Februarie este luna în care dragostea stă în capul mesei, fiindcă avem Ziua îndrăgostiților, care este împrumutată din Occident, și Dragobetele — o sărbătoare care ne aparține. Dragostea adevărată este mult mai mult decât a te îndrăgosti. Dragostea trăiește în sufletul omului. Și cine ar putea vorbi mai bine despre dragoste, daca nu cei care au experiența iubirii de o viață. Maria și Ion Cebotari din satul Șolcani au peste 50 de ani de căsnicie, trei feciori și șase nepoți.
– Pentru început spuneți-ne, cum v-ați cunoscut?
Maria: — Pe atunci se făceau serate prin sat la club, băiatul venea și poftea fata, nu se ducea fata așa singură, el venea și mă lua și apoi ne duceam amândoi acasă. Așa de câteva ori ne-am întâlnit. Ion: — Eu lucram la Drochia. Mai rar, dar tot veneam, ea era tânără, mi-a plăcut și i-am propus să ne întâlnim.
– Ce v-a făcut să vă îndrăgostiți de ea?
Ion: — Pur și simplu, eu știam că ea este fără părinți și-i gospodină, mai mult acest lucru mi-a plăcut la ea, că este gospodină. Am făcut nuntă la părinții mei și apoi și la ea, că pe atunci așa era. Am făcut masa cea mare la părinții mei și a doua zi dimineața am mers la ea și am făcut spolocania. Era interesant și era frumos.
– Câți ani v-ați întâlnit?
Maria: — Nu ne-am întâlnit mult timp, doi ani, mai mult nu. Nu era atunci cu flori, ca acum, așa venea, mă lua și ieșeam în sat. Îmi plăcea că era șofer și mă plimba cu mașina. Eu aveam 17 ani, dar el 24 de ani. El nu a căutat “smântâna” din altă parte, dar și-a luat “chișleagul” din sat.
– Dar după căsătorie îi aduceați flori?
Ion: — Da, mai ales de 8 martie și cu anumite ocazii. Lucram și nu aveam timp de romantică, lucrul era și zi și noapte, și iarna.
– Ce înseamnă dragostea pentru dvs.?
Ion: — Dragostea este sufletul omului, fără dragoste nu-i viață, fără dragoste nu-s copii, fără dragoste nu-i nimic interesant pe lumea asta. Dragostea este un fenomen pentru toată lumea, atât pentru tineri, cât și pentru noi.
– Înseamnă că sărbătoriți Ziua îndrăgostiților?
Maria: — Da, sărbătorim împreună cu soțul și copiii, fiindcă este și ziua mea atunci, este o sărbătoare dublă. Anul acesta împlinesc 70 de ani, sărbătorind.
– Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru tinerii îndrăgostiți?
Ion: — Acum nu prea sunt căsnicii trainice. Trebuie să aibă dragoste și răbdare, multă răbdare trebuie, ca să învingi toate greutățile. Tinerii noștri trebuie să se gândească și la viitor, fiindcă ei una două și încep să se certe, să se despartă, trebuie să se gândească bine, să aibă răbdare și să cedeze unui altuia. Chiar dacă a fost supărare sau intrigă, trebuie să ierți tot, trebuie de început vorba, de schimbat tema și de mers cu viața înainte. Oricum, altul sau alta mai bună nu găsești, chiar să vie vremea să te căsătorești a doua oară – gata, aceea deja nu-i viață.
– De ce trebuie să țină cont o femeie în căsnicie?
Maria: — Trebuie pe bărbat să-l stimezi, trebuie să-l aștepți, să-l iubești, să-i atragi atenție, să știi cum să vorbești cu dânsul. Trebuie să trăiască și să se împace și să aibă răbdare multă. Dacă ai răbdare, treci și marea, dar cu răul, nici pârăul. Femeia trebuie să aibă mai multă răbdare și să mai tacă.
Ion: — Sunt multe cazuri când intri în ceartă, dar cine te pune? Noi nu suntem geloși. Nevoile, neajunsurile, ai copii, trebuie ceea, trebuie cealaltă, să-i îmbraci, să-i duci la școală. Pe toți i-am dat la carte, trebuiau cheltuieli, de aici nu ajungea, dar mergeam înainte cu viața. Noi pentru dânșii dăm totul ce avem. Cu dragoste și cu răbdare, fiindcă dacă nu le ai îndată se preface viața în rău.
– Și care este cea mai ușoară metodă de împăcare?
Ion: — Așa ne împăcam, ne ceream iertare și ne sărutam și ne cuprindeam și gata. Dacă ești capricios și unul și altul și nu cedezi, așa nu mai este viață.
– Care este cea mai frumoasă amintire din viața dumneavoastră?
Maria: — Pe toate le păstrăm cu sfințenie. Când am născut primul copil și apoi când l-am născut pe al treilea, tot așa cu bucurie. Eu stăteam la maternitate și așteptam să mai am vreo fată, dar am născut trei băieți și când a venit soțul cu cei doi băieței la mine, eu i-am întrebat: Mă luați acasă cu încă un băiat? Iar ei, te luăm, că ni-i dor de mata. Și așa mi-a intrat mie în inimă, țin minte bine vorbele astea a lor. Eu cu 5 ani în urmă, când am fost în Canada la fecior și am văzut cât este de bine acolo și cum trăiește lumea și cât este de frumos, îi sunam lui acasă și-i spuneam: Măi Ionică, eu sunt în rai acum. Dar el spunea: tu ești în rai, dar eu sunt în iad. Că l-am lăsat cu un hectar de păpușoi și cu poamă de cules, totul de strâns și eu m-am dus și l-am lăsat singur. Dar a făcut el totul așa cum trebuie până am venit eu acasă.
Ion: — Și pe mine m-a impresionat viața de acolo, am stat și eu 40 de zile în rai.
– Când v-ați sărutat ultima dată?
Maria: — Ne-am sărutat la Nunta de Aur. Anul trecut am făcut nunta de aur, au venit copiii, nepoții și rudele apropiate. A fost frumos.
Ion: — Așa a fost. Ne-am îndrăgostit, ne-am iubit, suntem mulțumiți unul de altul, au fost greutăți multe, dar le-am învins pe toate.
