Chiar mă gândeam zilele trecute ce surpriză ne mai pregătesc politicienii noştri care “nu mai pot de haraşo” şi iată curiozitatea mea a fost satisfăcută. Ba mai mult, pentru prima dată în istoria RM independente cineva a fost învinuit de spionaj şi înaltă trădare de stat. Or, de trădări de neam (ceea ce este altceva decât trădarea de ţară, măcar şi din simplul motiv că nu se pedepseşte cu ani de puşcărie!), furturi, tâlhării, omucideri, accidente şi alte feluri de “calamităţi” am mai auzit noi, dar de spionaj…, iertaţi-mă, dar credeam că astfel de crime se pot întâmpla oriunde în lumea civilizată, nu şi în sărăcia noastră. De altfel, şi “spionul” nostru este unul mai deosebit decât prin alte părţi, adică mai bicisnic.
De ce bicisnic? Fiindcă nu cred că un oarecare Iurie Bolboceanu de la Floreşti putea avea acces la ceea ce se numeşte secret de stat. Fiindcă mi-a spus cineva, care îl cunoaşte bine pe proaspătul „spion”, că acesta este lipsit totalmente de abilităţi „conspirative şi de altă natură” şi că nu este el omul care să vadă mult mai departe de lungul propriului nas. Fiindcă experienţa lui politică ne-a demonstrat că fostul curator al PDM pentru raionul Soroca trădează nu pentru idee, dar pentru bani. Fiindcă, a-l pune pe Bolboceanu pe acelaşi cântar cu spioni celebri precum Mata Hari, Richard Sorge, Iulius Rosenberg sau Oleg Kalughin înseamnă a-i discredita pe aceştia în ultimul hal. Mai degrabă Iurie Bolboceanu este o „cârtiţă” ordinară. Vorba ceea, cum îi ţara, aşa-s şi spionii. Este de ajuns să citeşti una din stenogramele convorbirii celor doi ca să-ţi dai seama că şi informaţiile (secretele) transmise de Bolboceanu şi sumele de bani primite — „aceşti 300$ îi pot face şi altfel”, vorba trădătorului de patrie, — demonstrează „statutul lor de spioni” de un nivel jos.
Apropo, dacă facem o retrospectivă şi ne aducem aminte ce s-a întâmplat în politica în ultimii ani, gândul ne duce la începutul anului 2014, când forţele obscure au întreprins o tentativă de corupere a câtorva deputaţi moldoveni, care ar fi trebuit să voteze împotriva semnării Acordului de Asociere dintre RM şi UE. Atunci au făcut „deliciul presei” câteva nume de politicieni moldoveni, eventuali profitori ai sutelor de mii de dolari, dar printre acelea nu se regăsea şi numele Bolboceanu. Deşi…, chiar în acele zile, „spionul de la Floreşti” a ieşit ca din senin cu o declaraţie în parlament în care se spunea că domnia sa nu se mai vede în rândurile PD şi că părăseşte formaţiunea. Mă rog, i-a venit omului mintea moldoveanului de pe urmă şi a înţeles că partidul care i-a fost casă şi masă nu-i mai poate satisface dorinţele. Ba mai mult, Bolboceanu afirmase atunci că nu va adera la un alt partid şi că învinuirile cum că avea tangenţă cu dolarii murdari sunt false. Până la urmă, acesta s-a ţinut de cuvânt şi nu a aderat la un alt partid, dar în ce priveşte dolarii s-a recurs, probabil, la un fel de „reeşalonare”.
Pe de altă parte, probabil, foarte multă lume se întreabă: de ce anume Iurie Bolboceanu? Nu puteau găsi ruşii o altă persoană, cu un nume mai sonor şi mai cu pile la palat? Răspunsul la aceste şi alte întrebări urmează să ni-l dea organele abilitate, mai cu seamă că deja se vehiculează ideea că nu doar Bolboceanu a trădat interesele statului. Ceea ce se poate spune acum, la „fierbinţeală”, este că şi partenerul lui Bolboceanu în materie de spionaj este cam de acelaşi rang, o oarecare a şaptea roată la căruţa ambasadei Rusiei la Chişinău. Nu de alta, dar ce secrete importante poate furniza o „cârtiţă”, decât să toarne zoi în capul cuiva ori să dea nişte adrese „utile”? La urma urmei, dacă Kremlinul chiar este interesat de secretele noastre le-ar putea afla, fără nici un efort, din primele surse chiar în sediul ambasadei ori nemijlocit la Kremlin şi nu ar trebui să se întâlnească cu „spionii” în cafenele sau prin baruri….
Şi încă ceva. Unii reprezentanţi ai aşa-numitei „coloane a cincea” (renumitul rusofil şi românofob Grigore Petrenco, de exemplu) s-au grăbit deja să-i ia apărarea lui Iurie Bolboceanu şi să declare că este o ordinară reglare de conturi şi de nişte valuri într-un lighean cu apă. Ar fi mai bine să nu tragem concluzii pripite, să nu zeificăm pe unii şi să-i martirizăm pe alţii, fiindcă nu se merită.
P.S. Mi se pare semnificativ faptul că raionul Floreşti ne-a dat nu doar primul preşedinte, dar şi primul… ”spion”. Sperăm, şi ultimul. Or, cu trădătorii lucrurile stau rău de tot nu doar la Floreşti, dar în toată Basarabia.
