nu a fumat, să fie beat — nici vorbă, îşi laudă bărbatul doamna Andrieş. Noi niciodată nu ne-am gândit la despărţire, Doamne fereşte. Au fost certuri de la neajunsuri, dar ne-am certat, ne-am cuprins, ne-am sărutat şi ne-a trecut”. Deşi s-ar părea că odată ajunşi la odihna bine meritată vor avea astâmpăr, nu este aşa. Pensionarii au ocupaţii comune, cum ar fi lectura ziarelor şi a cărţilor, dar şi unele îndeletniciri separate. Ea are grijă de gospodărie şi este “bucătarul-şef” al casei, iar el urcă adesea pe bicicletă şi merge la liceul “Constantin Stere”, unde activează ca laborant la sera cu flori a acestei instituţii de învăţământ. Doamna Eugenia Andrieş a predat toată viaţa istoria, iar soţul ei în special geografia, astfel că Marius-Angel, nepoţelul lor care învaţă în clasa a şaptea, are supraveghetori riguroşi la aceste discipline.

La practica pe care au acumulat-o, cuplul ar avea multe să-i spună tinerei generaţii de astăzi. “Aş vrea ca tineretul să rămână în republică, fiindcă rămânem fără elită, zice domnul Dumitru Andrieş. Statul pierde bani, îi învaţă, le dă studii, dar ei pun coada pe spate şi pleacă. Salut plecarea studenţilor în România la studii, dar aş vrea ca ei să revină acasă, fiindcă acolo pleacă cei mai buni elevi ai noştri”.

Ambii povestesc cu entuziasm despre cum le-a fost traiul, îşi amintesc cu surâs despre timpurile când trimiteau scrisori unul altuia, doamna Eugenia păstrează şi până acum una dintre ele. Deapănă firul amintirilor despre anii când au trăit la Cureşniţa în două odăi dintr-o jumătate de casă în care se mai afla biblioteca satului. Îmi enumeră şcolile în care au predat, dar îi menţionează şi pe elevii cu care se mândresc, mulţi dintre care au învăţat de la ei “profesia” de OM.

Cinste şi sănătate vouă, stimată familie Andrieş şi numai urări de bine!