O problemă soluționată împreună bucură mai mult

0
47

Acțiunea socială „ORAȘ MODERN — SCĂRI ACCESIBILE” se apropie de final. Potrivit doamnei Angela Prisăcari, conducătoarea firmei executoare a lucrărilor, în prezent lucrările sunt realizate în proporție de 60%. Amintim că, în etapele precedente, scările vechi au fost reconstruite din beton, precum și răzoarele pentru flori. Totodată, a fost construită o rampă de acces pentru persoanele cu nevoi speciale, care lipsea anterior. În prezent, scările sunt pavate cu piatră de Cosăuți. Urmează finalizarea lucrărilor de placare a rampei și a răzoarelor pentru flori.

Recent am dispus transferarea banilor pentru piatră decorativă, precum și acoperirea cheltuielilor pentru executarea lucrărilor”, ne-a comunicat primarul municipiului Soroca, Victor Său. Cât privește scepticii care au anunțat blocajul proiectului pe motiv că implementatorii ar fi plecați la mare, primarul a adăugat: „Eu la mare nu sunt și în concediu încă nu am fost. Nu contează ce spun alții, acesta este un proiect social și nu are treabă cu cei care nu știu de unde se iau banii”.


Lucrările de placare a scărilor cu piatră de Cosăuți sunt estimate la 55 mii lei. Dintre aceștia 10 mii sunt oferiți de întreprinderea “Piatră decorativă” SRL.
Proiectul este susținut și de alți agenți economici, care s-au alăturat în cea de-a doua parte a proiectului cu donații:

  • fabrica de conserve “Alfa-Nistru” (3000 lei).
  • întreprinderea “Ermo Grup” (2000 lei),
  • fabrica de panificație “Testor” (2000 lei),
  • restaurantul “Soroca” (2000 lei),
  • restaurantul “Primăvara” (1000 lei),
  • restaurantul “La Cetatea Veche” (1000 lei),

Amintim că scările din strada Kogălniceanu sunt reconstruite în cadrul acțiunii sociale „ORAȘ MODERN — SCĂRI ACCESIBILE”, inițiate de ziarul Observatorul de Nord, în parteneriat cu Primăria Soroca și alți 18 parteneri, agenți economici și persoane fizice din orașul și raionul Soroca.


Vezi cum au decurs lucrările până în prezent 😉 Apasă

Citiți Observatorul de Nord și fiți la Curent cu mersul proiectului.


Articolul precedentTotalurile recoltei culturilor din prima grupă, analizate în cadrul emisiunii “OBSERVATORUL”
Articolul următorLa Racovăţ “regele” este la mare cinste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.