Una dintre frumoasele mănăstiri basarabene este şi cea de la Răciula, sat din preajma oraşului Călăraşi.
ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
Mănăstirea de aici, spre deosebire de altele, se află chiar în sat, iar curtea acesteia cuprinde cele două biserici şi zeci de case ale maicilor şi mirenilor.
Este, de fapt, un mic Vatican aşezat în centrul localităţii.
Strada “Sfânta Maria” din curtea mănăstirii urcă printre casele călugăriţelor şi ale sătenilor, iar veneticii sunt rugaţi să respecte regulile sfântului lăcaş.
Aceasta a fost ctitorită în 1797 de către doi fraţi — Andrei și Ioan Rosea, pe terenul donat de un răzeş.
La început au fost ridicate două biserici din lemn, reconstruite mai târziu din piatră, cea de vară cu hramul “Naşterii Maicii Domnului”, iar cea de iarnă în cinstea “Sfântului Ierarh Nicolae”.
În 1959, când regimul comunist a dorit să închidă această mănăstire, ţăranii s-au revoltat.
De Duminica Mare trei sute de miliţieni au fost trimişi la Răciula, iar sătenii i-au întâmpinat cu furci, topoare şi coase.
Nouă zile şi nouă nopţi a durat asediul mănăstirii, trei săteni au fost ucişi, câteva zeci — răniți, iar o parte din localnici împreună cu stareţa au fost arestaţi.
Bisericile au fost jefuite, iar icoanele, cărţile bisericeşti şi tot ce s-a mai găsit au fost arse.
Timp de ani buni mănăstirea a fost transformată în sală pentru petreceri şi club de dansuri, iar unele gospodării-chilii au fost împărţite sătenilor.
Astăzi aici este linişte şi doar toaca mai sparge tăcerea care se aşterne peste mănăstire.
