TABLETA DE VINERI. Au georgienii un film de scurt metraj care se numește „Recordul”, realizat vreo 30 de ani în urmă și care, în opinia mea, are legătură (in)directă cu alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Până când nu voi „desecretiza” conținutul filmului (pentru acei care nu l-au vizionat), limitându-mă de a vă spune că este vorba despre rezervele nebănuite ale oamenilor, și voi începe cu situația creată în jurul acestui scrutin istoric (fără nici un fel de ironie și sarcasm, or de 30 de ani tot așteptăm schimbarea), în special în ceea ce privește scandalul organizat premeditat, în opinia mea, de Comisia Electorală Centrală (CEC) cu privire la numărul secțiilor de votare pentru diasporă. Or, în rolul ei de arbitru/organizator principal al competiției electorale, această instituție publică ar fi trebuit să se gândească bine până a da un verdict, fiindcă în această perioadă importantă are de „arbitrat”/organizat nu un „meci oarecare”, dar un adevărat derby, de rezultatul căruia depinde soarta tuturor (pentru unii cu semnul plus, pentru alții cu semnul minus). Ca să nu mai amintesc despre regula de aur a arbitrajului modern — cu cât arbitrul este mai puțin gălăgios, cu atât mai înaltă este calificarea lui.
Ei bine, să ceri de la CEC, care este la fel de pestriță ca tot ce ne înconjoară, să fie mai „amintrilea” decât este societatea în ansamblul ei ar fi fost prea din cale-afară, dar puțină decență și rațiune în declarații și acțiuni nu ar fi fost în plus. Mai cu seamă când vine vorba despre o chestiune atât de sensibilă cum este dreptul cetățenilor la vot. Ba mai mult, știind care a fost prezența diasporei la alagerile prezidențiale de astă toamnă și că multă lume a parcurs zeci și sute de kilometri ca până la urmă să nu aibă posibilitatea de a vota, CEC-ul era obligat să creeze cele mai optimale condiții pentru diasporă, indiferent din care parte a lumii vine aceasta. Și, culmea!, văzând că pentru scrutinul din 11 iulie s-au înscris în prealabil mai multe persoane din diasporă decât toamna trecută, nici nu trebuia să le treacă prin cap celor de la CEC să nege realitățile. Dimpotrivă, acei care slujesc interesele știm noi cui erau obligați să bage coada între picioare, să scrâșnească din dinți și să se conformeze dorinței oamenilor, dar să nu-i scoată în stradă. Or, până la urmă, au fost nevoiți să-și revizuiască decizia, dar mărirea simbolică a numărului de secții de votare peste hotare seamănă mai mult a batjocură și nu scutește CEC-ul de responsabilitate pentru cele întâmplate chiar cu câteva zile înainte să-i expire mandatul și pentru ce ar putea să se întâmple în ziua alegerilor.
De altfel, în contextul celor întâmplate s-au auzit voci care au băgat în acest „terci” și electoratul din Transnistria, ceea ce nu mi se pare normal. De ce? Fiindcă alegătorii din stânga Nistrului nu se încadrează în noțiunea de „diasporă” și este trup din trupul nostru. Chiar dacă calitatea (iar de la o vreme, și cantitatea) votului de peste râu nu este comparabilă cu cea din diasporă. Chiar dacă există temeri justificate, vociferate și de înalții ofițeri de la SIS, că acolo unde organele legitime ale statului nu au acces alegerile ar putea fi trucate, inclusiv voturile ar putea fi cumpărate la modul direct. Cum, de altfel, s-a procedat și în anul trecut la prezidențiale și cu patru ani în urmă.
Și acum despre filmul de care spuneam mai sus… Subiectul filmului este următorul: în timpul cerții dintre doi vecini, care locuiau pe malurile opuse ale râului, unul dintre ei a aruncat cu o piatră în celălalt. Pătimitul s-a plâns la poliție și sectoristul, după ce a cântărit piatra, a constatat că dacă totul este adevărat, atunci făptașul a stabilit un nou record mondial. Îndată au fost anunțate autoritățile centrale, care au chemat reprezentanții Cărții Recordurilor pentru a omologa performanța. În ziua X s-a adunat lume de pe lume, muzică, flori, lozinci care mai de care. „Eroului”, aflat pe malul râului, unde se întâmplase minunea, i s-a dat pentru aruncare greutatea respectivă, dar… ghinion — mai mult de 4-5 metri nu a putut arunca. La fel s-a întâmplat și la a doua, a treia…, a zecea încercare. Văzând că totul s-a dovedit a fi un fâs, pardon, toată lumea a plecat, lăsându-l pe recordman în singurătate. Vecinul, care a privit acest fiasco total de pe malul celălalt, i-a arătat acestuia un semn obscen și, minune!, mai că era să primească cu greutatea în cap. Aceeași greutate ca și la încercările nereușite. De aici concluzia: fiecare din noi are rezerve nebănuite, dar pentru ca acestea să explodeze, avem nevoie de stimulente. Adică, decizia CEC-ului, care a încercat să umilească și să desconsidere o parte din cetățeni, ar putea face ca diaspora să vină și mai masiv la vot și să demonstreze ce rezerve nebănuite are.
Nu știu ce ziceți Dumneavoastră, dar eu chiar îmi doresc ca viața să repete filmul…
