Tableta de vineri
Nu știu dacă în alte țări despre activitatea unui guvern se judecă după primele 100 de zile și, implicit, se pun primele note și se fac primele concluzii, dar în Republica Moldova trecerea acestei „bariere psihologice” este aproape obligatorie nu doar pentru acei de la guvernare, dar și pentru acei care își asumă rolul de examinator, deseori punându-se în prim plan nu performanța și condițiile obiective, dar rea-voința și părerile subiective ale opoziției, parlamentare și din afara legislativului.
De altfel, premierul Alexandru Munteanu a decis să nu meargă pe cale bătătorită de predecesorii săi și nu a prezentat un raport care le aline urechea altora și să-i enerveze pe alții, fiindcă, în opinia lui, această tradiție este deja depășită și nu poate reflecta corect activitatea unui astfel de organism complex cum este executivul. Pe unde mai pui, că aceste 100 de zile includ și o perioada de vacanțe și sărbători care și-au pus, cu siguranță, amprenta, ca să nu zic că, comparația dintre Republica Moldova și SUA, dintre Alexandru Munteanu și Franklin Roosevelt, care este părintele acestei tradiții simbolice, transformate, pe parcursul anilor, într-o cutumă ruptă de realități. Or, deloc întâmplător, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Munteanu a menționat că „Guvernul lucrează 365 de zile pe an la inițiative, proiecte, decizii care să îndeplinească cele 3 obiective ale guvernării – creșterea economică, accelerarea aderării la Uniunea Europeană, pace și securitate acasă”.
În situația creată, fiecare dintre noi nu are decât să-și facă propriile concluzii și să pună nota pe care consideră că o merită inclusiv și acei care au venit în guvern, la salarii mult mai mici, din structuri private sau internaționale, iar premierul Munteanu este cel mai elocvent exemplu, în acest sens. Adică, profitând de faptul că trăim în democrație și fiecare are dreptul la opinie, chiar și atunci când posedă cunoștințe simbolice sau aproximative în cutare sau cutare domeniu, îmi voi pune și eu ai mei trei bănuți, care îmi vor mângâia orgoliul și-mi vor da o oarecare doză de importanță – până la urmă, a lăuda sau critica nu înseamnă a căra pietre. Iar până a purcede la „analiza” activității fiecăruia din cei șaisprezece membri ai cabinetului trebuie să fac o apreciere generalizatoare, demnă de un „câine de pază” și cu o anumită doză de ironie și sarcasm, chiar dacă voi spune despre lucruri mari și importante. Adică, cu siguranță și după aceste 100 de zile și pentru viitor mi-ași dori ca guvernarea de la Chișinău să facă mai multe, inclusiv să oprească gerul de afară, să ne aducă ploi la vreme, să mărească salariile și pensiile nu cu câteva procente, dar de câteva ori, să deschidă locuri de muncă cât mai bine plătite, să aducă diaspora acasă sau să-l trimită de unde a venit pe ambasadorul care nu dă nici o ceapă degerată pe demnitatea și onoarea noastră.
Așadar, în mod telegrafic și fără pretenții la adevărul în ultimă instanță, raportându-mă la cele trei obiective trasate de guvernul Munteanu – creștere economică, accelerarea aderării la UE, pace și securitate acasă, în primul rând vreau să menționez că, împotriva eforturilor dezbinătoare depuse de politicienii care văd viitorul Republicii Moldova în culori sumbre guvernarea a reușit să păstreze PACEA cu celelalte derivate ale ei. Cu părerea de rău, forfota din jurul bisericii de la Dereneu ne demonstrează că orice efort pentru pace este puțin atâta timp cât în jurul nostru există atâta lume fără Dumnezeu. În ce privește politica externă și promovarea valorilor europene am impresia că s-a mai slăbit din turații și că comisarii europeni am mai rărit-o cu drumurile la Chișinău. Poate este doar o iluzie optică, poate nu retorica europeană este cea mai importantă, dar lucrurile concrete or, faptul că carnea de pasăre, să zicem, a primit undă vede în Uniunea Europeană sunt un argument în folosul adâncirii relațiilor dintre părți. În economie, spun experții, au fost înregistrate progrese, îndeosebi în ceea ce privește tranziția către energia verde – „ceea ce multe țări europene au realizat în 10–15 ani, Republica Moldova a reușit în cinci ani”, este de părere economistul Veaceslav Ioniță. După o toamnă și iarnă cu multe ploi și zăpada sună bine și viitorul agriculturii moldovenești. Pana de curent, care a avut o explicație plauzibilă, dar care a bucurat opoziția care dorește actualei guvernări tot răul din lume a demonstrat că nu există situații fără ieșire, că Republica Moldova devine tot mai independentă din punct de vedere energetic, că orice șut în fund este un pas înainte, iar principala noastră pană nu este „de curent”, dar de „bunul simț”. Cultura și sportul au fost la înălțime, chiar peste așteptări, deși unul din miniștri este cu o experiență bună și frumoasă, miar altul este novice în meserie, dar cu un potențial care se vede cu ochiul liber. Energia are un ministru de calibru și cunoștințele acestuia coroborate cu investițiile în infrastructură emană foarte multă speranță, cum la fel de dătătoare de speranță sunt și perspectivele în domeniul digitalizării. Sănătatea este în plină convalescență, munca și protecția socială nu mai sunt cenușărese, dar deseori chiar țin cap de afiș, mediul este așa cum ni-l facem noi, la interne se mai întâmplă și sincope, dar nu greșește doar acel care nu face nimic, dar poliție a avut mult de muncă, în ultima vreme. Integrarea cu stânga Nistrului mai rămâne o fata morgana, iar dronele rusești au c-am îndesit-o cu gluma și cei de la apărare se limitează doar la simple constatări șu speră că va veni și timpul când „cerul Patriei” va fi nu doar albastru, dar și ferit de orice primejdie.
Pe de altă parte, în continuare lasă de dorit comunicarea. Se simte, fără îndoială, lipsa lui Daniei Vodă, omul care a pus serios umărul la construcția unei punți solide între guvernare și comunitate. Ba mai mult, Daniel a fost atât de bun în funcția de comunicator, încât noului purtător de cuvânt al cabinetului, Danielei Crudu, îi va fi greu, dar nu imposibil, să demonstreze că nu locul sfințește locul, dar invers.
Și încă ceva. Activitatea guvernului Munteanu în primele 100 de zile îmi amintește de guvernarea de zece ani a lui Dorin Chirtoacă la primăria Chișinăului. Or, și unul, și altul sunt criticați zi de zi, oră de oră și multă lume le tot cântă prohodul. S-au schimbat doar criticii și metodele lor de a căuta, pardon, păduchi și acolo unde aceștia nu există. Cândva ne mozoleau ochii Maia Laguta, un fel de Ioana d’Arc de Chișinău și Ivan Ceban, care nu știa să facă mai mult decât să-l tragă de urechi, la propriu, pe primarul general, iar acum se dau în petec mult mai mulți doritori, în frunte cu Costiuc, de a se da în spectacol și de a demonstra stăpânilor că nu mănâncă pâinea degeaba și că poporul a avut dreptate când a zis că „pielea rea și răpănoasă, ori o bate, ori o lasă”.
În fine, ca și alte guverne, care s-au perindat pe la Chișinău, și acesta nu poate place și lui Vlădică, lui Opincă și altor „internauți”, fiindcă numai dolarii plac la toată lumea. Vorba lui Alexandru Munteanu: „Noi nu suntem un guvern de TikTok și Instagram, noi luăm lopețile în mâini și facem ceva”…
