La 4 februarie curent, pe portalul Vedomosti.md a fost publicată o știre în care se afirmă că Moldova a acceptat primii doi refugiați din Bangladesh, deoarece Italia ar fi refuzat să-i primească. Ulterior, această informație a fost preluată și de alte portaluri care au dedus că țara noastră primește migranții respinși de Uniunea Europeană. Avocatul poporului pentru drepturile copilului din Republica Moldova spune că cei doi tineri au fost găsiți la frontiera cu România și că ei, de fapt, erau în tranzit. Experții menționează că acest caz este unul obișnuit de trecere ilegală a frontierei, doar că unele instituții media încearcă să reanimeze narativul despre invazia migranților, mesaj promovat intens în preajma alegerilor prezidențiale din anul 2016.
Știrea „Молдова приняла первых беженцев из Бангладеш, от которых отказалась Италия” (în traducere: „Moldova a acceptat primii refugiați din Bangladesh, pe care Italia i-a refuzat”) a fost publicată de Vedomosti.md, la scurt timp după ce Lilia Caciuc, șefa interimară a Direcției municipale pentru protecția copilului, a raportat în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău din 4 februarie 2019, despre plasarea la Centrul de Asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane a doi minori, care au fost găsiți la hotarul țării noastre cu România: „S-a stabilit că acești doi minori vin din Bangladesh, au fost plasați la centrul de urgență, urmează să stabilim statutul lor. Vom avea astăzi o întrevedere cu Avocatul pentru drepturile copilului și vom încerca să găsim o soluție pentru că la moment Chișinăul nu are un centru unde ar putea să-i plaseze… Intuiția îmi spune că ei sunt doar primele persoane care vin, ar putea să urmeze și alți migranți, de aceea ar trebui să găsim un mecanism pentru soluționarea acestor probleme”.
Știrea a fost preluată rapid și de alte surse media cum ar fi: Point.md, Kp.md, Bloknot-moldova.md, Btv.md, Enews.md, toate făcând trimitere la Vedomosti.md. Unele site-uri au menționat că ”Moldova primește migranții refuzați de Uniunea Europeană”.
În finalul articolului se mai spune: „Ar fi tare bine dacă intuiția funcționarei de la primăria Chișinău s-ar înșela. Dar, se vede că Lilia Caciuc știe un pic mai multe decât noi, cetățenii obișnuiți. În ciuda cotei stabilite pentru acceptarea migranților, Italia, care este membră a Uniunii Europene, nu a acceptat încă niciunul”. Autoarea textului lansează și o speculație: „Va fi oare redirecționat fluxul migranților din Italia în Moldova, care nu este nici măcar membru al UE și nici măcar nu dispune de resursele necesare pentru aceasta?”
Avocatul copilului: Nu este o ”invazie” a migranților
Contactată de Stopfals.md, Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a declarat că cei doi minori originari din Bangladesh au fost reținuți la frontiera Republicii Moldova cu România și că până în prezent, autoritățile de la noi nu au informații suficiente despre scopul călătoriei lor, însă din discuția cu acești copii, s-a aflat că ei ar fi fost în trecere: „Statutul lor încă nu a fost stabilit, sunt plasați într-un centru pe o perioadă scurtă, maxim 40 de zile, conform legislației. Biroul de migrație și azil urmează să stabilească statutul lor, dar vă asigur că nici nu poate fi vorba despre o ”invazie” a migranților. Copiii au fost descoperiți la hotarul cu România, ei nu au venit cu scopul de azil în Republica Moldova, ci erau în tranzit. Moldova nu este țară atractivă pentru refugiați de a cere azil”.
Expertul în politică externă, Dionis Cenușa a precizat pentru portalul Stopfals.md că informația despre ”invazia” migranților chipurile respinși de UE este eronată, iar aceste mesaje sunt distribuite cu rea intenție și nu au nicio argumentare juridică. ”Moldova implementează un acord de readmisie cu UE, datorită căruia beneficiază de regimul liberalizat de vize. Potrivit acestui acord, Moldova este obligată să accepte înapoi doar persoanele care ajung ilegal pe teritoriul UE prin teritoriul moldovenesc”, a specificat Dionis Cenușa.
La rândul său, expertul în politici de securitate la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Rosian Vasiloi, este de părerea că, în prag de alegeri, se operează cu același narativ al migranților, care e de fapt o sperietoare pentru o parte a populației: „Nu suntem noi atractivi pentru migranți, așa cum se speculează. Avem doar câțiva solicitanți care cer azil sau statut de refugiat, dar nu e vorba de un fenomen. Problema e că se încearcă să se reanimeze istoria celor 30 de mii de sirieni”. Rosian Vasiloi este indignat că autoritățile nu comunică mai multe informații despre acest caz, astfel alimentând isteria promovată de unele instituții media.
Rodica Malic
Stopfals.md
Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a Asociației Presei Independente (API) și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene.