Tableta de sâmbătă seara
Suntem la început de iulie, luna când guvernul Chicu ar trebui să pice, cum afirmă reprezentanții opoziției, iar un alt guvern, care ar trebui să ne scoată din mocirla pandemiei și să ne propună un program de revitalizare a tot ce înseamnă economie națională, în primul rând, urmează să fie instalat, conform acelorași surse. Adică, unii urmează să plece, iar alții urmează să vină, numai că… nu este prea clar cum această „metamorfoză” ar putea să se materializeze. Or, dorința nu prea se „lovește” cu putința. Și când afirm acest lucru nu-mi frec palmele de plăcere, dar chiar nu văd cum atâta lume, deopotrivă pestriță și orgolioasă, mândră și cu „chila în tureatcă” ar putea trage la aceeași căruță și dezminți învățămintele din fabula cu Racul, Broasca și Știuca, care nu pot trage în aceeași parte.
În linii mari, unicul lucru care pare clar, sută la sută, este următorul: doritori de a-și asumă rolul de locomotivă avem destui, dar cu acei care să ducă „cemodanul” există probleme. În acest context mi-am amintit de un banc cu barbă: cică, pe timpurile creării URSS, doi evrei au venit la Lenin și s-au plâns pe motiv că toate națiile au teritorii în administrație, numai evreii au rămas cu buza umflată. Ilici, așa pașnic și binevoitor cum îl cunoaștem noi, cei din generațiile mai vechi, a liniștit oaspeții și le-a propus să meargă pe malurile Amurului și să-și aleagă un teritoriu pe care să-l stăpânească. Satisfăcuți, aceștia au plecat unde li s-a spus și, peste o săptămână, Vladimir Ilici a primit o telegramă cu următorul conținut: „Tovarășe Lenin, republica (autonomă evreiască — V.C.) am organizat-o, trimiteți-ne colhoznici”. Cam așa se întâmplă astăzi și cu fracțiunile parlamentare, fiecare dintre care își asumă rolul de lider în promovarea ideii de a debarca cabinetul Chicu, dar când vine vorba de acțiuni concrete, toți se limitează la niște mecanisme și scenarii scrise cu fuiorul pe apă. Ca să nu zic că și o aritmetică elementară nu le prea permite celor din opoziție să se umfle în pene, iar dacă ținem cont de faptul că varianta gen „ne unim măcar și cu necuratul până când trecem râul” nu mai este agreată, situația chiar este una fără de ieșire.
De altfel, dacă e să credem gradului înalt de încredere enunțat cu și fără motive, dizolvat anduCcu o mare doză de secretomanie și de cinism marca „nu știți voi nimic, iaca noi cunoaștem mai multe decât spunem”, chiar există un scenariu (scenarii?) despre care nouă, muritorilor de rând, nici să ne dea prin cap. Să zicem, unul din liderii PPDA, partid care își revendică rolul de locomotivă, Igor Munteanu, spunea zilele trecute că în luna iulie guvernul va cădea, numai că nu a divulgat secretul — cum și cu voturile cui, dacă nu există înțelegere cu foștii colegi din PAS, darămite cu ceilalți pasageri de ocazie? La rându-i, fostul democrat Adrian Candu zâmbește ștrengărește pe sub mustățile care nu le are și declară cu subînțelesuri că iaca-iaca va mai veni cineva de la democrați și vor fi scoate ultimele semne de întrebare. Păi, chiar dacă se va mai găsi un vot-două (vezi cazul Ștefan Gațcan), lucrurile totuna nici pe departe nu vor fi roze, or tandemul PPDA-PAS nici nu vrea să audă de fracțiunea partidului Șhor, iar unii chiar și pe Candu nu-l privesc ca pe un partener de nădejde în eventuala viitoare garnitură guvernamentală. Ba mai mult, după ce fracțiunea Pro-Moldova a început tratativele cu privire la demiterea cabinetului Chicu anume cu cei din grupul Șhor, șansele ca acest aliaj monstruos PPDA-PAS-Pro Moldova-Șhor să devină o certitudine sunt aproape de zero. În situația creată, se pare că doar cei din PAS sunt realiști și își dau bine seama că nu poți alunga cioara de pe gard până când nu ai pasărea în mână, de aceea sunt mai cumpătați în declarații și așteaptă ca apele să se limpezească. Fără supărare, dar cei din PPDA par prea romantici, grupul lui Candu debordează de oportunism, iar șhoriștii chiar se complac în rolul deținătorilor „voturilor de aur” — chipurile, dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem… În situația creată un rol important, după cum spuneam și cu alte ocazii, ar putea să-l aibă democrații lui Pavel Filip, care mai au încă șanse să se reabiliteze în fața electoratului care a crezut că PDM este un partid pro-european. Monica Babuc și cei câțiva colegi de-ai ei, care nu se simt (aș vrea să cred) în apele lor alături de trubadurii socialismului utopic Bătrâncea, Bolea, Țârdea și Furculiță, mai au posibilitatea de a remonta din ceea ce au stricat nu pentru că au dorit să construiască ceva, dar pe motiv că au vrut să pună sare pe coada cuiva. Cine știe, poate că interesul comun va prevala asupra urii față de Candu și ceilalți foști colegi.
În fine, deznodământul este aproape și nu există multe scenarii pentru derularea evenimentelor: or opoziția ne dă nouă, scepticilor, peste nas și răstoarnă guvernul, or Chicu și K continuă să facă mișto de adversarii lor politici și își duc mandatul până la eventualele alegeri parlamentare anticipate. Deocamdată, eu pariez pe al doilea scenarii, dar aș vrea să greșesc…
