Movila “Măgura” — Micul Everest de la Ungheni

0
563

Movila “Măgura” sau Movila “Măgurii”, cum îi mai spun localnicii, este una dintre cele mai mari înălţimi din Republica Moldova, iar la cei 388 de metri ai săi este situată, conform unor surse, pe locul trei după culmile Bălăneşti şi Vărzăreşti.

harta-acoperire-Moldova-turism

ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
Zona ecoturistică Movila “Măgura” se află pe moşia satului Ţâghira din Ungheni, la hotar cu raioanele Fălești și Sângerei, iar patru sate din preajmă — Măgurele, Măgura, Măgura Nouă și Slobozia-Măgura — au fost botezate în cinstea sa.

Măgura de la Ungheni este (inclusiv şi potrivit DEX-ului) un deal mare și izolat, pe platoul căruia a fost ridicată şi o movilă de 14 metri.

Aceasta ar fi fost folosită de străbunii noştri ca punct de recepție și transmitere a mesajelor de pericol în timpul atacurilor hoardelor duşmane, deşi se crede că această movilă este un tumul — ridicătură artificială de pământ deasupra unui mormânt.

Aici trebăluiesc adesea arheologii negri, căutătorii de comori care vor să se îmbogățească peste noapte, devastând monumentul istoric.

Apropo, cercetătorii au descoperit aici fragmente de ceramică, parte a culturii Cucuteni-Tripolie.

Spre vârful movilei poți urca pe jos, dinspre satele așezate la umbra sa, ori pe un drum de țară cu o mașină de teren din direcția satului Ciolacul Vechi.

Eu însă vă recomand să urcați Măgura pe jos sau pe timp de iarnă cu sania trasă de cai, pentru a admira pitorescul locului și mulțimea de avioane care survolează această zonă.

Ajunși sus, la înălțimea zborului păsărilor, Movila “Măgura” și împrejurimile sale te cuceresc din prima.

Frumusețea acestor locuri l-au inspirat și pe Gheorghe Mustea să creeze compoziția muzicală “La Movila Măgurii”.

De pe vârful movilei putem privi zeci de kilometri în zare la peisajul fără de pereche, în speranța că potențialul nevalorificat al zonei ecoturistice Movila “Măgura” va fi promovat și cunoscut în ţară şi peste hotare.


Articolul precedentSorocenii au marcat Ziua Independenţei Republicii Moldova
Articolul următorCetatea Tighina — sora mai mare a cetăţii Soroca
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.