Moldovenii cheltuie 43% din venituri pe produse alimentare. De unde au bani moldovenii și pe ce îi cheltuie

0
129

În trimestrul III al anului, unei persoane i-a revenit, în medie pe lună 2412 lei, fiind în creștere cu 8,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, informează Biroul Național de Statistică. Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 45,1% din veniturile totale disponibile, o pondere importantă dețin și transferurile bănești din afara țârii, contribuția acestora fiind de 13,4% din total venituri.

În funcție de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 687 lei sau de 1,3 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Sursa principală de venit a populaţiei din mediul urban este activitatea salarială, care reprezintă 59,4% din total venituri şi prestațiile sociale – 21,7%. Pentru gospodăriile din mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salarială – 30,3% din total venituri, dar contribuția acesteia este cu 29,1 puncte procentuale mai mică decât în mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individual agricolă au asigurat 13,2% din totalul veniturilor disponibile, față de 0,7% în mediul urban. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul III 2018 au constituit în medie pe o persoană 2438 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 5,8% (vezi anexa, tabelul 4), iar față de trimestrul II 2018 au crescut cu 2,5%. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) populaţia a cheltuit în medie cu 3,0% mai mult comparativ cu trimestrul III 2017.

Cea mai mare parte a cheltuielilor tradițional este destinată pentru necesarului de consum alimentar – 43,4% (43,0% în trimestrul III 2017). Pentru întreținerea locuinței o persoană a alocat în medie 18,8% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte şi încălțăminte – 11,0%. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru comunicații – 4,7%, sănătate – 4,2%, dotarea locuinței – 4,0%, transport – 3,9%, învățământ – 0,4%, etc.

În medie, cheltuielile de consum ale populației din mediul urban au constituit 2890 lei lunar pe o persoană, respectiv cu 807 lei sau de 1,4 ori mai mult față de mediul rural.

(tv8.md)


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: La o săptămână de la inaugurare după reconstrucție, faleza a fost vandalizată
Articolul următorSocietatea civilă bate ALARMA: Nistrul este în pericol!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.